Când există opinii divergente asupra unui subiect, înseamnă că subiectul în sine este neclar. Că nu e limpede; că nu s-a stabilit nicio normă certă în ce-l privește. Începând cu o lege, de pildă, interpretată diferit chiar de zece magistrați și continuând cu ideea vaccinării, opiniile curg în valuri și se transformă, mai nou, în bulgări uriași de ură, care se revarsă asupra oamenilor cu o viteză nemaiîntâlnită și îi învrăjbesc într-o măsură inimaginabilă, adeseori până la blocarea definitivă a oricăror relații.

Observ, tot mai des, în special pe rețelele de socializare – întrucât viețile noastre s-au mutat pe aceste rețele de mai bine de un an deja – un val gigantic de manifestare, cu trufie și îngâmfare chiar, a celor mai ciudate opinii despre orice. Oamenii își etalează opiniile fără să li se pară că ar trebui să aibă și argumente pentru a le afișa și susține, ba, mai mult, rămân muți și surzi în fața oricăror argumente de bun simț le-ai oferi, în contrapartidă. Faptul că EI au o opinie pare imuabil și indivizibil.

Ajunși în gura mulțimii însă, cu opiniile personale adeseori făcute țăndări de logica celor care intervin pe subiect, cei mai mulți „părerologi” trec la faza de răzvrătire, care se manifestă prin a-i condamna pe toți că „nu le respectă opiniile” și că nu e firesc să fie făcuți proști pentru faptul că împărtășesc viziuni diferite. Moment în care vin eu și zic: opiniile, în sine, nu au de ce să fie respectate. OAMENII se respectă, nu tot ce le trece acestora prin cap. În fond, opiniile unora sunt aberante în mod evident, astfel că e greu de presupus că o ființă rațională ar putea respecta o aberație. Culmea e însă că veșnic cei cu opinii ciudate și nesusținute cu argumente se regăsesc în tagma celor oripilați de faptul că nu le sunt „respectate” opiniile. Și se auto-plasează, univoc, pe poziția celor condamnați și injuriați de cei cu opinii bine argumentate, întrebând public: „dacă am altă opinie înseamnă că sunt prost?”

Aruncam în spațiul public, zilele trecute, următorul text: „Pfizer. N-a durut deloc. Am mai contribuit un pic la bunăstarea celor care nu vor să se vaccineze până nu văd ei ce-o să pățesc eu. Ce să zic, le-aș dori, cu atitudinea asta, să pățească ce-am pățit eu, nu ce-o să pățesc eu, dar nu le doresc, fiindcă ar suna ca atunci când i-aș dori unui prost să aibă grijă să nu cumva să dea în gropi. Or, el dă în gropi oricum, chiar fără să-i urez eu cine știe ce”. Ca niciodată, mi-au sărit la beregată zeci de oameni, considerând că i-am făcut proști și „cu ce drept” îi fac eu proști, dacă ei nu au de gând deloc să se vaccineze? Le-am răspuns tuturor, cu o răbdare imensă, că nici vorbă să-i fi făcut proști și că, dacă au înțeles asta, au probleme majore de pătrundere a unui text. Pe care, pentru o mai bună comprehensiune, îl explic defalcat: „Pfizer. N-a durut deloc. Am mai contribuit un pic la bunăstarea celor care nu vor să se vaccineze până nu văd ei ce-o să pățesc eu. Ce să zic, le-aș dori, cu atitudinea asta, să pățească ce-am pățit eu, nu ce-o să pățesc eu, dar nu le doresc…” Până aici, totul e clar. Reiese limpede că mi s-a făcut vaccinul Pfizer, anti-Covid, că nu a durut deloc, că, prin faptul că m-am vaccinat, am contribuit la binele comun, inclusiv al celor nevaccinați (vezi Anglia, unde nu mai mor sute de oameni, ca la noi, după ce s-au vaccinat deja milioane de cetățeni, Financial Times scriind că, de la începutul programului de imunizare, adică din decembrie 2020, Marea Britanie a administrat 34.119.095 de doze, număr ce îi oferă LOCUL PATRU la nivel global, după Statele Unite (145 de milioane de doze), China (106 milioane) şi India (60 de milioane), locul patru însemnând că decesele scad exponențial), că sunt total împotriva atitudinii acelora care nu-și fac vaccinul (iată și OPINIA mea!), deși nu au contraindicații medicale, doar pentru că așteaptă să vadă ce pățesc, vezi Doamne, cei care și-l fac (cumva, carevasăzică, dacă dau ortul popii sau înnebunesc, eu și familia mea) și mai zic că, având această atitudine, ar merita să pățească ce-am pățit eu (adică o formă de Covid care să-i învețe minte) și nu ce voi păți eu în urma vaccinării (adică NIMIC). Dar, să mergem mai departe! Am mai scris: „… dar nu le doresc, fiindcă ar suna ca atunci când i-aș dori unui prost să aibă grijă să nu cumva să dea în gropi. Or, el dă în gropi oricum, chiar fără să-i urez eu cine știe ce.” Ce-a vrut să spună autorul, adică eu însămi: că, deși ar merita o formă oarecare de Covid cei care refuză vaccinarea, ca să le intre mințile în cap, nu le-o doresc deloc (știind că e o boală capricioasă, în care azi ești, iar mâine s-ar putea să nu mai fii). Că, dacă le-aș dori-o, ar suna ca atunci când „i-aș dori unui prost să aibă grijă să nu cumva să dea în gropi”. Am folosit, după cum se vede, o comparație oarecare, al cărei sens ne duce cu gândul la un lucru iminent și totodată, evident; prostul, se știe, dă în gropi, conform proverbului străvechi, deoarece, lipsit de judecată fiind, nu discerne că e mai bine pentru el să ocolească o groapă, în loc să calce direct în ea. Puteam, desigur, să folosesc și o altă comparație, gen: „fiindcă ar suna ca atunci când i-aș porunci unei găini să nu mai facă ouă.” În mod cert, iminența ouatului, în ce-o privește pe găină, este indubitabilă. Evident că ea va oua, indiferent ce s-ar întâmpla, astfel că, folosind această sintagmă, aș sublinia doar ce-am subliniat și folosind comparația cu prostul care dă în gropi.

Cum spuneam, n-ați vrea să știți câtă lume a simțit că am făcut-o proastă, fără s-o fac, de fapt. Culmea, s-au simțit făcuți proști inclusiv câțiva oameni despre care chiar credeam că au capacitatea de a înțelege un text simplu. Ca atare, pentru toți cei care simt că sunt făcuți proști de cei care au o opinie diferită de a lor, le pot spune doar ce-a spus prietena mea, doctorița Cătălina Ghemeș, zilele trecute: „Cu certitudine, simplul fapt că ai „o opinie” nu te face neapărat deștept.” Și mai adaug că rămâne cum am stabilit: se respectă oamenii, nu opiniile lor. Un om respectabil rămâne respectabil și atunci când are o opinie diferită de ceilalți. Când însă își badijonează opinia divergentă cu injurii și alte mizerii, pentru a-și proteja „puiul” lipsit de argumente, abia atunci se impune distanțarea. Ca să se știe și de ce prefer să-i îndepărtez brusc pe cei insuportabili. De ce insuportabili? Nu pentru opiniile lor, ele putând fi chiar diferite de a mea, ci pentru felul josnic și îmbâcsit în care și le susțin. Mizeria, în ce mă privește, se aruncă la tomberon. Cunosc însă destui care stau cu ea în mijlocul casei, fără să considere că trebuie s-o dea la o parte, dacă nu pentru un aer mai curat, măcar ca să vadă scrisul.