vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    „Tulburare bipolară” la ședința CLM de vineri

    de Raluca Medeleanu | 17 martie 2017, 1:51 PM | Administraţie

    2

    Nu credem că există descriere mai potrivită decât cea din titlu pentru atmosfera de la ședința Consiliului Local Municipal de vineri dimineață, unde subiectele buclucașe de pe ordinea de zi au fost proiectul pentru subvenția pentru căldură, repartizarea excedentului bugetar și, bineînțeles, bugetul municipiului pe 2017.

    Tulburarea bipolară, cunoscută și sub numele de psihoză maniaco-depresivă sau psihoză periodică, presupune o modificare anormală și de lungă durată a dispoziției afective, energiei și abilității de funcționare a unei persoane. Astfel, persoana afectată poate trece prin stări aflate la capete opuse ale dispoziției, de la tristețe sau mânie, la bucurie excesivă și invers. Cam asta au experimentat și consilierii locali de-a lungul ședinței, căci într-o oră și aproape jumătate au fost când triști, când bucuroși, când extrem de nervoși, când euforici.

    Nu putem spune că nu ne-am obișnuit ca atunci când pe ordinea de zi există puncte extrem importante pentru Arad, ședința să o ia pe o pantă extrem de ostilă, devenind un adevărat câmp de luptă politică unde consilierii locali uită complet că acolo, în ședință, ei reprezintă orașul și nu partidul din care fac parte, iar astfel pornesc la luptă înarmați cu un întreg arsenal de cuvinte tăioase. Ca de fiecare dată când intră în discuție problema CET-ului, consilierii locali PSD-ALDE sar ca arși aducând în discuție continua creștere (pe bună dreptate!), de la an la an, al prețului de transport și distribuție, iar ceilalți consilieri (PNL) în frunte cu edilul șef explicându-le că prețul este impus de ANRE, iar municipalitatea nu se poate implica.

    O altă problemă ultra-discutată zilele acestea a pus mai multe paie pe foc, căci consilierul local PSD Beniamin Vărcuș a criticat modul în care este repartizat excedentul bugetar, în acest sens opinând că nu sunt bine alese prioritățile. Gheorghe Falcă a luat cuvântul, explicându-i că atunci când este vorba de „excedent”, termenul trebuie privit cu sensul de „fond de rulment”, fiecare proiect bugetat prin acest fel fiind în mare parte unul care se extinde de la un an la altul, astfel fiind imposibilă schimbarea direcționării fondurilor spre alte domenii.

    Dar iată că după acest punct „tulburarea bipolară” a dat năvală în interiorul consilierilor noștri, așa că și-au schimbat brusc dispoziția la 180 de grade, începând cu toții să râdă în hohote zgomotoase, până la lacrimi. „Elementul perturbator” a survenit în momentul în care au început să fie supuse, pe rând, la vot amendamentele pentru bugetul general de venituri pe 2017. Culmea, culmilor, consilierii noștri locali au realizat chiar astăzi, 17 martie 2017, că din cauza unei legi din 2004 nu pot vota un proiect care este în strânsă legătură cu meseria pe care aceștia o au. Ca exemplu, dacă proiectul vizează amenajarea unei școli, un consilier local care este profesor are obligația de a se abține. Sau dacă este vorba de teatru, un consilier local actor, are aceeași obligație de a se abține. Și iată așa, încurcându-se cu dreptul de a vota sau nu, pentru câteva minute, toți consilierii locali, împreună cu primarul și viceprimarii, au uitat complet orice urmă de rivalitate și au râs cu lacrimi, acuzând pe urmă legislația din România, numind-o ilogică, căci au realizat că în cazul în care 50% dintre consilieri ar fi medici, profesori sau actori, n-ar mai putea trece bugetul orașului.

    Însă distracția, ca orice lucru frumos, nu a ținut prea mult. Efectul euforic s-a evaporat din sală, a ieșit probabil pe geamurile lăsate deschise de la balcoane și în secunda următoare consilierii PSD și-au amintit că trebuie să se țină tari pe poziții, preluând din nou cuvântul. Ceea ce a urmat din acest punct putem descrie cu ușurință folosind un simplu cuvânt: circ. Chiar dacă toate proiectele de pe ordinea de zi au trecut de votul consilierilor, aceștia au considerat ca fiind imperios ca la finalul ședinței să se angreneze din nou în războiala politică. Ce anume susțineau fiecare? Irelevant, întrucât nu avea legătură propriu-zisă cu subiectele ședinței, iar modul pe care l-au ales să o facă a determinat auditoriul să-și dorească un singur lucru: să se termine degringolada și să părăsească în cel mai rapid timp posibil sala. Finalul ședinței a lăsat trei oameni în picioare (Gheorghe Falcă, Ilie Cheșa și Beniamin Vărcuș), azvârlindu-și apelative ca într-un meci de volei, în timp ce toți ceilalți și-au adunat lucrurile, cu un zâmbet chinuit pe chipuri.

    cearta in clm copy

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. … diagnostic, aproape ingrijorator, avand in vedere ca cei vizati fac parte din CLM.Cu alte cuvinte ne atrageti atentia ca cei alesi nu se incadreaza in niciun tipar clasic de boala.Sa intelegem ca dumneavoastra ati asistat la o manifestare generala de dizarmonie care priveste direct si fara tagada structurile psihice ale alesilor din CLM.O tulbulare bipolara nu poate sa dea navala de niciunde, pentru ca daca ar da navala, asa cum afirmati, inseamna ca ati gresit locatia. … diagnosticul e ingrijorator, avand in vedere ca cei vizati, ma repet, fac parte din CLM. Daca tot ati asistat la aceasta ‘’piesa’’ va rog sa incadrati cateva personaje in ‘’rama potrivita’’, sau sa ne spuneti ce ‘’personaje’’ ocupa scaunele din CLM: schizofrenici, paranoici, narcisisti, antisociali, compulsivi, dependenti, evitanti, pasivi, depresivi, etc.Asta, asa, ca sa stim ce am votat.O seara frumoasa.

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Domnule/Doamna „Foarte, foarte grav”, diagnosticul e dat ironic, sper ca se deduce asta. Insa asta nu face mai putin grav faptul ca atunci cand o sedinta are pe ordinea de zi subiecte atat de importante, ei se comporta cum se comporta….

        0 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.