Miercuri dimineața, în jur de ora 9. Pentru mulți dintre noi, o dimineață normală. Unii eram la o cafea ca să ne începem ziua mai bine, alții se aflau la birouri, și mai mulți la volan, în goana lor zilnică, iar mulți adolescenți erau în febra Bacalaureatului – părinții împreună cu copiii lor care au avut beneficiat de acest aspect esențial al vieții, educația instituțională. Adică, simplu, au făcut școală…

Educația și libertatea sunt două repere esențiale ale dezvoltării fiecărui individ în parte. Pentru majoritatea dintre noi, a face școală este sinonim cu verbul a respira. Nu știm și nici nu ne imaginăm cum ar fi să nu știm să citim, să scriem, să ne bucurăm, să râdem…

Din păcate, mulți oameni care trăiesc printre noi, cu noi, nu au această șansă.

Revenind… miercuri, 6 iulie, ora 9 dimineața… Pentru noi, o zi normală, pentru două fetițe de 3, respectiv 5 ani, un moment zero , crunt, în viață. Universul lor a fost distrus… Sunt prea mici să conștientizeze, dar viitorul lor poate depinde decisiv de această zi de miercuri, ora 9 dimineața. Tatăl lor a murit la doar 29 de ani, încercând să repare o freză de balotat. Sprijinul, stâlpul familiei, a murit, iar universul celor două micuțe și al mamei lor a fost spulberat în câteva fracțiuni de secundă… A murit sub privirile soției sale. Cât de tragic și de șocant poate fi, pentru tine, iubitul sau iubita lui, să-l vezi murind aproape „în brațele tale”!

„Era un om foarte muncitor. Se trezea de dimineața, în fiecare zi. Dădea mâncare la animale, lucra câmpul, erau un autodidact care dorea să învețe tot. A murit din cauza oboselii. Era foarte obosit când a dorit să repare acel utilaj. Doar cine știe ce înseamnă o astfel de muncă, poate realiza cum a trăit și a muncit acest băiat” (spune cineva care l-a cunoscut)

Deși au 3, respectiv 5 ani, micuțele fete nu știu ce este aceea grădiniță. Au crescut de mici la o fermă de lângă Vladimirescu, împreună cu părinții. Aveau multe lipsuri: haine, jucării, utilități, ca să nu mai vorbim despre lucruri banale pentru noi, electrocasnice, etc… Ocupați cu munca la câmp, cu animalele și utilajele de la fermă, tatăl și mama fetițelor nu au putut să le ducă la grădiniță. Nu aveau când și, probabil, nici cu ce. Cei patru trăiau împreună în două cămăruțe, lângă grajdurile fermei aflată la ieșirea din Vladimirescu spre Mândruloc, pe drumul spre Mureș. Au venit aici din satul Aldești, unde nu aveau nimic, pentru o viață altfel, mai bună. Era un pas înainte.

Acum s-au întors la Aldești. Tânărul de 29 de ani va fi înmormântat în localitatea natală. Cursul firesc și trist dintre viață și moarte. Acel ultim drum fără de întoarcere… Acum ne punem întrebarea: ce se va întâmpla cu această familie, cu mama și cele două fetițe?

Cele mici au dreptul la viață și la educație. Au dreptul să meargă la grădiniță, la școală, să învețe să scrie, să citească, să gândească. „Sunt foarte istețe, și foarte frumoase. Fetițele trebuie să meargă la școală. Au 3 și 5 ani. Pentru că educaţia (ne) salvează. (Locuind la o fermă, părinții muncind, nimeni nu putea găsi răgaz să le ducă la grădiniță. Zglobii ca două păsărele, s-au bucurat ca de aur de două ciocolăţele ce li le-am oferit vara trecută. Da, ciocolăţelele alea pe care copiii noştri îndestulaţi le uită etern în frigider.)”, a scris profesoara Anca Giura pe Facebook, ea fiind cea care a dat semnalul salvării celor două suflețele. (VEZI TEXTUL MAI JOS)

Putem oare să dovedim că suntem o comunitate care reacționează? Am făcut-o cu fotografii de profil pe Facebook gen „Je suis Charlie!”, „#Colectiv”, „Je suis France”, sau mai nou am devenit fanii Islandei la Euro 2016. Reacționăm emoțional la povești despre câini și pisici. Este foarte bine că o facem.

Dar putem oare să facem și ceva concret? Să ajutăm două suflețele care au avut puțin și acum nu mai au nimic?

PS: Pentru cei care doresc să ajute și vor mai multe detalii, vă rugăm scrieți pe privat la Lucian Dănilă, https://www.facebook.com/lucian.danila.18.

Vă vom răspunde.

UPDATE 1:

Profesoara Anca Giura, cea datorită căreia acest caz a ajuns în ochii opiniei publice, declanșând zeci de reacții în lanț cărora ne-am străduit să le facem față, comentează pe pagina de Facebook: „În atenţia oamenilor minunaţi care s-au implicat în ajutorarea cazului tragic de la Vladimirescu. Florin va fi înmormântat mâine la Aldeşti. Patricia trece prin momente greu de imaginat şi nu e capabilă să ia decizii. Se găseşte la cel mai jos nivel de epuizare fizică şi emoţională. Fetiţele, profund ataşate de tată, sunt găzduite de nişte rude. Ştiu că sunteţi nerăbdători să vă aduceţi contribuţia, dar trimiteţi mesajele şi ajutoarele voastre de duminică sau de luni încolo, cu perseverenţă şi cu răbdare. Ei patru au fost uniţi în sărăcie, dar mai ales în iubire. Şi, indirect, ne-au făcut pe noi mai umani”.

Redacția Special Arad precizează încă o dată că luni va contacta familia pentru a organiza acordarea și primirea de ajutoare de către aceasta, din partea zecilor de arădeni inimoși care nu au rămas pasivi în fața unei asemenea tragedii.

UPDATE 2

Patricia, mama celor două fetițe rămase orfane de tată, se întoarce la Vladimirescu

Am vorbit astăzi cu Patricia, femeia rămasă văduvă după accidentul de săptămâna trecută și care, acum, trebuie să le crească singură pe cele două fetițe de 3, respectiv 5 ani.

Am primit zeci de mesaje de la oameni de bine care vor să ajute această familie, fiecare cu ce poate. Ne-au cerut detalii despre familie, despre cum pot ajuta sau despre când pot ajuta. Totul s-a întâmplat atât de repede și atât de trist… Soțul Patriciei a murit la doar 29 de ani încercând să repare freza de balotat. Originari din localitatea Aldești, județul Arad, Patricia și-a înmormântat soțul sâmbătă la orele amiezii la Aldești. I-a fost și îi este foarte greu. A fost omul pe care l-a iubit, omul pe care s-a sprijinit, omul care asigura existența acestei familii. Acum, sunt singure…

„Sunt la Aldești. Acum stau câteva zile la mama mea. Stau să îmi revin puțin pentru că îmi este foarte greu. Vă mulțumesc pentru tot. Vă mulțumesc vouă și celor care vor să ne ajute. Acum nici nu știu ce să zic. Vă voi suna eu peste câteva zile, atunci când mă întorc la Vladimirescu. Fetițele sunt cu mine, aici la Aldești, dar mă întorc cu ele în câteva zile la Vladimirescu. Acum nici nu știu ce să spun, doar să vă mulțumesc… Vă sun eu…”, au fost cuvintele Patriciei în această după amiază.

Urmează să mergem la Vladimirescu și vă vom ține la curent cu situația acestei familii imediat după ce se vor întoarce de la Aldești.

„A fost un tată foarte iubitor. Fetița cea mică nu dorea să doarmă decât cu el. Între Patricia și el a fost o iubire de poveste. Ea a lăsat totul pentru a-l urma. Acum e singură…”, spune o persoană apropiată familiei.

PS: Pentru cei care doresc să ajute și vor mai multe detalii, vă rugăm scrieți pe privat la Lucian Dănilă, https://www.facebook.com/lucian.danila.18.