Un documentar BBC, mai urmărit decât X-Factor (VIDEO)





Televiziunea națională din Marea Britanie a anunțat că mai mulți tineri urmăresc documentarul produs de David Attenborough, Planeta Pământ 2, decât emisiunea de divertisment X Factor.
BBC a difuzat până acum trei episoade din noul documentar despre Terra, iar audiențele sunt mai mari decât ale show-ului de televiziune X Factor.
„Am aflat că atragem un număr neobișnuit de tineri. Mă bucură enorm”, a spus David Attenborough, producătorul și prezentatorul emisiunii.
Cel mai urmărit a fost al doilea episod, despre munți. 1,8 milioane de tineri din Marea Britanie din segmentul 16-35 de ani uitându-se la documentarul difuzat duminică seara de postul britanic, spre deosebire de 1,4 milioane de tineri britanici care au preferat emisiunea X Factor de la ITV.
Cifrele nu sunt suprinzătoare, având în vedere că secvențe din „Planet Earth 2” s-au viralizat pe Internet. Cel mai cunoscut a devenit cel în care o iguană din Galapagos scapă teafără dintr-o mulțime de șerpi.
Spre deosebire de primul documentar, difuzat acum zece ani, „Planet Earth 2” folosește noile tehnologii, care permit o apropiere mai mare de animale, imagini de mai mare calitate și mai spontane decât camerele statice din trecut.
Însă nu numai imaginile impresionează. Coloana sonoră a fost făcută de celebrul Hans Zimmer, care a compus muzica pentru filme celebre de la Hollywood.
Sursa: Digi 24
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!