„Ne-a părăsit dragul şi bunul nostru prieten şi coleg, GHEORGHE MOCUŢA. Dumnezeu să te ţină în lumină dragă Ghiţă!”, a scris pe Facebook, în urmă cu 30 minute, scriitorul Ioan Matiuț, directorul Editurii Mirador și coleg cu acesta în Uniunea Scriitorilor din România – filiala Arad.

„S-a stins un om și un scriitor admirabil, de a cărui prietenie m-am bucurat și a cărui amintire o voi duce cu mine până când ne vom reîntâlni:
Gheorghe Mocuța.
Dumnezeu să îl aibă în pază!”,
a scris și scriitorul timișorean Robert Șerban pe Facebook, în urmă cu puțin timp.

Gheorghe Mocuța a fost poet, eseist, publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Arad și redactor al revistei culturale „Arca”.

S-a născut la 5 iunie 1953 în Curtici (Arad), provenind dintr-o familie de agricultori: Gheorghe Mocuța, autorul unui jurnal de pe frontul antisovietic, și Elena Mocuța (n. Petrișor).

După studiile liceale, a absolvit în 1976 Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, secția Limba și literatura română – Limba și literatura franceză.

În perioada 1974 – 1976 a participat la ședințele cenaclului universitar din Timișoara. Între 1979-l989 a frecventat cenaclul „Lucian Blaga” din Arad, unde s-a format ca poet și critic literar.

Din 1990 a făcut parte din grupul de scriitori din jurul revistei „Arca” (Romulus Bucur, Vasile Dan, Florin Bănescu, Gheorghe Schwartz, Dorel Sibii).

A debutat publicistic în 1975 în revista „Orizont” din Timișoara, cu recenzii. Debutul editorial individual a avut loc în 1992, cu volumul de poeme „îngerul ridică lespedea”, apărut în Colecția revistei „Arca” din Arad, precedat de apariția în volumul colectiv „Argonauții” (Ed. Facla, 1986) a ciclului de versuri „Cîmpia secretă”.

A colaborat cu poeme și articole de opinie la revistele „Orizont”, „Luceafărul”, „Vatra”, „Poesis”, „Viața Românească”, „Familia”, „Arca”, „Zburătorul” (Onești), „Observator” (Munchen) ș.a. După cartea de debut, a publicat volumele de poezie: „Zăpada anului unu” (Colecția revistei „Arca”, 1994), „Omul de litere / viața de hîrtie (Ed. Mirador, 1998) și eseul „La răspîntia scriiturii” (Ed. Mirador, 1996). Este prezent cu grupaje de poeme traduse în antologia „Streiflicht. Eine Auswahl zeitgenossischer Rumanischer Lyrik” (Dionysos Verlag, Kastellaum. Germania, 1994) și în revistele „Nepujsag” (Ungaria, 1990), „Orte” (Elvetia, 1993, 1994) și „Tekstualia” (Polonia, 2016).

A obținut următoarele premii: premiul pentru poezie al Editurii „Facla” (1985), premiul pentru debut în poezie al Asociației Scriitorilor din Timișoara (1992), premiul filialei Arad a Uniunii Scriitorilor (1994, 1996). Tot de la filiala Arad a Uniunii Scriitorilor a primit, în anul 2014 și – încă o dată – în 2016, premiul Opera Omnia, pentru o viață dedicată literaturii (Vezi AICI și AICI).

Până la ziua decesului, a fost redactor la revista “Arca” din Arad și profesor de limba și literatura franceză la Liceul Teoretic din Curtici. Asupra poeziei autorului au formulat opinii critice: Laurentiu Ulici – Miscellanea („România literară”, nr. 6/1986); Radu Călin Cristea – Lecturi de dimineață („Familia”, nr. 1/1987); Eugen Dorcescu – Simțămîntul recluziunii („Orizont”, nr. 21/1992); Romulus Bucur – O poetică a deschiderii („Arca”, nr. 1l-l2/1992); Aurel Pantea – Poetul la răscrucea vocației’ („Vatra”, nr. 6/1993); Mircea Birsilă – Trei debuturi („Calende”, nr. 2/1994): Florin Bănescu – Poetul, navetist în autobuzul gloriei („Relief”, nr. 9/1994); Dan-Silviu Boerescu – Scrisori provinciale („Luceafărul”, nr. 2/1994); Viorel Gheorghiță – Provincie și melancolie („Arca”, nr. 4-6/1994); Al. Cistelecan – Două cărți, trei poeți („Luceafărul”, nr. 7/1995) etc.

Ne-a părăsit dragul şi bunul nostru prieten şi coleg, GHEORGHE MOCUŢA. Dumnezeu să te ţină în lumină dragă Ghiţă!

Posted by Ioan Matiut on Monday, November 27, 2017

carti Mocuta

În încheiere, trei poezii de Gheorghe Mocuța:

trupul scris

să tragi mortul de mustăţile de sfoară

de urechile ceroase de nasul îngheţat

să-i pipăi pulsul imaginar

să-i acoperi pielea albă a trupului

cu un scris mărunt un mesaj

către zeii subpămînteni

către viaţa de apoi

un mesaj către fratele întuneric

şi sora singurătate

către verişorul vierme şi cumătra ţărînă

către rubedeniile îndepărtate ale unui salcîm

înflorit.

să tragi mortului drag o palmă

ca şi cum ai vrea să-l trezeşti din leşin

şi să-i amintesti de datoriile zilnice

de bunic tată fiu şi cetăţean.
strigoi

privesc ore în şir pe geam fără rost

scriu ore în şir fără să desluşesc nimic

asemeni pictorului care se încuie în atelier

cu himera sa dansează fac dragoste şi se lasă

încolăcit de mîinile nefireşti de lungi –

aşa şi eu mă las străpuns de caninii nefireşti de

ascuţiţi ai fricii devin livid şi încep să scriu cu sîngele

albastru tot mai albastru al nobilei victime.

tot astfel şi sufletul meu:

moaie pana în culoarea morţii latente

fuge de lume ca un strigoi:

am visat c-am murit cititorule

şi m-am cutremurat în somn

dar de mă voi scula pre mulţi

am să bîntui şi eu cititorule

 

drumul spre cer

unde-i drumul spre cer

l-am întrebat pe copil

în turnul bisericii a răspuns copilul

fără să clipească

unde-i drumul spre cer

l-am întrebat pe sinucigaş

în spatele gării mi-a răspuns încurcat

sinucigaşul

tapîndu-mă de o ţigară

dar unde-i drumul spre cer

am îngăimat în faţa femeii fierbinţi

ehei între picioarele unei femei

a făcut prostituata

domnule unde-i drumul spre cer

l-am întrebat din ochi pe pianist

în buricele degetelor mele

a răspuns virtuozul

unde unde-i drumul spre cer

l-am somat pe preotul în sutană

întreabă-ţi părinţii

mi-a răspuns cu un mic reproş preotul

dar unde unde-i drumul spre cer

mi-am întrebat părinţii

în timp ce pietrarul le săpa numele adînc

în marmora rece.

[email protected], 28 noiembrie 2017, 9:46 AM