Doi tineri din Arad, în atenția poliției pentru violență și hărțuire. Unul a ajuns în arest
Două cazuri distincte, care au în comun comportamente de intimidare și încălcarea drepturilor unor persoane, au intrat în atenția polițiștilor arădeni. Într-unul dintre incidente, un tânăr și-ar fi agresat fosta iubită și ar fi ignorat un ordin de protecție, fiind reținut pentru 24 de ore. În cel de-al doilea caz, un alt tânăr este cercetat după ce ar fi hărțuit insistent o persoană prin apeluri telefonice și urmărire, transmite IPJ Arad.
Primul incident a fost semnalat în zona Pieței UTA, unde polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost chemați să verifice o posibilă încălcare a unui ordin de protecție. Ajunși la adresă, oamenii legii au stabilit că, în dimineața zilei de 7 noiembrie 2026, în jurul orei 5:00, un arădean în vârstă de 20 de ani, aflat sub influența alcoolului, ar fi intrat în locuința fostei sale iubite, unde ar fi provocat dezordine și ar fi agresat-o fizic.
Mai mult, acesta ar fi nesocotit măsurile dispuse de Judecătoria Arad, care îi interziceau să se apropie de femeie. În urma administrării probatoriului, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.
Un al doilea caz a fost instrumentat de polițiștii Secției 2 Micălaca. Aceștia au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui tânăr de 18 ani, acuzat că ar fi urmărit în mod repetat o persoană și ar fi contactat-o insistent, folosind mai multe numere de telefon.
În acest caz a fost deschisă o cercetare penală, desfășurată sub supravegherea procurorului de caz.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)