În curând se încheie încă o minivacanță. Locuitorii patriei se întorc de la munte, de la mare, din Mexic sau din Asia și sperăm măcar de data asta să avem mai puține carnagii pe șosele.

Mult pătimesc șosele patriei, țara noastră de dor cum a numit-o însuși regele Charles citând din Eminescu, „Ce-ți doresc eu ție…”! Și atunci am înțeles că un rege străin ne iubește mai mult decât un Președinte de-al nostru, sibian. Parcă numai profesorii pătimesc mai mult ca înseși șoselele românești.

Se întorc comentatorii, vin în valuri, se pregătesc de un nou atac pe rețele. Victima lor preferată: profesorimea. Un animal polimorf cu sute de mii de brațe, asta e dăscălimea. Și toți îi dăm cu insecticid în ochi. Ne place iritabilitatea, iubim scandalul, suntem un popor nervos, ne-a dovedit-o Caragiale. Însă l-am linșat; așa de tare ne-a enervat marele dramaturg, atâta l-am înjurat la 1900, încât s-a autoexilat la Berlin și a murit de inimă rea în 1912, anul când s-a scufundat Titanicul.

Lasă, că și azi ne scufundăm, națiunea întreagă, într-un ocean rece și ostil de imoralitate. Un popor de comentatori furioși, asta am devenit?

Se întorc vilegiaturiștii români pe la casele lor. Încruntați. Traficul a fost greu și gunoaiele de profesori le mănâncă viitorul copiilor (Mă iertați pentru limbaj, eu doar citez de pe rețelele sociale). Nu toți se exprimă astfel, adevărat, și pe această cale mă-nclin în fața tuturor celor ce nu ridică piatra.

Ai zice că ura e prima materie din școala românească a ultimilor ani. Copilași cu ochi senini învață ura și disprețul sub forma bullyingului din primele ceasuri la școală. Numai anul acesta am făcut zeci de campanii antibullying în școlile românești și, ca să vezi, nimic, boala se extinde. Ba chiar avem tot mai mulți profesori scuipați, loviți, filmați, tăiați. Împușcați încă nu. Subliniez: încă nu.

Poate copiii învață ura și disprețul de la noi, adulții, totuși. Iată, recent, Președintele Profesor dă bullying la profesorime, sugerează că îi e rușine cu noi, precum în fabula „Boul și vițelul” de Grigore Alexandrescu. Guvernul ne dă bullying cu mare artă de decenii. De ieri, și mediul de afaceri ne dă bullying, din cerșetori și pomanagii nu ne mai scoate. Ce să învețe bieții copii de la noi, părinții lor, în acest caz!? Ura și amocul, scuipătura și gândirea restrictivă?

Grea misie, misia de profesor român în 2023, ar fi oftat polițaiul Pristanda. Am pierdut scrisoarea, dar nu ne vom pierde onoarea, dom’ Pristanda, i-am răspunde noi în cor lingându-ne rănile în plin război psihologic.

Toți au avut vacanță, numai profesorii au stat și au plâns ca la apa Vavilonului. Nu am mai avut poftă de călătorit, noi, cei cu experiență, iar tinerii profesori n-au avut resurse măcar.

Am stat în grevă și am numărat câte meserii se cumulează într-una: specialist cu 10 ani de studii universitare, psiholog, jurist, consultant, actor, regizor, inovator, mediator. Cel puțin acestea toate sunt misiunile profesorului în anul 2023. Ni se cere enorm și ni se oferă infim. Lucrăm cu copii nervoși de la cibernetizare, neînțeleși, provenind din familii agitate, dezbinate. Lucrăm cu numeroși adolescenți care au pierdut sensul vieții (citiți-l urgent pe Gabor Mate), debusolați, obezi, drogați, deprimați. Noi suntem ultimul lor reper, facem tot ce putem să reparăm ceea ce a stricat urletul străzii. Lăsați-ne, așadar, să muncim mai mult și mai bine ca să putem salva mai mulți decât ne zbatem deja să o facem. Practicăm educația de urgență deja, iar asta e de natură să ne neliniștească pe toți: tot mai multi copii și adolescenți vin in stare emoțională gravă la școală!

Când un elev eșuează, în cancelarie se lasă o liniște dureroasă. Când un elev moare în accident de mașină, am văzut profesori plângând în hohote. Când un adolescent se sinucide nu dormim noaptea de sfâșiere, ne consultăm cum să facem mai mult și mai bine. Lucrăm cu suflete tinere, cea mai subtilă materie primă care a existat vreodată. Iar aceasta este suprema noastră virtute. Între idealism și osândă, noi suntem ultimul reper al salvării celor tineri. Familia nu mai oferă destulă protecție, numărul divorțurilor și al turbulențelor familiale a crescut. Însingurarea a crescut. Noi încă ștergem lacrimi, încă putem da sfaturi, încă ascultăm și ne implicăm.

Tot mai puțini, tot mai obosiți, nu renunțăm la idealism, apăsați de cea mai mare responsabilitate: formăm oameni, semnăm diplome. Opriți critica severă, lipsită de tact! Nimic nu se va construi pe critică, totul se va reclădi numai prin încurajare, cooperare, rațiune, inovație și empatie. A fost vacanța de Rusalii, dar nu ne mai pasă, tradițiile spirituale se volatilizează, ce păcat. Noi am benchetuit, în loc să fi stat precum Ilie Moromete ori Gânditorul de la Hamangia să cugetăm la cum facem, cum reparăm Educația. Cele ale rațiunii și sufletului pălesc în fața celor ale burții și ale narcisismului. Ne întoarcem din vacanță, iată. La fel de furioși?

Profesor Anca Giura