Știri aproape ratate (57). Forme de singurătate cu unt, alcool, înghețată și roboți care fug mai repede ca Usain Bolt
Așa mi-am început săptămâna, cu cele 30 de piese preferate ale lui Robert Smith, de la The Cure, din anii ’80. Frumos, muzical, vesel:
The Cure’s Robert Smith selected his 30 favourite songs from the 1980s
Cu un pic de litiu, pe care s-ar putea să-l căutăm tot mai mult prin alimente și suplimente. Creierul are nevoie de el ca să rămână treaz, dar mai ales limpede, se pare:
The everyday mineral a Harvard doctor says could help protect your brain from dementia
Și cu aceste 12 filme, considerate de BBC cele mai bune ale anului 2026 de până acum. Nu știu încă dacă mi-a plăcut Odiseea sau doar am suportat-o bine. Am citit prea multe despre ea; aștept să uit ce-am citit, pentru a rămâne cu ce-am văzut. Mă gândesc doar la sandalele de aur pe care le purtau toți eroii din carte și la cum ni se spunea povestea cu „așa zise el”.
The Invite to The Odyssey: 12 of the best films of 2026 so far
Așa mi-am încheiat săptămâna: urmărind detașată megaconflictul din București pe tema unt sau margarină, câștigat detașat de cea din urmă, dar care a dublat numărul urmăritorilor paginii de Facebook Mița Biciclista. Și Nea Mihai sunt sigură că a vândut, în ultimele zile, tot atâtea merdenele câte vindea într-o lună bucureștenilor tot mai bine îmbrăcați. Poate că nici sandalele de aur n-au lipsit din poveste.
Un scandal purtat online, care i-a făcut pe mai toți de pe Facebookul meu să uite, pentru o zi-două, de războaie, hoții, pungășii și de cum pierdem în fiecare zi câte un gram-două de democrație.
Ca să vă dați seama de amploarea scandalului, în caz că l-ați ratat, deși mi-e greu să cred, în sprijinul lui Nea Mihai a intervenit chiar și Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” (vezi AICI), ca să ne spună măcar cum se scrie corect în românește croissantul franțuzesc și să tranșeze definitiv victoria locală a merdenelei în fața croasantului.
Între Robert Smith, Nolan și Nea Mihai s-a strecurat însă o săptămână mult mai puțin veselă decât începutul de mai sus. O săptămână cu oameni rămași singuri în spitale, instituții care nu mai au cu cine şi nici cum să ne apere, într-o Românie care fuge de sine, un oraș care își acoperă betonul obosit cu muzică la maximum și festivități turnate cu găleata, dar și cu roboți care aleargă deja mai repede decât noi.
Despre toate acestea sunt știrile aproape ratate de săptămâna aceasta: despre poleiala pe care o punem peste lucrurile care se desprind, despre singurătățile pe care le ascundem în zgomot și despre puținele lucruri şi locuri care să ne țină împreună — o melodie, o haină, o înghețată, ultima poezie.
Știrile ratate, Aradul şi odiseea sa
Aradul și-a continuat sărbătoarea, la fel de gri ca până acum, dar cu muzica dată la maximum. Odiseea lui n-a avut sandale de aur, ci manifestări de duzină, tartan desprins și un pod hobanat care s-a umflat (vezi AICI).
Plus cu un concert pe care l-am onorat de departe, de peste drum de bulevard, pentru că altfel nu se putea asculta. Alți 30 de arădeni, rămaşi parcă țintuiți pe scaune de la festivitatea de dinainte, au asistat și ei al concert, în timp ce muncitorii Rogera au găsit acel moment numai potrivit pentru udatul florilor, iar tramvaiele, în trecerea lor, moderau sunetul și îl făceau omenesc.
Ilegalitățile au curs, conflictele locale și-au mai arătat o dată fața, câțiva păgubiți au ieșit în stradă, în timp ce noi, toți ceilalți, ne-am dus la culcare cuminți cu speranța că mâine ne vom trezi, ca prin minune, protejați și ajutați de zei, într-un alt Arad, unul mai curat.
Dincolo de noi, a fost o săptămână cu multe scandaluri și cu prea multe adevăruri grele. Încep cu acest material săptămâna grea, pentru că pentru unii înseamnă durere la nesfârșit:
Săptămâna de muncă a început și așa, cu această analiză amplă, lungă, muncită și spectaculoasă de la Snoop. N-am citit-o pe nerăsuflate; dezastrele de genul ăsta nu intră dintr-o bucată în tine. Mi-a luat ceva timp. Vă va lua și vouă, dar poate vreți să vedeți de ce domnul Pașca e privit de foarte mulți ca un erou, oricâte legi a încălcat:
Și tot luni dimineață ne-am trezit pe masă cu un comunicat al Directoratului Național de Securitate Cibernetică și cu raportul anual al instituției, care nu numără nici 180 de angajați din cei peste 1.000 pe care ar trebui să-i aibă. Așa că de luni dimineața n-am mai avut nevoie să știu cam cum stăm cu securitatea, cu orice fel de securitate, și cu protecția cetățenilor. Suntem singuri în fața tuturor: de la hoți la politicieni, la drone, bombe și ruși. Nu-i nimeni să ne apere.
Raportul anual pe 2025 e un dezastru și e AICI.
Și a mai început săptămâna și cu acest breaking news, ca să nu credem cumva că bătălia pentru România, care n-are nicio noțiune despre cum să se apere, nu e purtată în interiorul justiției. Dacă o ținem tot așa, va fi prea târziu pentru țara asta pentru mult timp.
O Românie bolnavă, singură și sinucigașă
Cealaltă Românie, cea de dincolo de politicieni și justiție, e tot bolnavă, singură și sinucigașă.
Aşa arată sistemul sanitar din România, cel al rezidenţilor, cu „concursuri în care regulile nu mai convin decât celor adaptați la rețea; spitale publice transformate în fiefuri academice; cumetrii care urcă pe scara universitară în timp ce rezidenții așteaptă un post; un rezident mutat pentru că „punea prea multe întrebări”; o rezidentă mamă, cu doi copii și mama bolnavă de cancer, deblocată la transfer abia după ce cazul a devenit public”.
Despre el scrie medicul Ciprian Maxim în postarea sa.
Și tot pe Facebook, de la Cristian Pitulice (AICI), ce înseamnă publicitate făcută cu cap, în The Guardian, de către cei de la Visit Harghita, și cum toți ceilalți o dau în bară pentru că-s banii statului, nu-i interesează și ce-i rău că ne fac publicitate cu câțiva maneliști și un Salam?
În rest, Dunărea e și mai mică, Dominic Fritz e și mai aproape să-și piardă fotoliul de primar, dronele cad pe mai departe tot mai aproape de locurile care ne dor, războaiele sunt departe de a fi pe terminate.
Dar am și o veste bună de pe Facebook, chiar de la Arad. De la privați, desigur, care restaurează castelul de la Petriș și probabil o fac așa cum se cuvine, cu respect pentru el. Am pus AICI linkul spre mai mult pentru imagini, pentru că cei de la Salbek sunt scumpi la cuvinte, şi o poză din postarea lor.
Câteva tratamente și mult scepticism
Am adunat și vești foarte bune, dar de pe afară. Stați liniștiți, că nici ele nu-s privite cu ochi buni de suveraniștii lor. Mai ales că printre veștile bune s-au strecurat și vaccinurile, și cum era de așteptat de aici și COVID. Prea mult pentru cât putem duce, cu scepticismul pe care ni l-a modelat societatea.
S-ar putea să se fi descoperit tratamentul pentru cancerul de piele și, de aici, pentru alte tipuri de cancer, dar nu ne place de unde a început cercetarea. Ce să facem, suntem victimele propriilor limitări.
How does Moderna’s new melanoma vaccine work – and could it treat other cancers?
Tratamentul e personalizat pentru fiecare pacient în parte. Mai durează mult până să ajungă la noi, dar în lumea medicală bună e sărbătoare mare.
Cu boala secolului e mai greu, pentru că cercetările sunt multe și fiecare mai adaugă un factor de risc celor deja cunoscuți, care pot grăbi boala. Mai apoi, fiecare cercetare vine cu câte o soluție care ar putea-o încetini. Sunt atât de multe, că nu mai știi să respiri printre soluțiile aflate, desigur, încă în teste. Acum, o doză de CO2 ar putea fi soluţia:
What If A Few Breaths Of CO2 Could Help Fight Alzheimer’s? Research Sparks Hope
Dacă nu, sportul e mereu salvarea. Dar, cum spuneam mai sus, nu orice sport e soluția. Depinde și aici:
One Common Type of Physical Activity Linked to Higher Dementia Risk
Sportul s-ar putea însă să nu ne mai aparțină. China a pus pe picioare un robot care fuge mai repede decât Usain Bolt. Mai repede pe suta de metri decât Usain Bolt când bătea recordul mondial. AI-ul se mișcă, evident, prea repede pentru noi:
Chinese robot runs 100m sprint quicker than Usain Bolt’s world record
Dar mai bine să nu ne panicăm chiar așa de tare și să trecem direct la cele frumoase, cât de repede putem. La poftele inimii și ale trupului.
Nu înainte să vă întreb câte cuvinte știți în limba română pentru tristețe. E posibil să nu ştim foarte multe. Încă. Dar ar trebui să ne uităm atent la cele pe care le știm deja.
Arabic has four words for sadness. Philosophy explains why
Vedetele, cinele, alcoolul și înghețata italiană
Nu m-am gândit niciodată cu cine aș vrea să iau cina dintre vedete, dar, dacă tot s-a ivit ocazia asta, mi-ar plăcea să iau cina cu Marina, nu neapărat ca să gustăm din ce găteşte artista, ci ca să ne putem privi cât de mult putem în ochi şi să vedem de câtă tristețe și câtă fericire suntem în stare.
View this post on Instagram
Sau să beau la masă cu Brad Pitt, dacă tot s-a reapucat de băut. Deiu Stanciu deja și l-a imaginat pe la noi, cu o bere în mână (vezi AICI).
Săptămâna trecută, dacă ați urmărit, am strecurat în știrile mele aproape ratate faptul că Brad Pitt s-a întors la alcool, pentru că altfel era prea depresiv. Mai jos vedeți cum arată o zi de luni din viața actorului. Nu pare chiar așa plictisitoare și e cu ținute spectaculoase:
Când vine vorba de poftele inimii, n-are cum să lipsească Italia. A fost 15 august și la italieni, o zi altfel decât 15 august la noi. E cu străzi goale, mese pline, familie, prieteni și stat la soare. Ca să înțelegem încă o dată, dacă mai era nevoie, ce ne place tuturor la Italia:
View this post on Instagram
Cu siguranță a fost și cu multă înghețată. Deși cea mai mare cantitate din Europa nu-i la ei, indiferent ce am visa. Nemții le iau fața, oricât de improbabil ar părea acest adevăr.
Eurostat vine cu cifrele astea, iar comentatorii spun că, indiferent de top, Italia are cea mai bună înghețată:
In 2025, the EU produced 3.44 billion litres of ice cream.
Top producers:
Germany (608 million litres)
Italy (549 million litres)
France (525 million litres)
Peste topul acesta vine și informația că înghețata italiană care ne lasă gura apă li se datorează americanilor și congelatoarelor uitate aici în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial:
How US tech helped create modern Italian gelato
Hainele care ne ascund, influencerii singurătății și poeziile care au dispărut
Tot despre frumos și gust e și mai jos. Despre frumosul din linii și umbre și despre urâțenia perfecțiunii: despre Yohji Yamamoto, care creează haine pentru oamenii care nu vor să fie văzuți. Haine care te ascund și te protejează, care te fac invizibil în cel mai frumos mod posibil. Nu obsesia occidentală pentru corp ca spectacol, ci pentru adevăratul lux: libertatea de a dispărea în ceva mai mare decât tine. Nu Mița Biciclista, ci puterea liniilor și gesturilor simple.
View this post on Instagram
Nu-s multe în lumea literaților zilele astea. E Târgul de Carte de la Sibiu, care, la ora 9 seara, arăta așa:
Dar de citit tot am putea citi câte ceva, să mai recuperăm ce mai putem din decalajul față de Europa. Dacă tot ne plac conspirațiile și secretele — desigur, acelea care devin publice, pentru că altfel n-ar trebui să avem acces la secrete —, atunci aici e ceva pentru dumneavoastră.
Dacă vă plac singurătățile, atunci ce e mai jos e unt pe suflet. Revin aici la Anda Docea, am pus-o în știrile mele aproape ratate de câteva ori, apoi m-am gândit să nu insist prea tare, dar n-am cum să o las doar acolo, în lumea ei, în Dilema și pe Facebookul său, și să nu-i expun și eu pe influencerii singurătății, pe Gumi și cireșii japonezi.
Suntem, totuși, atât de singuri cât avem curajul să fim.
Singurătatea, la nivel de artă
Nu mai e mult din vară, dar începutul toamnei nu arată nici el rău pentru iubitorii de artă de pe aici. Cel puțin nu la Timișoara, unde vin 69 de lucrări ale lui Picasso. Art Encounters aduce expoziția, e cu programări, cu număr limitat de vizitatori, dar e până la anul, deci ar fi timp să vedem câteva capodopere aici, aproape:
Picasso la Timișoara: 69 de lucrări ale celebrului artist vor inaugura noul spațiu Art Encounters
Nu-i totul lapte, miere, unt și aur nici în zona asta. Și în lumea aceasta a fost tristețe și a mirosit a sinucidere zilele acestea. Poate cea mai tristă veste din lumea artelor pe care am întâlnit-o în săptămâna asta, încă cu iz de vacanță pentru mulți, e că Noise Poetry a închis robinetul cu poezie.
Poate doar pentru finalul de vară. Ultima poezie postată a fost cea din 14 august, iar în ea Marian Mihai vorbește despre singurătate și despre frica pe care o lași la încărcat peste noapte.
Marian Mihai:
Spune-mi
a ce-ți miroseau hainele înainte să înveți
că oamenii pleacă. Dacă, în copilărie,
ți se întâmpla și ție să vorbești cu lucrurile
până când începeau să-ți răspundă.
Spune-mi unde îți ascunzi corpul în zilele
în care nu-l mai poți duce.
Ce animal îți doarme în spatele sternului
și ce nume îi șoptești ca să nu muște?
Vreau să știu cum îți tremură mâinile
când nu te vede nimeni.
Spune-mi unde mergi când singurătatea
ți se potrivește mai bine decât orice haină.
Cum arată camera în zilele în care nu ai chef de nimic,
în care îți lași frica la încărcat peste noapte?
Dacă ai putea schimba ceva, ai salva copilul sau adultul?
Și, dacă într-o dimineață ai primi întreaga lume,
ce ai păstra? Ce ai arunca prima dată?
Eu n-am avut niciodată vreun talent pentru nimic,
dar am înțeles că doi oameni pot sta unul lângă altul
ca două animale obosite care își ling rănile,
fără să le privească pe ale celuilalt.
Te întreb nu din curiozitate.
Ci fiindcă există vieți pe care le putem pierde
chiar și după ce ne-am întâlnit,
pentru că încă încerc să aflu cum se pronunță
numele tău înlăuntrul iernii
Citeşte şi:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Galerie foto
-
9
-
-
-
-
Pentru a vedea restul imaginilor din galerie, click pe o poză și folosește săgețile.
Comments are closed.
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)