Autoturism Audi Q8, căutat de autoritățile din Italia, găsit la frontiera Turnu
Un autoturism Audi Q8, în valoare de aproximativ 40.000 de euro, căutat de autoritățile din Italia, a fost depistat de polițiștii de frontieră de la Turnu, după ce șoferul – un cetățean român – a încercat să iasă din România la volanul mașinii. În urma verificărilor, autoritățile au constatat că autovehiculul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, mașina fiind indisponibilizată.
„În data de 15 august, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat, cetăţean român, la volanul unui autoturism marca Audi Q8, înmatriculat în România. În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că mijlocul de transport figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia în urmă cu aproximativ o săptămână (06.08.2024).
Drept urmare, autovehiculul în valoare estimată de aproximativ 40.000 de euro a fost indisponibilizat, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun”, au anunțat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)