Ieri seară, în cafeneaua Boeme Teatru, Anca Giura a vorbit despre culegerea de eseuri pe care a publicat-o la editura Ariergarda din Timișoara, „Petru Dumitriu, o evadare ratată”. O carte despre operele controversatului scriitor român Petru Dumitriu, cel care și-a „vândut sufletul diavolului” pentru un trai mai bun, lăsându-se absorbit de mașinăria propagandistă a comunismului, ca mai apoi să regrete toată viața gestul făcut și, după fuga sa în străinătate, să-și găsească refugiul în scriituri religioase.

Lansarea s-a desfășurat în prezența editorilor cărții – Viorel Marineasa și Daniel Vighi, ale căror discuții au degajat atmosfera,  dând senzația unei întâlniri calde, ca între prieteni. Împreună cu Anca Giura, aceștia au dezvăluit atât întâmplări „behind de scenes”, din timpul redactării, cât și lucruri mai mult sau mai puțin cunoscute despre protagonistul cărții.

Autoarea a relatat întortocheata poveste prin care a ajuns să scrie această carte „reciclată”, cum o numește ea: „S-a întâmplat ca unui foarte vechi text de-al meu să-i vină acum sorocul să fie publicat. Cu luni în urmă, purtasem discuția cu Viorel Marineasa și Daniel Vighi, întrebându-i ce aș putea publica din ce aveam la sertar și au fost foarte deschiși spre acest manuscris, pe care l-am rescris în doar câteva luni, cu intervenții foarte mici”. Ea a povestit că a abordat acest subiect la vârsta de 22 de ani, studentă fiind la Cluj, la propunerea profesorului său, la vremea respectivă neexistând niciun studiu monografic despre scriitor. „La început nu știam nimic despre el. Când am început să mă documentez, mi-am dat seama în ce m-am băgat. Era un fel de trădător de țară, egalul lui Marin Preda în anii 50 – 60 și era un autor controversat. Trăia încă în Franța. Mi s-a propus să fac un studiu monografic. Nici jumătate din cărțile lui nu erau traduse în română. Jumătate din viața literară și-o desfășurase în Franța. Asta se întâmpla în 1998. În 1999 mi-am terminat licența…”, își amintea Anca Giura.

Pentru elaborarea eseurilor, tânăra Anca parcursese toate textele lui Dumitriu pe care le găsise la Cluj, iar pentru cele care nu se găseau în țară, a fost ajutată de universitarii clujeni, cu legături la București și la Paris, să le primească din Franța. Într-o ultimă instanță, i-a scris personal lui Petru Dumitriu la Metz (cu un an înaintea morții lui) și a avut bucuria ca acesta să-i răspundă, recomandându-i să apeleze, printre alții, la Pruteanu și anunțând-o că începuse să scrie o nouă carte (era vorba de „Non credo, oro”).

„A rezultat astfel un eseu micromonografic. Am tratat fiecare operă citită. Am început cu debutul și am ajuns la ultimul eseu religios, «Non Credo, Oro». Pentru că, atunci când vorbim de Petru Dumitriu, vorbim de dualitatea vieții și de dualitatea creației”, a spus Anca Giura.

O muncă amplă și ambițioasă, pentru care autoarea s-a dedicat trup și suflet, iar acum, după mai bine de 15 ani, a reușit să o publice, amintind lumii de un scriitor cândva celebru, dar astăzi uitat aproape complet.