vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    A murit astăzi pe DN 7! E din Arad, iar șoferul vinovat a fugit de la locul accidentului

    de Special Arad | 2 noiembrie 2016, 5:18 PM | Regional | Știri Arad

    5

    În data de 02.11.2016, în jurul orei 10:00, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la prezenţa, pe DN 7, la km 398+650 (pe raza localităţii Mintia), în afara părții carosabile, pe partea dreaptă a sensului de mers Deva – Arad, a cadavrului unei femei în vârstă de 80 de ani, din Arad.

    Din primele cercetări efectuate la locul faptei, poliţiştii au stabilit că victima accidentului de circulație se deplasa pe partea stânga a DN 7, din direcția Arad spre Deva, și a fost acroșată de un autovehicul al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului.

    În cauză a fost întocmit dosar penal, poliţiştii efectuând cercetări în vederea identificării autorului accidentului și stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

    Persoanele care pot furniza informaţii utile anchetei, sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă 112.

    SURSA: hunedoaralibera.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Daca era ma-ta tot asa vorbeai? Putea sa faca ce vroia sa faca, nu asta conteaza… conteaza ca cel care a omorat-o a plecat si nu a anuntat.Daca nu era conducatorul de vina (sau baut) nu avea de ce sa plece de la locul accidentului si mai mult de atat, poate putea sa ii fie salvata viata daca suna din timp la 112.

        +11 voturi
        +1
        -1
        • da mai. tot asa vorbeam. daca vrei sa vezi adevarul, il vezi, daca esti jegos, vezi numai ce vrei. hai la puscarie cu soferu ca a omorat baba biciclista. si daca era beat ce? fac pariu ca conduc beat mai bine ca 90% din femei, si peste jumate din conducatori auto (ca soferi is putini pe sosele) deci hai la puscarie cu mine, ca am omorat baba plimbareatza. ce sa vrei de la, conducatori auto. acu ceva vreme, un sofer de camion, a omorat niste fraieri care au oprit cu 2 masini pe banda de decelerare, in slovenia, a parasit locul accidentului, si a ugit in padurile din zona. dupa cateva zile l/au gasit spanzurat. camionagiul, nu avea nici o vina la accident!, (sa zicem ca era beat cum vb tu, desi nu era, este autopsie) mergea la puscarie, nevinovat!? pt, baba plimbareata? mai mereti la oi…

          --3 voturi
          +1
          -1
    1. De acord cu ce zice ady, mai putin limbajul folosit.

      Cred ca examinarea ala psiho ce se face la obtinerea permisului (se mai face?) ar trebui sa certifice si capacitatea de asumare a actiunilor proprii.

      Adica, daca esti slab de inger si te pierzi in situatii de criza, mergi cu autobuzul sau ia taxi.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.