vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Într-o lume în care se scrie mai mult decât se citește… USR – filiala Arad și-a premiat scriitorii

    de Tomck@t | 13 decembrie 2014, 2:10 PM | Cultură

    0

    Ediție aniversară a Galei Premiilor USR – filiala Arad, vineri, în Sala Studio a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”. La 20 de ani de existență, Uniunea scriitorilor arădeni marchează tot atâția ani de când decernează premii de specialitate membrilor, punând punct unui alt an literar plin de succese și luând de la capăt, ca de fiecare dată, cu forțe proaspete, respectiv, din când în când, și cu membri noi.

    Evenimentul a fost deschis cu speech-ul președintelui filialei Arad a Uniunii Scriitorilor, Vasile Dan, care a prezentat mai mult sau mai puțin succint reușitele USR f. Arad din anul curent, în ceea ce privește premiile câștigate atât la nivel național, cât și internațional. Totodată, au fost salutați membrii noi înscriși, veniți nu numai din Arad, ci și din alte filiale din țară, printr-un soi de „autotransfer”, dacă-i permisă expresia. Aceștia sunt: Geo Galetaru, Ildiko Nagyalmos, Dana Melania Bădic, Sanda Maria Deme, Lia Faur, Lăcrimioara Iva, Ruxandra Ivăncescu, Alexandru Moraru, Domnica Pop și Gilda Vălcan.

    Este de menționat faptul că pentru aceste premii literare a fost luat în considerare anul editorial 2013 și că regulamentul USR prevede că niciun scriitor nu poate să primească premii de la Uniune în doi ani consecutivi. Excepție sunt doar cei care primesc premiul „Opera Omnia” pentru întreaga activitate, acordat, de regulă, scriitorilor care au împlinit o vârstă rotundă. Acest premiu, în schimb, este ultimul ce poate fi dat de USR. Membri juriului, cei care au și înmânat diplomele și premiile, au fost anul acesta scriitorii Gheorghe Scwartz, Horia Ungureanu și Ioan Moldovan.

    „În Arad ești recunoscut dacă ai plecat”

    Înainte de a anunța câștigătorii, Gheorghe Scwartz a ținut să arunce câteva „vorbe de duh” oficialităților care, oricum, n-au fost prezente. Că doar pentru ce să vină?, firește. „Noi încercăm să facem din Arad Capitală Culturală Europeană, vorba vine, dar fără scriitorii performanți din Arad. Dovada este că nu-i interesează absolut deloc performanțele pe cei care ne conduc orașul. De exemplu, la Timișoara, la o anumită vârstă, seniorii literaturii devin cetățeni de onoare. La Arad e o glumă să și zici așa ceva. Dar cred că este mai bine așa, pentru că dacă ei ne disprețuiesc, noi nu putem decât să răspundem prin premii și, în special, prin cărțile pe care le scriem”, a spus scriitorul, adăugând că „la Arad ești recunoscut, ca pe vremuri, ca și acum 40, 50 de ani… dacă ai plecat din Arad. Dacă ai plecat, totul este în regulă, ești binevenit oricând, ești omagiat… dar bine că au scăpat de tine”.

    În sfârșit,

    să vedem lista premianților, pentru care – la bază – ne-am adunat cu mic, cu mare, la acest eveniment:

    Premiul pentru debut:

    – Ioan Dehelean – volumul „Țipătul bufniței” (Editura Brumar)

    Premiul pentru eseu:

    – Florica Bodiștean – volumul „Eroica și erotica. Eseu despre imaginile feminității în eposul eroic” (Editura Pro Universitaria)

    Premiul pentru expresie poetică:

    – Lucia Cuciureanu – volumul „Lasă apa să curgă” (Editura Tracus Arte)

    Premiul pentru limpezimea lirismului sentimental-confesiv, pentru vindecarea prin poezie:

    – Lăcrimioara Iva – volumul „Răpirea din banal” (Editura Mirador)

    Premiul pentru arta de a surprinde și ascunde în cuvinte puține trăirile existențiale ale unui spirit frământat:

    – Ioan Matiuț – volumul „fuga din urmă” (Editura Tracus Arte)

    Premiul pentru îndrăzneala de a arunca podul de hârtie de la propria intimitate către intimitatea cititorului:

    – Dominica Pop – volumul „Podul de hârtie” (Editura Mirador)

    Premiul Opera Omnia:

    Pentru neobosita și insistenta sa muncă de critic literar, pentru poezia sa răscolitor-vie, pentru neobositul și verticalul lui intelectual, pentru o viață dedicată literaturii:
    – Gheorghe Mocuța – volumul „Printre nouăzeciști” (Editura Tracus Arte)

    Pentru o operă care mănunchiază fiorul poetic autentic, firul doxă al culturalului, morala neostenită, ecumenismul cultural și, peste toate, un bun simț niciodată trădat:
    – Traian Ştef – volumul „Cardul de credit” (Editura Tracus Arte)

    La finalul ceremoniei, Vasile Dan, președintele USR – filiala Arad, a mai menționat că, deși această radiografiere a anului literar 2014 este plină de reușite și bucurii pentru Uniune, „nu putem să ne bucurăm, fără să ne și întristăm. În 2014 am pierdut pe unul dintre cei mai mari și cei mai buni colegi ai noștri. Unul extrem de loial filialei noastre. Nu numai că s-a înscris în Uniunea Scriitorilor, în filiala din Arad, dar a fost ani de ani de-a rândul președintele juriului, cinci ani mai exact, la acordarea premiilor USR. S-a stins primăvara aceasta la 49 de ani, în plină forță creatoare. Este vorba despre Andrei Bodiu”. În amintirea lui, publicul prezent în sală a păstrat un scurt moment de reculegere.

    Dar ca să încheiem pe un ton cu care s-a desfășurat, per total, întregul eveniment, adică unul sarcastic, este imperativ să prezentăm poezia lui Gheorghe Mocuța, „hagiografie”, extrasă din volumul „Literatura vestului apropiat”, pe care poetul arădean a recitat-o după ce a primit premiul Opera Omnia:

    „Dacă administația ar îngadui
    ca eu și poetul de pe strada Episcopiei
    să intrăm în turma de porci
    a Aradului
    oare câte binefaceri n-am pricinui
    iute ar veni firmele cartagineze
    și ce-ar mai scrie ziarele
    și s-ar învârti motoarele
    și s-ar trezi economia
    s-ar amesteca sângele
    s-ar înmulți neamurile
    ca mormolocii în mâl
    până ar apare vreun tsunami sau vreun Cernobâl
    ar veni apocalipsa și ne-ar fura jucăria
    ne-ar uda cărțile și ne-ar apuca furia
    criza economică
    nebunia
    apoplexia
    s-ar topi ghețarii
    ar ieși morții din morminte
    ar ajunge Falcă președinte”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.