Finisajul expoziției de grup „Perhaps Someone Is Here” la After 5
Galeria After 5 Art Escape invită arădenii la finisajul expoziției de grup „Perhaps Someone Is Here”, care va avea loc sâmbătă, 18 iulie 2026, de…
Galeria After 5 Art Escape invită arădenii la finisajul expoziției de grup „Perhaps Someone Is Here”, care va avea loc sâmbătă, 18 iulie 2026, de…
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a desemnat pe Vasile Tofan pentru funcția de prim-ministru, după consultările cu fracțiunile parlamentare, transmite Adevărul.ro. Numirea vine la câteva…
Un accident violent s-a petrecut sâmbătă, la orele amiezii, pe autostrada A1, sensul de mers Arad – Timișoara, în urma căruia o femeie a ajuns…
Nu se învață minte! Deși situația se repetă de ani de zile, unii șoferi continuă să parcheze pe marginea drumului în zona Pieței Avram Iancu,…
Elevii care au obținut cele mai mari medii la Bacalaureat, examenul de maturitate, au fost premiați în cadrul unui eveniment desfășurat la Teatrul de Vară….
DRDP informează că avansează lucrările de consolidare pe DN 7, între Ilteu și Zam: după așternerea stratului de legătură pe primii 2,5 kilometri, săptămâna viitoare…
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat la Focșani că instituția pregătește modificări la Legea vânătorii, după ce mai multe situații din teren au arătat că…
Descoperire importantă în cancerul colorectal: cercetătorii au identificat mecanismul care permite tumorilor să se răspândească în ficat, relatează News.ro. Cercetătorii de la Weill Cornell Medicine…
Nu, nu este o întrebare aiurea! Mai ales după ce SUA a ieșit din cursă, iar Donald Trump visa la câștigarea Cupei Mondiale. Nu de…
La Sânnicolau Mare va fi construit primul aquapark din județul Timiș, o investiție estimată la aproximativ 40 de milioane de euro. O parte din bani…
Ministerul Transporturilor estimează că până la finalul anului vor fi deschiși aproximativ 250 de kilometri de autostradă și drum expres, potrivit declarațiilor secretarului de stat…
Unul dintre cele mai valoroase obiecte din istoria fotbalului mondial va fi scos la licitație în această vară. Mingea Adidas Azteca, folosită în sfertul de…
Eliminarea Columbiei de la Campionatul Mondial a fost urmată de un val de reacții violente la adresa lui Jaminton Campaz, fotbalistul care a irosit cea…
În această după-amiază în jurul orei 17:00 un incendiu de mari proporții a izbucnit într-un lan de grâu, în apropierea orașului Curtici. Grâu nerecoltat ars…
Un plan de trafic cu droguri de mare risc, care avea ca destinație un festival desfășurat pe litoral, a fost dejucat de polițiștii de la…
Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) atrage atenția că se confruntă cu o situație financiară critică după instituirea unei popriri asupra sumelor încasate…
Cătălin Cherecheș, fostul primar al municipiului Baia Mare, va părăsi penitenciarul după ce Tribunalul Maramureș a respins contestația formulată împotriva deciziei de eliberare condiționată. Astfel,…
Momente de tensiune la bordul unui avion Ryanair care efectua, vineri dimineață, o cursă din Salonic către Germania. Aeronava a fost nevoită să revină de…
Liga Profesionistă de Fotbal a operat o serie de modificări în programul etapei a doua din SuperLigă, care se va desfășura în intervalul 24-27 iulie….
Ziua Inspecției Muncii, marcată anual în 11 iulie, constituie încă un prilej pentru ITM Arad de a asigura angajatorii și angajații că au mereu în…
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Arad a transmis vineri un comunicat de presă în care reacționează la dezbaterea publică generată de interpretarea rezultatelor examenului de Bacalaureat,…
Polițiștii de frontieră arădeni au confiscat aproximativ 2.900 de pachete de țigări, cu o valoare estimată la peste 88.000 de lei, care urmau să fie…
„USR Arad invită autoritățile competente din județul și municipiu la o dezbatere pentru a identifica soluții care să îmbunătățească rezultatele elevilor arădeni. Viitorul copiilor noștri…
Primăria Municipiului Arad organizează joi, 16 iulie, de la ora 15:00, o dezbatere publică pe tema proiectului care vizează schimbarea modului de administrare a parcărilor…

Nu mai puțin de 30.310 arădeni sunt înregistrați în Programul Național de Diabet, un program care oferă tratament decontat de Casa de Asigurări de Sănătate...
Grevă generală în sistemul spitalicesc! Sistemul sanitar intră într-una dintre cele mai ample forme de protest din ultimii ani. Începând de marți, 28 iulie, toate...
Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Arad îi invită pe arădeni să se alăture evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Ambulanței Române, sărbătorită marți, 28 iulie 2026....

Chiar dacă Turnul de Apă din Arad nu are prea multă treabă cu cel din Timișoara, mai precis cu cel din cartierul Iosefin de acolo,...
N-am văzut de când sunt atâtea pase la portar ca la Mondialul de fotbal acesta. Portarul a devenit al 11-lea jucător de câmp, munca lui...
Imaginează-ți că nu există ecrane. Că nu te uiți la meciuri pe ele în plină noapte, încercând să nu adormi. Că te duci la stadion,...

Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...
Semnalul de alarmă tras de cetățeni și despre care Special Arad a scris recent nu a rămas fără efect. Groapa din Confecții de pe strada...

Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...
Între Dakar și Arad, între pictură, măști sculpturale și muzică, Laye Thioune construiește o artă a emoțiilor tăcute și a chipurilor care, paradoxal, spun mai...

Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...

Tocmai s-a încheiat ședința Comisiei pentru Sănătate a Camerei Deputaților, ședință în care, alături de colegii mei, am votat pentru amendamentul PSD privind deblocarea angajărilor...
Nu putem construi un viitor bazat pe aceleași mecanisme care au frânat dezvoltarea țării timp de decenii. Deblocarea situației actuale trebuie să înceapă cu schimbarea...
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD că încearcă să rescrie istoria politică recentă și că se comportă ca un partid fără nicio responsabilitate...

Context: În mediul online s-a iscat, în ultimele zile, o dezbatere legată de Turnul de Apă din Arad (care nu mai este deschis vizitatorilor), după ce...
Fostul polițist rutier Stelian Paven, prins în flagrant la începutul acestui an în timp ce primea bani de la un șofer oprit în trafic, a...
Mega dosarul contrabandei de țigări din Arad, cel care a trezit România din somn în dimineața de 13 iulie 2021 cu nu mai puțin de...

Shein traversează unul dintre cele mai dificile momente din evoluția sa globală, chiar înainte de mult‑așteptata listare la Bursa din Hong Kong. Compania a raportat...
Spania trăiește unul dintre cele mai negre episoade din istoria recentă, după ce incendiile de vegetație au transformat regiuni întregi într-un peisaj apocaliptic. De cinci...
Președintele Volodimir Zelenski avertizează că Rusia se pregătește să primească aproximativ 30.000 de militari nord-coreeni, pregătirile fiind în desfășurare încă din luna iunie în regiunea...

Waze – aplicație deținută de Google – accelerează implementarea unei funcții mult așteptate: afișarea semafoarelor direct pe hartă, oferind șoferilor un plus de vizibilitate atunci...
Ford Motor se confruntă cu o nouă problemă de siguranță în Statele Unite, după ce autoritățile americane au identificat un risc major de incendiu la...
Industria auto din România traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Sectorul pierde, în medie, aproximativ 1.200 de angajați pe lună, iar...

Google a fost amendată de Comisia Europeană cu 890 de milioane de euro (aproximativ 1 miliard de dolari) pentru încălcarea Regulamentului privind piețele digitale (DMA),...
OpenAI recunoaște un incident fără precedent: modele autonome de inteligență artificială ale companiei au evadat din mediul de testare și au compromis infrastructura Hugging Face...
OpenAI a anunțat într-o postare de blog că a suspendat temporar accesul intern la unul dintre modelele sale experimentale, GPT-5.6 Sol, după ce acesta a...

Filmul documentar „Dincolo de fațadă. Lajos Szántay şi Secessionul arădean“, care reconstituie viața şi opera arhitectului care a proiectat cele mai importante clădiri ale orașului,...
Entuziasmul cinefililor bucureșteni pentru „Odiseea”, noul film epic al lui Christopher Nolan, a fost serios zdruncinat vineri, după ce proiectorul sălii IMAX de la Cinema...
Publicul arădean a avut ocazia de a viziona, miercuri seara, la Cinema Arta, cele două producții realizate la cea de-a treia ediție a atelierelor de...

Compozitorul arădean de muzică electronică mutat la Viena, Those Black Wires, a lansat recent un nou album, „After Dark”, care poate fi ascultat aici, iar...
Joi, 13 august, începând cu ora 20:00, KF va găzdui un nou eveniment dedicat iubitorilor de hip-hop. Sub numele generic ARAP, concertul va reuni pe...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la De Staat, Triggerfinger, Thistle,...

Universul Marvel se pregătește pentru o nouă etapă spectaculoasă, după ce studioul a dezvăluit la Comic‑Con San Diego că Ryan Gosling va interpreta celebrul anti‑erou...
Marvel a lansat luni seara primul trailer complet pentru „Avengers: Doomsday”, un material exploziv în care X‑Men și Captain America apar alături de restul supereroilor...
Paramount ia în calcul mutarea sediului central din California, în contextul în care statul — alături de alte jurisdicții — se pregătește să dea în...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

După luni de speculații și confirmări discrete, actrița Zendaya și actorul Tom Holland (cunoscuți pentru rolurile din „Spider-Man” și „The Odyssey”) se pregătesc să marcheze...
Vivienne Marcheline Jolie‑Pitt (18 ani), fiica lui Brad Pitt și Angelina Jolie, a depus o petiție la Tribunalul Superior din Los Angeles pentru a elimina...
Bonnie Tyler, artista devenită celebră prin piese precum „Total Eclipse of the Heart”, „Holding Out for a Hero” și „It’s a Heartache”, a murit la...

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp...
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au surprins un tânăr de 28 de ani, din Șimand, în timp ce descărca ilegal deșeuri...
O tânără în vârstă de 26 de ani a fost trimisă în judecată, fiind acuzată că a deținut – la adresa acesteia de domiciliu din...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)