sâmbãtã, 24 februarie, 2024

Special Arad Logo

    Basme românești, cu sau fără?

    de - | 29 octombrie 2023, 3:09 PM | Contributors | Topic special

    0

    Pun pe tapet, ex abrupto, două dintre dificultățile științifice cu care mă confrunt de la an la an tot mai acut în domeniul predării literaturii române într-un colegiu național. Prima este legată de penuria culturii folclorice și etnografice minimale. Când îi întreb pe elevii de gimnaziu ce basme românești au citit până să ajungă să lucreze cu mine, răspunsurile lor sunt stupefiante, atunci când nu lipsesc cu desăvârșire: „Scufița Roșie” și „Mica Sirenă”, ca să dau doar două exemple aleatorii. Zâmbesc cu grație, mascând încă o dezamăgire a vieții mele profesionale.

    Nu am voie să mă plâng, doar eu de bunăvoie mi-am ales calea, cu idealism desuet. La urma urmei, ca oricare, cu puțină ambiție, aș fi putut lucra într-o corporație, dar să nu divagăm. Pe scurt, basmele enunțate mai sus nu sunt românești, ci de sorginte germană, respectiv, scandinavă. Basme internaționale deja, și-n tot acest timp elevii par să fi uitat că avem și noi românii o mitologie specifică în fruntea căreia așezăm zâne, zmei, feți-frumoși și ilene cosânzene.

    Încep o muncă minuțioasă de convingere, poate îi voi salva pe câțiva de poluarea literaturii fantasy și îi voi atrage spre tradiții. Nu doar că folclorul nostru are o bogăție unică, atât de stimulativă pentru imaginație, vezi studiile lui Mircea Eliade, Antoaneta Olteanu, Andrei Oișteanu, Irina Nicolau ș.a.m.d., dar e de observat și utilitatea acestei baze pentru a-i înțelege pe un Alecsandri, Eminescu, Creangă, Sadoveanu, Odobescu, Slavici care și-au construit operele pe fond autentic, folcloric.

    Cu alte cuvinte, văd un impas în aprofundarea valoroaselor basme românești în școala contemporană. Lectura unui basm poate presupune un strop de frecventare a dicționarului și, vai, aceasta s-ar opune orizontului de așteptare al unei gratificari instante. În al doilea rând, literatura fantasy, chiar și cea mediocră, este mai bine redată în marketingul editorial, mi se pare. Una peste alta, mi-e greu, tot mai greu să câștig adepți ai poveștilor românești autentice, chiar dacă îmi fac din asta o ambiție profesională în sine. Ca-n „Tinereţe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, îmi asum riscuri.

    Tema rândurilor de astăzi mi-a fost prilejuită de încă o postare frumoasă de pe pagina Muzeului Țăranului Român. Sărbătoarea de Sânmedru, ce tocmai s-a consumat, este prilej de a invoca un mit folcloric despre Sfântul Gheorghe și Sfântul Dumitru care își împart calendarul în două zone de influență, conform vechii gândiri magice românești. Sursa de inspirație a postării este ,,Ghidul sărbătorilor românești” din 1998 a Irinei Nicolau. Verific și mi se confirmă o intuiție: volumul nu a mai fost reeeditat. Pe cât de valoros este pentru filologi și nu numai, iată că nu s-a mai reeditat. Dacă intenționez să mi-l cumpăr, voi apela la anticariate. Nu e vandabil, studiile științifice nu sunt vandabile în România de azi. În schimb, teoria pământului plat triumfă. În fond, nici excelenta antologie „Îngeri, zmei și joimarite” nu s-a mai reeditat. Dar oare, îmi pot permite să le recomand aceste lecturi elevilor, via bibliotecă, mă intreb? Să nu îi pară vreunui părinte că ar avea tentă religioasă. În fapt, orice devine azi prilej de reclamație la inspectoratul școlar. Un sân dezgolit din vreo ecranizare după cutare roman canonic de la bacalaureat e motiv de acuză: nuditate. „Țiganiada” lui Budai-Deleanu va deveni curând scandal de presă pentru discriminare, probabil. Opera ar putea ajunge să fie izgonită cu pietre din programa școlară. Un text cu repere creștine poate fi motiv de reclamație din partea unui părinte ateu care nu-și trimite copilul la școală să-l îndopam noi cu Ion Pillat ori cu Vasile Voiculescu. Nu în ultimul rând, tot mai des sunt întrebată dacă Eliade a fost legionar, abordarea woke nu doarme niciodată.

    Și uite cum, suspiciunea, discreditarea specialiștilor, mediocritatea, violența pasivă și scăderea standardelor …scad valoarea școlii românești, mă tem. ,,Non multa, sed multum” rămâne unul dintre principiile în care cred. Dar el mă poate transforma într-o profesoară exigentă, ceva intolerabil în viziunea unora dintre comentatorii din fotolii. Orice altceva, dar nu exigenţă și nu interes pentru surse, vor clama unii.

    Mă consolez cu o mică victorie: la clasa a noua reușesc să cucereresc inimile liceenilor cu mitul Zburătorului, iar la clasa a zecea cu legenda Lostriței. Mici degustări din fascinanta mitologie românească și poate că nu e chiar totul pierdut. Îmi trag sufletul, savurez infima victorie târzie, dar numai până în clasa a unsprezecea când mă voi face luntre și punte să predau literatura medievală, cronicarii si umanistii, primii cărturari conștienți de identitatea noastră națională. Terra incognita, efort de predare extrem. De data asta, ne lipsesc cunoștințele de istorie. Prilej să îmi aminesc de notația profesorului meu de la masterat, Matei Călinescu, cel care sublinia în jurnalul său american cât de greu i-a fost să accepte că studenților americani le displace profund istoria. Ei, las’ că ne-am americanizat și noi din perspectivă școlară, mai de curând.

    În bombardamentul de informații al lumii actuale, nu-mi rămâne decât să țin piept avalanșei de literatură comercială și să nu renunț la principiile clasice ale predării literaturii române în școală. Este anul Cantemir sau Cantemir 300, dacă vreți, iar puțin enciclopedism și întoarcere la izvoare nu ne-ar strica.

    Prof. dr. Anca Giura

    Citește și: Cum conversez cu un profesor? Noul ghid al bunelor maniere

    Profesorul de plastilină

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.