„Strategia de dezvoltare spațială” a municipiului Arad a fost aprobată de consilieri





Unul dintre documentele / studiile care stau la baza actualizării Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului Arad a primit undă verde din partea consilierilor în ședința de Consiliu Local Municipal.
Pentru actualizarea Plan Urbanistic General, Primăria a semnat în 2020 un contract de 3 milioane de lei cu firma ICEBERG SRL din Timișoara. Amintim că vechiul PUG al municipiului Arad a fost elaborat în urmă cu 26 de ani, de firma SC Proiect SA, a arhitectului Gheorghe Seculici. Valabilitatea documentului era însă de 10 ani, iar apoi a fost prelungit periodic, acțiune care a adus de la sine anumite complicații din punct de vedere urbanistic.
Acum, pentru întocmirea noului PUG, firma ICEBERG SRL a realizat până la ora actuală documentarea și sinteza documentării, în prezent fiind la faza de întocmire a PUG-ului preliminar.
În acest sens, a fost întocmit și documentul intitulat „Strategia de dezvoltare spațială (Masterplan)”, care punctează mai multe obiective pentru dezvoltarea urbanistică a municipiului. După ce a stat la transparență decizională în decursul lunii aprilie, consilierii au aprobat proiectul cu unanimitate de voturi, în ședința de joi, 18 mai.
Despre cele stipulate în acest document ne-a oferit mai multe detalii chiar șeful de proiect din cadrul S.C. Iceberg S.R.L. Timișoara – firma care a câștigat licitația pentru elaborarea întregului PUG. Interviul cu Cătălin Hancheș îl puteți citi AICI.
Printre obiective se numără modernizarea infrastructurii în sănătate, reținerea forței de muncă, intervenții de regenerare urbană, dezvoltarea mediului de afaceri ș.a.m.d.
După această etapă, care conține totodată și o serie de consultări cu cetățenii, care pot veni cu propuneri atât în scris, cât și la ședințele care vor fi organizate în acest sens la Sala Ferdinand a Primăriei (detalii AICI), urmează întocmirea PUG-ul complet, partea de avize și acorduri care modifică sau avizează PUG-ul complet și, ultima etapă, PUG-ul definitiv, care ar urma să fie operațional în 2024.
Citește și:
• Noul PUG al Aradului ar urma să fie finalizat în 2024 • Special Arad · ultimele știri din Arad
Comentariile portalului
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)