joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    USR PLUS Arad: „Erorile din urbanism afectează viața arădenilor”

    de - | 13 iulie 2021, 12:49 PM | Comunicate contra cost

    0

    În urma eforturilor făcute de echipa USR PLUS din Consiliul Local, acele decizii din domeniul urbanismului care afectează negativ viața locuitorilor din municipiu sunt tot mai mult conștientizate de arădeni.

    În principal este vorba de proiecte prin care se propune construirea de locuințe colective (blocuri) cu regim de înălțime ridicat (5-6 niveluri), în locuri improprii pentru asemenea dezvoltări, de obicei cartiere de case, cu locuințe individuale.

    Nu de puține ori, în zona respectivă un prim PUZ va deschide calea altora noi, pe terenurile disponibile în vecinătate, ajungându-se la sute de noi apartamente, care vor produce:

    – intensificarea traficului, cu timpi mari pierduți pentru deplasare de cei care vor locui în aceste blocuri dar și de cei care locuiesc acum în zonă;

    – locuri de parcare insuficiente, astfel că străzile vor fi folosite pentru parcare, îngreunând și mai mult traficul;

    – încărcarea rețelelor edilitare (apă, canalizare, energie electrică, gaz), care nu vor mai face față și vor suferi avarii frecvente;

    – prețul imobilelor din zonă va scădea, din cauza dezavantajelor amintite mai sus. Nimeni nu va dori să achiziționeze o casă unde va „beneficia” de condiții de locuire specifice blocurilor.

    Cel mai recent exemplu este cel al PUZ-ului pentru edificarea a patru blocuri P+5 în Grădiște, pe strada Cehov, proiect care a generat o scrisoare deschisă adresată primarului. Locuitorii zonei au înțeles că se vor confrunta cu toate problemele de mai sus și au cerut modificarea proiectului, pentru locuințe individuale.

    USR PLUS nu va gira astfel de proiecte! Nu suntem de acord cu ridicarea de blocuri între case și, în condițiile în care administrația locală o face doar la nivel declarativ, noi susținem prin vot condiții de locuire cât mai bune pentru arădeni.

     


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.