vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Premieră în România, la Penitenciarul din Arad!

    de - | 29 martie 2017, 10:36 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Doi dintre cei mai cunoscuţi actori de stand-up comedy din România, Cătălin Bordea şi Cosmin Nedelcu aka Micutzu merg în premieră cu un spectacol în două din penitenciarele din România: la Timişoara şi la Arad.

    Spectacolul „Umor nebun pentru zile mai bune”, organizat de Just For Fun Events în colaborare cu Penitenciarele Arad şi Timişoara, are un singur scop: să le readucă aminte celor aflaţi în spatele gratiilor că prin umor pot îndulci puţin loviturile dure ale vieţii. Şi că odată ce îţi redescoperi puterea de a râde, vei putea trece peste orice, oricât de greu ar fi.

    Spectacolul va avea loc sâmbătă, 01.04.2017, de la ora 14.00, în sala de evenimente a Penitenciarului de maximă siguranţă Arad, în prezenţa a 100 de spectatori. Ceilalţi vor urmări spectacolul la televiziunea cu circuit închis a închisorii. Conferinţa de presă va avea loc la ora 13.00, la Old Lady’s Pub, Str. Poetului, nr. 5, aceasta fiind singura ocazie în care veţi putea sta de vorbă cu protagoniştii spectacolului.

    Cătălin Bordea este un binecunoscut comediant, cu o carieră de peste 10 ani, pe care publicul larg îl cunoaşte din emisiuni precum „Un show Păcătos” sau „X-tra Night Show”. Cosmin Nedelcu, cunoscut de publicul larg sub numele de Micutzu, e unul dintre cei mai iubiţi artişti de stand up din România, foarte popular pentru proiectele sale TV.

    Această iniţiativă a luat naştere chiar din dorinţa lui Cătălin Bordea, care a declarat că e foarte curios să vadă cum „iese un show de genul ăsta într-un spaţiu total neconvenţional şi în faţa unor oameni care, cred că mai au nevoie să şi râdă”.E un plan mai vechi de-al meu, de vreo 7 ani. Am fost foarte influenţat de Johnny Cash, care a înregistrat un album live în puşcărie” , a declarat binecunoscutul artist de stand up.

    Just for Fun Events a acceptat provocarea organizării acestor evenimente deoarece crede cu tărie în puterea purificatoare a umorului şi în dreptul fiecărui om de a râde, pentru că, într-un loc în care realitatea e mai dură decât în restul lumii, râsul te umanizează şi îţi aminteşte de părţile bune ale vieţii.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.