vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Vasile Bâlc are 28 de ani, este terapeut la Fundația Mihai Neșu și a fost diagnosticat cu leucemie! Acum are nevoie de ajutor (Foto)

    de Lucian Dănilă | 9 iunie 2020, 5:39 PM | Regional

    0

    Vasile Bâlc este un tânăr de doar 28 de ani care trece prin momente grele. Terapeut la fundația fostului fotbalist Mihai Neșu, Vasile a ajutat sute de copii cu dizabilități din toată țara ca să se recupereze. El este cunoscut și pentru faptul că poartă mereu șosete colorate…

    O fire veselă și îndrăgostit de călătorii, Vasile era și îndrăgostit de sport, practicând tot felul de sporturi precum tenisul, baschetul, înotul și tot ceea ce îl făcea să se simtă bine. Viața sa s-a schimbat în luna decembrie a anului trecut. Tânărul terapeut a fost diagnosticat cu leucemie și acum are nevoie de ajutor.

    Povestea sa, dar și modul în care poate fi ajutat, a fost scrisă pe pagina de facebook a Fundației Mihai Neșu:   

    „Mihai Nesu Foundation

    52 minute  ·

    MUUUULTE ȘOSETE COLORATE, CÂT O VIAȚĂ DE OM!

    Dragi oameni buni,

    Din motive tehnice, nu se mai poate dona prin campania de strangere de fonduri initiata prin facebook, momentan, pentru colegul nostru Vasile Balc. Intrucat fiecare zi care trece e foarte importanta pentru Vasile, care momentan e internat in Oradea, va rugam sa nu incetati sa distribuiti postarea aceasta si sa donati direct in contul lui sau al mamei lui.

    Redam povestea lui Vasile, exact asa cum era in campanie aici:

    Iarna 2015… Fotbalistul Mihai Nesu se gandeste sa deschida o fundatie pentru copiii paralizati. Cauta oameni, initial cauta voluntari pentru a merge acasa la copii. Vasile, proaspat absolvent de kinetoterapie se ofera sa ajute. Ne ajuta sa curatam sediul ce inca nu era deschis. Lucreaza ca voluntar pana in 2016 cand se angajeaza ca terapeut. Apoi urmeaza zile, luni, ani, in care Vasile, specializat si in Therasuit, ajuta copiii cu dizabilitati din toata tara, prin terapie, sa se recupereze. Vasile e cel mai inalt din fundatie, e creativ, glumet si poarta mereu sosete colorate. 😊

    Decembrie 2019, Vasile intra in biroul directorului si se invoieste pentru medic, avea o umflatura la picior, dureri in corp, banuim vreo capusa. Dupa cateva zile de analize in fundatia plina de copii, colegi si parinti se face liniste: Vasile al nostru are leucemie, la 27 ani. Intra de urgenta in prima cura de chimioterapie la spitalul din Oradea in 12 decembrie. Ii scad celulele cancerigene la 5% , apoi cresc la 7%. Incepe a doua cura de chimio. Celulele ajung la 42% si nu e timp de decis caci incepe a treia cura. Slava Domnului celulele mai scad si ajung la 17%. Prietenii, colegii si parintii din fundatie merg la el la spital, il viziteaza, pana in martie. De atunci, din cauza izolarii e singur, oamenii lui sunt in telefon si el se gandeste incotro acum? Daca celulele cancerigene ar ajunge la 5% ar putea face transplant de maduva, care ni-l poate reda inapoi sanatos, creativ, prietenos . Vasile e compatibil cu sora lui pentru transplant, insa nu stie cat mai rezista pentru ca fiecare cura a fost diferita, ultima cea mai grea, cu complicatii din cauza imunitatii slabite. Contracronometru, cu analize nepotrivite transplantului, dar totusi aici, Vasile a fost indrumat sa caute o salvare in afara tarii. Doua spitale specializate pe asa ceva , AKH din Viena si American Hospital din Turcia l-ar putea ajuta, insa pentru oricare costul pentru tratament si transplant pentru 3-4 luni de spitalizare e de 150000 euro, o suma enorma, care poate creste in functie de cum raspunde organismul la tratament. Pentru ca inca nu are toti acesti bani, desi ar putea fi sansa la viata, pentru ca nu poate risca sa ramana fara tratament, Vasile incepe in 8 iunie o noua cura de chimioterapie in Romania, sperand ca intre timp sa poata strange banii necesari tratamentului si sa ii scada celulele cancerigene. Cura consta in 5-7 zile de chimioterapie dupa care incep analizele sa scada, de obicei cam intr-o saptamana jumate-doua, urmate de o saptamana jumate de aplazie in care analizele sunt foarte coborate si in care necesita produse sangvine ( sange, trombocite), apoi de alte 2 saptamani in care incep sa creasca valorile analizelor si maduva incepe sa lucreze, speram ca in folosul lui. Vasile nu se plange, le scrie colegilor si prietenilor clar, obiectiv, parca incurajandu-ne pe noi ca e puternic, dar stim ca-n spatele cuvintelor sunt zile de dureri si printre ele, undeva, un rasarit pe care asteapta sa il vada sanatos, din vreo excursie, cum ii place lui sa vada lumea. Gandul la el, la nevoia de a-l ajuta sa traiasca se rezuma simplu in citatul “ Cine salveaza o viata salveaza intreaga lume!” Oare cati copii ar mai ajuta Vasile prin munca lui daca ar reveni sanatos? De cand a terminat facultatea, acum 5 ani, a ajutat copii. Acum el are nevoie sa fie ajutat. Daruiti pentru viata lui Vasile cat puteti, pornind de la pretul unei perechi de ciorapi colorati pentru ca viata copiilor cu dizabilitatj sa fie colorata de viata lui! “Cine salveaza o viata salveaza intreaga lume! “

    Puteti dona in conturile de mai jos si puteti afla informatii despre Vasile sau cum puteti sa il sponsorizati la numerele de telefon:

    (0752) 674 936 – Vasile Bâlc

    (0746) 341 011 – Maria Bâlc ( mama lui Vasile )

    Conturile in care puteti dona sunt:

    Banca Transilvania

    Cont curent Ron: RO80BTRLRONCRT0344093301 – titular Vasile Balc

    Cont curent Eur: RO30BTRLEURCRT0344093301 – titular Vasile Balc

    Dumnezeu sa va rasplateasca darul!”

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.