marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Un vis devenit realitate înainte de Crăciun. Denis, copilul de doar 4 ani, abandonat de părinți, are acum o casă nouă | Foto

    de Andrei Fuliaș | 24 decembrie 2018, 10:13 AM | Povești despre oameni | Topic special

    3

    O minune de Crăciun – asta putem spune despre ceea ce a reușit să facă Arpi Nistor, un arădean cu inima cât un munte. Desigur, nu singur, ci cu ajutorul altor sute de arădeni inimoși care, odată ce au auzit povestea micuțului Denis, au decis să pună mână de la mână și să-i schimbe viața acestui copil minunat.

    A trecut puțin mai mult de un an de zile de când, împreună cu Arpi, l-am cunoscut pe micuțul Denis din Zimandcuz. Povestea acestui copil este una extrem de tristă. La puțin peste trei săptămâni de viață, mama (dacă putem s-o numim așa) l-a părăsit și l-a lăsat în voia sorții, cu tatăl și bunica (mama tatălui). Denis avea 3 ani și jumătate când l-am cunoscut noi și locuia, împreună cu bunica lui, într-o căsuță dărăpănată. La momentul respectiv, la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, tatăl lui Denis dormea undeva într-un grajd din Livada, unde avea în grijă câteva vaci. Cazul lor a fost făcut cunoscut, pentru prima oară, de către colega noastră de breaslă, Claudia Untaru, în ziarul Adevărul.

    Trei zile mai târziu, ne-am dus, împreună cu Arpi Nistor, la Zimandcuz, să-l cunoaștem pe Denis și să vedem cu ochii noștri situația. Era de-a dreptul dezastruoasă. Cel mic trăia, împreună cu bunica, într-o casă de chirpici al cărei tavan stătea să cadă în orice clipă. Era suficient să plouă zdravăn sau să ningă puternic și cei doi puteau rămâne fără un acoperiș deasupra capului, sau chiar mai rău, să se prăbușească peste ei. Nu aveau curent sau apă de la rețea. Lumină aveau preț de câteva zeci de minute, atât cât ținea bateria solară primită de aceștia de la cineva. În încăperea de nici zece metri pătrați aveau doar un pat, un dulap defect și o sobă care fumega peste tot. Pe jos era pământ. Cu toate acestea, Denis era un copil cât se poate de îngrijit de către bunica sa, în limita posibilităților pe care femeia le avea. Mergea la grădiniță și vorbea la fel de bine două limbi, româna și maghiara. Iar în toată această perioadă, de când l-am cunoscut, pe Denis nu l-am văzut nici măcar o singură dată murdar sau cu hainele murdare. Cum spuneam, bunica avea grijă de el pe cât de mult putea. Se descurcau cu alocația micuțului și cu puținii bănuți pe care tatăl îi mai trimitea acasă din când în când.


    Citește și: Denis… Are 4 ani și nu are nimic, decât o bunică fără venit. Viața acestui copil deștept, frumos și curat depinde de noi (Foto)


    Apri Nistor nici n-a stat pe gânduri și, în câteva zile, cu ajutorul mai multor prieteni, a reușit să aducă lumina în casa lui Denis. La propriu. Pe 8 decembrie 2017, Denis a avut pentru prima oară în viața lui curent electric acasă. Vreme de câteva zile, Arpi a încercat să găsească cea mai bună soluție pentru a consolida căsuța în care locuiau micuțul și bunica sa, dar și o metodă prin care să facă rost de bănuți pentru materialele de care ar fi avut nevoie. În același timp, noi încercam să-l convingem că e mai bine ca cei doi să aibă o casă nouă, fiindcă oricât de bine ar fi consolidată cea veche, tot va cădea la un moment dat. Știa și el aceste lucruri, însă nu credea că se pot strânge atâția bani ca să poată fi construită o nouă locuință. Într-un final Arpi s-a lăsat convins și, împreună cu noi, dar și cu alte publicații arădene, a început campania „Casă pentru Denis”.

    Primul pas a fost rezolvarea situației terenului pe care urma să fie construită casa nouă, iar în acest sens, autoritățile locale, în frunte cu primarul Dorel Vidran, au rezolvat situația și documentele în timp record. Apoi, era nevoie de un proiect, iar arhitectul Adelina Spiroiu n-a stat prea mult pe gânduri și i-a făcut cadou lui Arpi, pentru Denis, un astfel de proiect. Apoi era nevoie de un cont în care să fie făcute donațiile. Și pentru ca totul să fie cât se poate de transparent, împreună am rugat-o pe Anamaria Nyeki să găzduiască un cont la asociația ei, Cetatea Voluntarilor. Câteva săptămâni mai târziu, când doamna Nyeki s-a supărat pe Special Arad fiindcă i-am cerut transparență în cazul modernizării de la Spitalul Județean, i-a cerut lui Arpi Nistor să mute contul micuțului Denis. Ce vină o fi avut acest micuț, nu știm, dar știm că în foarte scurt timp, o gașcă de tineri frumoși de la „Organizația Tinerilor cu Inițiativă” s-a oferit să-l ajute pe Denis, atât cu găzduirea contului, cât și cu implicare sau donații.


    Citește și: Poliția Rutieră este alături de Denis. Micuțului abandonat de părinți și crescut de bunică i s-a îndeplinit un vis | Foto-Video


    deniscasa

    Timpul a trecut, iar în conturi s-au adunat câteva zeci de mii de lei, donați de sute de arădeni. În același timp, o mulțime de oameni și firme au dorit să se alăture proiectului și au ajutat cu materiale de construcții sau „forță de muncă”. Cu fiecare săptămână care trecea, casa lui Denis se ridica. Și s-a ajuns ca, după un an de zile, Denis și bunica lui să locuiască într-o casă nouă, una în care să aibă parte de un minim confort necesar. Acum Denis este fericit, are o căsuță frumoasă, o cameră numai a lui, amenajată exact după cerințele lui, are curent electric, televizor, aragaz, frigider, mașină de spălat, o baie cu apă caldă și cabină de duș, încălzire, iar pe jos nu mai are pământ, ci gresie, parchet și covor. Între timp, micuțul a fost părăsit și de tată. Bărbatul a fugit în lume cu soția fostului său coleg și cu cei trei copii ai acesteia, iar între timp au mai făcut un copil.

    Cu toate acestea, Crăciunul din acest an este, pentru Denis, primul în care simte cu adevărat că este sărbătoare. Zilele trecute a împodobit bradul și i-a scris o scrisoare lui Moș Crăciun. Și-a dorit un singur lucru, o mașină de pompieri, fiindcă, dacă acum câteva luni visul lui era să devină polițist, acum visul lui este să devină pompier. Noi sperăm ca Denis să-și indeplinească visul și să devină fie pompier, fie polițist. Și, pentru că a fost un copil ascultător, Moș Crăciun i-a îndeplinit dorința din scrisoare și s-a dus personal la Denis să-i aducă mașina de pompieri, dar și alte cadouri.

    Cum spuneam, Arpi și-a dorit de la bun început ca totul să fie cât se poate de transparent, iar donațiile și cheltuielile să fie toate la vedere. În acest sens a creat grupul de Facebook „Casă pentru Denis”, acolo unde oricine poate să vadă fiecare donație făcută, fiecare cheltuială, dar și parcursul întregului proiect. Odată finalizat proiectul, contul deschis cu ajutorul Organizației Tinerilor cu Inițiativă va fi închis, iar bănuții rămași în cont urmează să fie mutați într-un alt cont, deschis pe numele bunicii lui Denis, doamna Lole Eva, la ING: RO48INGB0000999908675921.


    Citește și: Casa lui Denis s-a făcut mare, dar greul încă nu a trecut… Copilul de numai 4 ani are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor (Fotoreportaj)


    Denis nu mai are nevoie de bani și materiale de construcție pentru casă. Totuși, Denis și buni Eva vor avea nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, și pe viitor, fiindcă nu se vor putea descurca doar cu alocația micuțului. În acest sens, cei care doresc să-l ajute pe Denis pe viitor, o pot face oricând, în contul deschis pe numele bunicii și menționat mai sus.

    În final, nouă ne rămâne doar să ne scoatem pălăria în fața lui Arpi Nistor, a sutelor de oameni care au donat pentru această cauză, dar și în fața firmelor care au ajutat fiecare cu ce au putut. Pe toți aceștia îi puteți găsi nominalizați în grupul de Facebook „Casă pentru Denis”.

    Felicitări, oameni frumoși! Tot binele pe care l-ați făcut, să vi se întoarcă!

    *În galeria foto de mai jos puteți vedea mai multe fotografii cu noua casă a lui Denis.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    1 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.