vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Cetățenii din diferitele cartiere ale Aradului, invitați la dezbatere asupra dezvoltării orașului

    Schiță din noul PUG

    Primăria Municipiului Arad a programat o serie de consultări publice în legătură cu întocmirea noului Plan Urbanistic General (PUG), amplul document prin care se trasează direcțiile de dezvoltare a orașului.

    Seria de dezbateri va avea loc în perioada 7 – 15 iunie, pentru diferite cartiere din municipiu, iar după aceea cetățenii interesați pot să transmită și observații/ propuneri asupra documentelor expuse, în perioada 15 – 30 iunie. Observațiile vor putea fi trimise în scris la adresele de mail [email protected] , [email protected] sau depuse fizic, direct la sediul Primăriei, Serviciul Relații cu Publicul.

    Programul dezbaterilor

    Cetățenii sunt invitați să participe la dezbaterile publice care vor fi organizate la sediul Primăriei Arad, în sala Regele Ferdinand (etajul I). Acolo le vor fi explicate detaliat care sunt planurile de dezvoltare a fiecărui cartier în parte și li se va cere părerea. Consultările sunt programate după cum urmează:

    7 iunie: consultarea documentației, începand cu ore 16:00, iar dezbaterea publică începând cu ora 17:00, pentru planurile/ intervențiile care vizează zona Centrală a municipiului și cartierele Drăgășani, Alfa, Pârneava, Cartierul Funcționarilor.

    8 iunie: consultarea documentației, începand cu ore 16:00, iar dezbaterea publică începând cu ora 17:00, pentru planurile / intervențiile care vizează cartierele Aradul Nou, Subcetate, Sânicolau Mic, Zona Port Arthur, Calea Romanilor.

    14 iunie: consultarea documentației, începand cu ore 16:00, iar dezbaterea publică începând cu ora 17:00, pentru planurile / intervențiile care vizează zona Aurel Vlaicu, cartierele Gai, Bujac, Câmpul Albinelor, Confecții, Cadaș.

    Primăria informează că răspunsul la observațiile transmise va fi pus la dispoziție în maxim 10 zile de la finalizarea perioadei de consultare. Personalul de la Serviciul de Dezvoltare Urbană și Protejare Monumente este cel responsabil cu gestionarea acestor răspunsuri și poate fi contactat la adresa Bulevardul Revoluției nr. 75, sau la telefon 0257/281850, interior 246, sau 229.

     

    Mai multe detalii puteți afla și citind interviul realizat de Special Arad cu șeful de proiect din cadrul S.C. Iceberg S.R.L. Timișoara, firma care este principalul elaborator al noului PUG: Arhitectul Cătălin Hancheș ne-a explicat cum au ajuns obiective în PUG-ul Aradului din 2024 Mureșul navigabil, un nou stadion și mutarea spitalului • Special Arad · ultimele știri din Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cu tot respectul, dar TOTUL ESTE „PRAF ÎN OCHI”, (așa cum zicea un comentator mai sus)!
      Adică, „ne facem că vă consultăm, ca să facem TOT CE VREM NOI (și clientela noastră)”…

      .
      Am citit materialul din link: doar obiective frumos creionate, dar NIMIC DESPRE MODUL LOR DE IMPLEMENTARE concret, în teren, cu schițe și detalii aferente…
      Ori, cum zicea o vorbă veche: „diavolul stă în detalii!” 😉
      .
      Cam cât de serioasă poate fi numită „o consultare” la care materialul (foarte „stufos”) va fi pus la dispoziție pt consultare cu … O ORĂ ÎNAINTE (!!!), iar în timpul ăsta vor vrea să-l vadă o mulțime de oameni ?!🤔
      .
      Bibi, dragă, cu asemenea tertipuri „à la Falcă” (de tipul „hai s-o bifăm că am făcut-o și pe asta” = „consultarea publică”), nu faci decât să demostrezi că între tine și el, „maestrul sforăriilor (dar DOAR al sforăriilor!)”, nu e chiar așa de mare diferență, așa cum vrei tu să pară…
      Păcat! Se vede (de parcă mai era nevoie!), că „așchia nu sare departe de trunchi… „

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.