joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Vlad Botoș, europarlamentar Alianța USR PLUS: Pentru eficiența fondurilor europene în România

    de - | 10 iunie 2020, 10:52 AM | Comunicate contra cost

    0

    Vlad Botoș, europarlamentar Alianța USR PLUS: „Perioada programatică următoare pentru accesarea fondurilor europene ar trebui să înceapă în 2021. Munca a început deja la stabilirea strategiilor, a priorităților fiecărei țări, a axelor prioritare, a eligibilităților. Acum se hotărăște, de fapt, cum vor fi cheltuiți banii europeni.

    Este foarte important ca documentele care stabilesc toate aceste lucruri să fie cât mai bine făcute, pentru ca un număr cât mai mare de IMM-uri și de actori din societatea civilă să poate accesa fonduri europene, pentru a putea contribui la dezvoltarea economică a țării.

    Este important și să stabilim care sunt exact prioritățile în domeniul infrastructurii, ce și cât se va finanța din fondurile europene nerambursabile, care vor fi investițiile realizate pe baza de împrumuturi subvenționate și ce se va realiza din bani naționali.

    Cei care au studiat eficiența fondurilor europene în România, pot spune foarte clar că aceasta a lăsat foarte mult de dorit. Sunt domenii în care nu am cheltuit nici măcar 50% din sumele care ne-au fost alocate.

    Ieri, în cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Regională și Fonduri Europene (REGI) din Parlamentului European, i-am adresat doamnei comisar Ferreira o întrebare cu privire la aceste aspecte:

     Cum va putea Comisia Europeană să se asigure că statele membre aleg acele programe și proiecte de care chiar are nevoie populația, cum va putea să se asigure că banii vor duce la ridicarea nivelului de trai, care ar trebui să fie scopul principal al tuturor acțiunilor clasei politice.

    Am fost aleși să facem treabă, iar comunicarea cu celelalte instituții europene face parte din rolul nostru”.

     


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.