vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Orange, investigată de Consiliul Concurenţei pentru un posibil abuz de poziţie dominantă

    de - | 4 aprilie 2016, 3:45 PM | Naţional

    0

    Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie având ca obiect un posibil abuz de poziţie dominantă al companiei Orange România SA, potrivit unui comunicat al instituţiei.

    „În cadrul investigaţiei au fost efectuate inspecţii inopinate atât la sediul Orange România SA, cât şi la sediile unora dintre agregatorii de plăţi prin SMS, existând indicii că aceste companii pot deţine probe necesare autorităţii de concurenţă pentru o evaluare exactă a comportamentului Orange România SA pe pieţele respective. Documentele ridicate în cadrul acestor inspecţii se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei. Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă preliminară în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial. Efectuarea acestor inspecţii nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte vinovăţia întreprinderilor investigate şi nici în ceea ce priveşte rezultatul final al investigaţiei declanşate”, se arată în comunicatul Consiliului Concurenţei.

    Potrivit economica.net, la 30 iunie 2015, Orange România a raportat 10.205.000 clienți. În prima jumătate a anului trecut, Orange România a înregistrat venituri totale de 453,9 milioane de euro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.