vineri, 9 mai, 2025

Special Arad Logo

    Valeriu Gheorghiță: „Avem o subraportare a reacțiilor adverse și nu cunoaștem adevărata frecvență a acestora”

    de Special Arad | 20 martie 2021, 8:44 AM | Naţional

    0

    Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 din România, spune că există o subraportare a reacțiilor adverse post-vaccin în România și că se lucrează la platformă pentru a face mai simplu procesul prin care persoanele care se vaccinează pot raporta aceste reacții.

    Gheorghiță spune că „la câteva zile după vaccin, fiecare cetățean va primi un SMS pentru a completa, dacă e cazul, o eventuală reacție adversă”, iar acest sistem va fi operațional „în câteva săptămâni”.

    Pot să vă spun că în platforma Agenției Naționale a Medicamentului, uitându-ne pe reacțiile adverse, mai mult de două treimi dintre ele sunt raportate de beneficiari, adică de pacienți. Foarte puține, adică până într-o treime sunt raporte de profesioniștii din sănătate. Acest lucru poate să însemne două lucruri – pe de-o parte că reacțiile adverse nu au fost suficient de severe încât persoanele respective să ajungă la spital și să impună o raportare din partea personalului medical care a evaluat pacientul, sau sunt reacții adverse care sunt trecute cu vederea.

    Sunt convins de faptul că avem, în acest moment, o subraportare a reacțiilor adverse și că nu cunoaștem adevărata frecvență a reacțiilor adverse pentru toate cele trei tipuri de vaccinuri, însă menționez că vorbim de în general de cele ușoare”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

    Acesta a mai spus și că platforma de raportare a reacțiilor adversa va putea fi gata în câteva săptămâni. Totuși, va exista în continuare o problemă legată de persoanele în vârsta.

    „Ne vom lovi de aceleași limitări, legate de accesul în special al persoanelor vârstnice la o tehnologie smartphone sau orice alt tip de device. Dar cu siguranță vom crește numărul celor care raportează reacții și vom avea o imagine mai clară, este adevărat”.

     

    Sursă Digi24

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.