Un pacient de la Spitalul Covid din Grădiște a sărit pe geam, dorind să fugă





Un pacient îmbolnăvit cu Covid-19, care a fost transferat în această dimineață la Spitalul Covid din Grădiște, a sărit pe geamul de la salonul în care a fost internat, nemulțumit fiind de faptul că nu i-a fost atribuit un anumit doctor.
Pacientul, un bărbat de 60 de ani, a fost inițial internat la secția ATI, fiind sub ventilație non-invazivă. În momentul în care medicii au considerat că poate fi mutat pe o altă secție, bărbatul ar fi fost nemulțumit că nu va mai fi tratat de un anumit medic și a sărit pe geamul salonului aflat la parterul înalt al spitalului.
Din fericire, nu a fost rănit grav, având doar răni la genunchi (escoriații). Pacientul a fost transportat la UPU pentru mai multe investigații medicale.
Comentariile portalului
Daca o spune seful casei de pensii,in mod sigur,in scurt timp,varsta de pensionare va creste ; guvernul lucreaza pentru popor !!
Mai degrabă naiv. Unul dintre cei mai buni amici ai mei din adolescență era un pocăit. Este drept, cam pornit de pe atunci împotriva bisericii sale.
Ești părtinitor, și frustrat, te a bătut în copilărie vreun neoprotestant, altfel nu-mi explic. Că naiv nu ești, 🫣.