Update 2Consilierul local nu se lasă! „Războiul” Lazurca vs. Ando continuă…

    de Special Arad | 15 iunie 2015, 12:10 AM | Știri Arad

    5

    UPDATE – În timp ce alte orașe își văd de treabă și-și urmează planurile pentru obținerea titlului de Capitală Culturală 2021, ai noștri se ceartă și aruncă cu noroi unii-n alții… pe Facebook. Că capitală culturală în stânga și-n dreapta, ce mai contează? Să curgă cvasi-înjurăturile! C-așa-i pe la noi. Deci, pregătiți-vă popcornul, berile și/sau Cola (apropo… pe când reclama „I kissed Marion Davies?”)… și lecturare plăcută!

    Contraatacul consilierului local municipal Cătălin Lazurca de duminică seară la contraatacul de duminică dimineață al lui Andrei Ando, președintele Asociației „Capitală Culturală Europeană 2021”:

    „Lucrul cel mai plictisitor atunci când admonestezi un individ mediocru este că, mai întotdeauna, reacţia lui este previzibilă. Îi reproşezi că scrie prostii, iar el îţi va răspunde ceva cu libertatea de expresie. Îi spui că, atunci cînd scrie texte ambiţioase, strategice şi aparent sofisticate, nu pare să cunoască sensul unor cuvinte din vocabularul cultural, iar el îţi spune că eşti arogant. Îi spui că mai nimic nu-l califică să ocupe poziţia pe care o ocupă, el îţi vorbeşte despre cît de bine intenţionat e, despre ce planuri grozave are pentru oraş, dar uită să şi probeze cu fapte aceste declaraţii de bune intenţii. În fine, îi reproşezi ceva, îţi va răspunde cu totul altceva: de pildă, hodoronc-tronc, dar urmînd modelul mentorului Ioan Rus, aduce în discuţie familia şi relaţiile de familie. (Chiar aşa: amîndoi fraţii mei lucrînd în străinătate, asta ce mă face pe mine, domnule Ando?)

    Dar să le luăm pe rînd.

    Despre faptul că nu aş suporta diversitatea în gîndire: m-aş fi bucurat ca dovada gîndirii diferite şi originale a domnului Ando să fie făcută cu alte prilejuri, nu luînd apărarea unui ministru care a plătit cu funcţia pentru declaraţiile sale prosteşti şi jignitoare. De exemplu, atunci cînd, în echipa de reprezentare a Aradului la Bruxelles fiind, marea contribuţie a domnului Ando a fost aceea de a aranja platourile cu şuncă şi salam de Nădlac. Sau atunci cînd, într-o prezentare a nu se ştie ce (concept? candidatură? personalitatea lui Andrei Ando?), o prezentare ţinută pe scena Teatrului Clasic, a ales iniţial să includă idei şi fraze care nu-i aparţineau – şi pe care nici nu le înţelegea cum trebuie. Pentru ca, în faţa unei prealabile şi discrete acuzaţii de plagiat, să aleagă doar să pastişeze aceste idei, diluîndu-le într-un discurs care, totuşi (aplauze!), l-a ţinut pe domnul Ando aproape o oră în lumina reflectoarelor teatrului. M-aş fi bucurat ca site-ul asociaţiei să arate altfel, ca sediul aceleiaşi asociaţii să nu arate ca o cancelarie de şcoală comunală, în bibliotecă aflîndu-se volume semnate (aplauze!) Andrei Ando. Tot aşa, m-aş fi bucurat ca pagina de Facebook a Asociaţiei Arad 2021 să nu conţină atît de multe trimiteri către articolele semnate Ando sau atît de multe fotografii devenite virale pentru kitsch-ul cu care emoţionează vulgul. Mostre ale diversităţii de gust, va spune, previzibil, domnul Ando.

    Despre libertatea de expresie: e într-adevăr sacră. Iar libertatea de a spune prostii e garantată tuturor, inclusiv jurnalistului Andrei Ando, care poate, din partea mea, rămîne jurnalist şi scrie mai departe prostii cît îl ţin puterile. Însă mandatul pe care îl are în calitate de director al Asociaţiei Arad 2021 îl obligă, dacă nu la apolitism, măcar la prudenţă şi discernămînt.

    Despre interesul personal şi faptul că, la trei ani de cînd sînt preşedintele Comisiei de resort, cultura locală stă sub semnul întrebării, asociată fiind, în opinia domnului Ando, cu o afacere: cred că doar aceeaşi continuă căutare a originalităţii şi diversităţii l-a făcut pe Andrei Ando să se alăture corului celor care mă acuză că mi-aş lua partea din onorariile de zeci de mii de euro ale lui Liiceanu şi Patapievici sau că m-aş pregăti, alături de prietenii mei milionari, să preiau fabrica Teba. Evidente aberaţii, aşa că n-am să dezvolt, pentru că, în mod curios, şi domnul Ando e, de data aceasta, foarte prudent. Poate pentru că a apucat să scrie laudativ despre festivalurile pe care le-am coordonat, festivaluri care au schimbat fundamental programul cultural al oraşului. (Aici, previzibil cum îl ştim, Andrei Ando îmi va reproşa că nu includ suficient de mulţi arădeni în acţiunile pe care le iniţiez: dar arădeni au fost prezenţi de fiecare dată, personalităţi valoaroase care conduc instituţii şi scriu pentru publicaţii ceva mai importante decît cele pe care le frecventează Andrei Ando. Dar, pentru a-i întîlni şi recunoaşte, era nevoie ca domnul Ando să fie şi el prezent.) Pentru că domnul Ando se remarcă mai degrabă printr-o strălucită absenţă de la aceste manifestări, ca şi de la alte acţiuni culturale pe care, culmea!, tocmai el le iniţiază. După cum, deşi plătit lunar cu o sumă cam de patru-cinci ori mai mare decît indemnizaţia unui consilier local, e quasi-absent şi din birourile asociaţiei pe care o conduce, de la şedinţele de lucru şi sesiunile de training cu consultanţii angajaţi.

    Dar e simptomatic pentru domnul Ando: preferă să-şi facă altceva de lucru dacă întîlnirea publică nu-i oferă şansa de a străluci în lumina reflectoarelor. Cînd iniţiativa şi regia aparţin altcuiva, Andrei Ando se teme probabil că un reflector ar putea, în trecere, să-i dezvăluie impostura. Pentru că, de fapt, acesta este adevăratul scandal care îi provoacă fiori. Constatarea că regele e gol.

    Îmi asum vina de a fi făcut de abia acum descoperirea. Cred însă că, rolul domnului Ando fiind pînă în acest moment aproape nul, nu e prea tîrziu. Aşa că nu voi mai reveni asupra subiectului, hrănind o polemică cu un vajnic jurnalist local care, de altfel, scrie enorm – nu i-aş face faţă, recunosc. Pentru că mediocrii mai prezintă o calitate: aceea de a nu se plictisi nici măcar atunci cînd se află în treabă.”


    UPDATE: În urma acuzațiilor aduse vineri de către consilierul local municipal Cătălin Lazurca, pe pagina sa de Facebook, în care a cerut demisia președintelui Asociației „Arad Capitală Culturală Europeană 2021“, astăzi a venit contraatacul lui Ando, bineînțeles, tot pe aceeași rețea de socializare.

    Astfel, în urmă cu aproximativ 40 de minute, Andrei Ando a făcut următoarele precizări:

    1. Am intrat în acest demers, Capitală Europeană a Culturii, să adunăm arădenii în jurul unui ambițios proiect de dezvoltare al orașului, să dăm un semnal de unitate, de maturitate, să dezvoltăm un spațiu urban plăcut, instituții mai atente la nevoile oamenilor, să promovăm cultura ca o șansă pe care Aradul o are pentru recuperarea decalajelor față de Europa. Scopul meu a fost și este să îmi aduc contribuția la accelerarea dezvoltării orașului, indiferent de poziția în care m-aș afla, nu să mă războiesc cu personaje care nu se pot abține să nu transfere adversitățile lor personale interesate asupra proiectului Capitală Europeană a Culturii. Suntem într-o competiție în care scandalul, gustat de mass-media și de sceptici, poate fi extrem de dăunător Aradului. De aceea nu mi-aș dori să intru într-o polemică de anduranță cu dl. Cătălin Lazurcă, polemică ale cărei efecte se pot repercuta asupra proiectului Arad, Capitală Europeană a Culturii. Cu atât mai mult cu cât față de un alt domn Lazurcă, Marius, ambasadorul României în Republica Moldova, am tot respectul și admirația. Sper ca modelul său de inteligență și decență să poată fi o inspirație nu numai pentru mine, ci și pentru alți arădeni, evident și pentru dl. Cătălin Lazurcă. Regret că din cauza rigorilor diplomației, domnul ambasador Marius Lazurcă nu a putut accepta anul trecut propunerea de a fi figura reprezentativă a Asociației Arad, Capitală Europeană a Culturii 2021. Domnia sa este o garanție a seriozității și am fi avut cu toții multe de învățat de la el. Inclusiv dl. Cătălin Lazurcă. 
    2.Nu este un motiv de demisie faptul că omul politic Cătălin Lazurcă nu suportă diversitatea în gândire. Mai degrabă ar putea fi faptul că trăim într-un oraș în care președintele comisiei de Cultură al Consiliului Local Municipal are, la 25 de ani de la Revoluție, apucături de cenzor din perioada în care opinia era considerată un delict. Îl informez pe domnul Lazurcă de faptul că în calitate de jurnalist, de cadru universitar, de om implicat în viața cetății, pledez împotriva cenzurii și a abuzului de putere, fie că îi place domniei sale, fie că nu. Voi continua să mă exprim în calitate de jurnalist indiferent de frământările sale personale. Este curios cum, după ce la inițiativa sa s-au cheltuit câteva zeci de mii de euro pentru o conferință despre libertate la Arad, dl. Cătălin Lazurcă tot nu este în clar cu faptul că libertatea nu înseamnă aroganță suverană și nici să îi cântăm toți în strună, nu carecumva să îi lezăm sensibilitatea. 
    3.Nu este surprinzător pentru mulți dintre cei cu care a interacționat în calitatea de președinte al comisiei de Cultură, că dl. Lazurcă nu își poate stăpâni impulsurile. Am asistat și la episoade cu alte „victime” ale izbucnirilor sale. Eu cred, și domnului Lazurcă îi transmit cu toată politețea, că superioritatea se demonstrează înainte de toate prin modestie și reținere, nu prin răcnete și dispreț. 
    4. Am încredere că instituțiile de evaluare, respectiv partidele politice din Arad, vor avea echilibrul necesar să poată face abstracție de atitudinile domnului Lazurcă, nu vor evalua proiectul Capitală Europeană a Culturii prin partizanatul președintelui comisiei de Cultură a CLM și al aroganței sale. 
    5.Cred că pentru dl. Cătălin Lazurcă ar fi utilă o analiză personală, pornind de la constatarea că într-un oraș în care el conduce de trei ani o comisie de cultură, lumea râde când aude de proiecte culturale ambițioase și, ironică, întreabă: „care cultură”? Iar primul cuvânt asociat de o mare parte a opiniei publice cu noțiunea de cultură este „afacere”. O situație pentru a cărei corectare lucrează acum mai multe instituții, inclusiv Asociația „Arad, Capitală Europeană a Culturii 2021” – și am încredere că vom reuși.

     Cele notate mai sus au venit drept completare la o declarație mult mai scurtă pe care președintele Asociației „Arad Capitală Culturală Europeană 2021“ a făcut-o în urmă cu o zi:

    „Îl asigur pe consilierul local Cătălin Lazurcă de faptul că aprecierile pe care mi le transmite sunt reciproce. Domnia sa nu spune inepții. Nefiind omul vorbelor, el face! Oricât s-ar strădui, eu, Aradul, totuși, îl iubesc mai mult!”

    Titlu principal: Consilierul local Cătălin Lazurca spală pe jos cu Andrei Ando, cerându-i demisia!

    Consilierul local municipal Cătălin Lazurca, care este totodată şi preşedintele Comisiei de Cultură din cadrul CLM Arad, a postat astăzi pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă foarte dură prin care îi cere demisia preşedintelui Asociației „Arad Capitală Culturală Europeană 2021“, Andrei Ando. 

    Argumentele consilierului „aruncate” în fața lui Ando sunt lipsa de competență în domeniul managementului cultural, grandomania și diletantismul. Nu în ultimul rând, Lazurca îi reproșează poziția pe care Andrei Ando o are față de fostul ministru Ioan Rus.

    Mai jos puteți citi în întregime textul publicat pe Facebook de către Cătălin Lazurca:

    Faptul că domnul Ando nu cunoaşte sensurile cuvintelor pozitivism şi constructivism, dar le folosește dezinvolt în articole în care, ambiţios nevoie mare, îşi expune viziunea strategică pe 10 ani, asta mai treacă-meargă. 

    Dar cînd se apucă să ia apărarea ineptului Ioan Rus, ministrul demisionat, asta deja mi se pare stupefiant.

    Nu cred că domnul Ando este unul atunci cînd scrie editoriale, şi altul atunci cînd conduce Asociaţia Arad 2021. Domnul Ando este director al Asociaţiei pentru că e ziarist, nu pentru vreo spectaculoasă performanţă personală în domeniul (managementului) cultural. 

    De altfel, domnul Ando nu şi-a cîştigat poziţia de manager cultural prin concurs, nici măcar unul de CV-uri. E o situaţie care ar fi trebuit să-l îndemne la prudenţă, aceea de a nu folosi Asociaţia Arad 2021 ca pe o platformă de comunicare şi afirmare personală. După cum aceeaşi sănătoasă prudenţă ar fi trebuit să-l împiedice să se poziţioneze atît de partizan şi politic în chestiunea ineptului Ioan Rus: e o poziţionare în flagrantă contradicţie cu apolitismul (sau pan-politismul) proiectului de candidatură pe care în acest moment îl coordonează.

    Iată cîteva mostre, deopotrivă de inepte şi scandaloase:

    “Declaraţiile ministrului Ioan Rus, privind familiile unor mun­ci­tori români din străinătate, au creat o isterie artificială. Rus are dreptate, chiar dacă a spus lu­cru­rilor pe nume, a fost excesiv de direct. “

    “Da, e bine că Rus a spus lucrurilor pe nume, fiindcă a atras atenţia asupra unui flagel.”

    “Opoziţia şi diaspora s-au gă­sit să protesteze. Nu este foarte clar ce îi deranjează: faptul că s-a pus un diagnostic franc maladiei de care suferă naţiunea, sau cu­ra­jul unui demnitar de a nu se mai ascunde după degete.”

    Ţinînd cont de această poziţionare publică a domnului Ando, declar, în calitate de preşedinte al Comisiei de cultură a CLM Arad, că, atîta vreme cît domnul Ando ocupă o poziţie managerială în cadrul Asociaţiei Arad 2021, eu nu voi mai susţine nici un proiect al acesteia. Mai cu seamă pentru că, din această poziţie, domnul Ando şi-a asumat şi rolul de purtător de cuvînt al proiectului de candidatură. 

    E, dacă vreţi, o cerere politicoasă, adresată aceluiaşi domn Andrei Ando, de a-şi prezenta demisia.”

    Sondaj: Considerați că Andrei Ando ar trebui să-și dea demisia din Asociația „Arad - Capitală Culturală Europeană 2021” după acuzele consilierului Cătălin Lazurca?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Disensiunile dintre doi oameni de cultură – nu glumesc ! – nu sunt ceva nou la Arad.
      Fără a fi “angajaţi politic”, toţi, dar absolut toţi, intelectualii care mai au de spus ceva în cultură, sunt în conflict.
      Şi, ca să fiu sincer, unii chiar au ceva lecturi – vorba lui Pleşu – dar sunt de o invidie pe ceilalţi absolut absurdă.
      Am identificat vrea patru “focare” ( ase citi grupuri, sau găşti!) de cultură care se neagă fiecare.
      Culmea ! Nici cel puţin nu se unesc, să zicem două împotriva celolalte două. Ci toate sunt împotriva celorlate.
      Cel puţin din trei grupuri am testat de componenţi să văd ce spun despre ceilalţi.
      Catastrofe !
      Am început să sintetizez din “confrutările de idei” şi am să scriu un “material” să-l dau publicităţii .
      ……………………
      Disensiunile dintre dl Lazurcă şi dl Ando se înscriu în “normalitatea culturală” de la Arad.

      +1 voturi
      +1
      -1
    2. Nu există decât foarte puţini oameni de cultură în Arad şi ei nu trebuiesc căutaţi printre persoanele cu funcţii administrative, unde sunt puşi politic doar neaveniţi. Lazurcă face parte din ultima categorie precizată mai sus, el fiind din gama Văcean, Varga, cei de la CCJ şi CCM, ş.a., adică slugi de-ale lui Falcă. Nici Ando nu e vreo somitate în cultură, şi el este conectat la unele interese care exced culturii dar, de bine de rău, vrea ceva bun pentru oraşul nostru, spre deosebire de cei puşi (şi menţinuţi, în pofida numeroaselor contestări) în funcţii pe criterii politice sau de nepotism.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.