Știri aproape ratate (59). Ne pare rău că nu v-am putut ajuta mai mult. Sfârșitul lumii pe verticală vine tot cu mâini murdare și râsete ascunse sub palme
Aşa a arătat pentru mine săptămâna care trece: cei care ar fi trebuit să ne ajute ne-au spus că le pare rău; ceilalţi, cei care ne conduc, au zburat la Mykonos, au împărțit instituții și pregătesc, chiar dacă nu știu, sfârșitul lumii de vizionat pe ecrane verticale. Nouă nu ne-au rămas decât lucrurile mărunte: să ne murdărim mâinile, să stingem lumina și să râdem de ei, de noi, de cine putem. Pentru femei, pe mai departe râsetele vor fi ascunse sub palme.
Până la râsete, ascultați muzica lui David Lynch, nu vă stresați după ora 18.30, mergeți la film și la After5 Art Escape, stingeți toate luminile din dormitor și, dacă puteți, ajungeți la Scârț.
Toată muzica de care avem nevoie
Încep totuși așa, cu toată muzica de care avem nevoie, adică cu puțin David Lynch:
A complete playlist of every song used in a David Lynch movie
Și cu femei care râd. În sfârșit, râd:
Why women’s laughter has long been treated as a threat
Și cu filmul Alinei Șerban, „Eu contez”, care a câștigat Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Film de la Veneția.
Nu cred că Alina Șerban a venit cu avionul privat la festival și nici că a plecat înapoi cu el, deși a devenit duminică prima femeie romă care a câștigat un premiu la Veneția și primul regizor român care a primit un trofeu aici. A venit și a plecat însă alături de 16 copii și tineri actori de la Casa Iosif și Casa Sara, parte din Ansamblul Social Creștin Măgurele. Oamenii din film.
Tranșeele din spitalele românești
Doar atât aș mai fi pus în știrile mele aproape ratate de săptămâna aceasta și, pentru mine, ar fi fost de ajuns.
„Ne pare rău că nu v-am putut ajuta mai mult!” – în tranșee, la Spitalul Clinic de Urgență București
Am citit materialul la mijlocul săptămânii și, deși au mai fost zeci de știri care îți fac pielea de găină, dar și câteva știri bune, pozitive, de zâmbit și de râs, la el m-am întors oră de oră.
Asta e România. Asta e omenirea. Nu știu cine ne va mai salva și cum. Nu știu când vom mai putea râde fără griji, zâmbi fără teamă, pune problemele deoparte de la șase seara și merge fără stres la Scârț.
Citiți-l și nu vă indignați dacă îl mai pun de trei sau patru ori mai jos, așa cum îmi vine.
Pun AICI și textul acesta, primul peste care am dat și care m-a dus la materialul din „Dilema”. Au urmat altele, cu zecile.
Îmi pare rău că nu ați râs mai mult. Mai încerc.
Nu pun, ca atare, punct final știrilor mele aproape ratate acum. Sunt, totuși, câteva vești care au trecut de părerile de rău din spitalele românești. Le pun mai jos.
România celor care nu merg pe jos
Mai jos e despre cum arată România. Nu s-a schimbat de la o săptămână la alta.
Săptămâna aceasta a fost despre cum se zboară cu avioane private spre destinațiile de lux ale Europei. Oferta de zboruri era pe dark web, de vânzare, dar datele acestea s-au dat pe gratis, fiindcă erau prea frumoase ca să rămână ascunse acolo. E bun la ceva și internetul acela rău.
Se zboară astfel doar dacă ești politician, vrei legături cu șefii justiției românești și ai prieteni oameni de afaceri cu dosare pe care subordonații șefilor justiției trebuie să le judece. Altfel, pe jos, vă rog:
Instituțiile împărțite prin troc
Mai e așa în România — știu că nu e nicio noutate explozivă aici: AUR a pus mâna pe TVR, pentru ca PSD să pună mâna pe Radioul Național. Suntem obiectul unui troc. Nimic nou.
Noua șefă a TVR a muncit ceva de când a ajuns în postul oferit de AUR. A reușit să-i scandalizeze din prima pe colegii din televiziunea de stat, dar, în pofida scandalului, și-a atins scopul: a intrat în grupul editorial, pentru că are ea „bombe”.
A mai muncit la ceva în tot acest timp: și-a curățat pagina de Facebook de postările de care astăzi îi este rușine.
Au mai fost și analize despre transportul feroviar de la noi, care rămâne un pacient mult prea bolnav ca să mai aibă parte de îngrijirea care i s-ar cuveni:
Au fost și anchete de speriat:
Și dezvăluiri despre pirații digitali ai Kremlinului:
Și despre cum se înclină tot mai tare PISA în țara aceasta a mai fost săptămâna aceasta:
View this post on Instagram
A continuat și lupta din interiorul CCR, cu ajutorul politicienilor extremiști:
Dar România noastră, a oamenilor cu pile mici și cu rușinea de a apela la ele, este tot aceasta, nu alta:
„Ne pare rău că nu v-am putut ajuta mai mult!” – în tranșee, la Spitalul Clinic de Urgență București
În toate celelalte zile, în care nu ne gândim la sănătatea noastră fizică, ne pregătim de pupat drapelul,
de pus rugăciuni la fiecare început de ştire, de făcut cruci din oră şi oră şi de sperat că, dacă dă Domnul, ieşim puţin la liman, săptămâna viitoare.
Dacă nu, poza asta de la Accademia, cu un happening aproape ratat, ni se potriveşte, cred, de minune:
Din Arad, n-am cules nimic din lumea știrilor politice și sociale. N-a meritat. Poate totuşi merită să dau mai departe acest semnal trimis de alții, care m-a făcut să râd și să plâng în același timp. Politicienii arădeni se laudă, pe rând, cu lucrări care nu le aparțin. De ce ar fi asta o problemă, în condițiile în care nimeni n-are timp de analize, de citit analize și nici curajul de arătat cu degetul la astfel de bazaconii.
AICI se lăuda primarul Bibarț cu pasajul din Vladimirescu, al celor de la CNAIR, acum câteva luni. AICI se laudă vicele Bîlcea, de la Consiliul Județean, cu pasajul de la Vladimirescu, al celor de la CNAIR, zilele astea.
Dar acesta e Aradul, nu altul. Iar când vine vorba de oraș, ne-am pierdut, nu-i așa, de mult orice speranțe.
Europa celui mai periculos om
Și Europa e aceasta, nu alta.
Europa săptămâna aceasta a fost mai ales Germania, care i-a speriat pe toți și l-a mulțumit pe Trump. Omul descris drept „cel mai periculos al Germaniei” a câștigat alegerile într-un land din est, iar lumea a luat-o din nou la fugă prin istorie și prin viitor.
Guvernu.ro a încercat să ne spună cine este „cel mai periculos om al Germaniei” și de ce câștigă AfD:
De ce cîștigă AfD. O radiografie a eșecului „democrației fortificate” germane
Îngrijorarea se termină la 6.30
E greu să nu te îngrijorezi în fața prezentului, nu-i așa? Sfatul psihologilor este să vă îngrijorați doar până la ora 6.30.
Dacă vă iese planul, treptat, desigur, fiindcă nu-i deloc simplă toată munca aceasta, viața ar putea să arate altfel, chiar cu AI-ul și cu toate problemele încă în ea:
I couldn’t stop worrying – until I learned about the 6.30pm rule
Articolul e mai vechi, dar sfaturile nu s-au schimbat de atunci. Dacă nu vă iese din prima regula de la 6.30 după-amiaza, o regulă mai simplă vă poate schimba și ea, puțin câte puțin, viața. Sau măcar somnul.
Sănătatea noastră are nevoie de mult întuneric. Chiar și o crăpătură de lumină ne poate influența negativ somnul:
Moonlight, phone screens and standby LEDs: Is your bedroom too bright?
Dacă e greu și cu întunericul, și cu somnul, cea mai simplă soluție peste care am dat săptămâna aceasta e chiar la îndemâna oricui, nu doar a politicienilor. Nu trebuie decât să-ți murdărești mâinile și îți va fi mai bine:
Getting your hands dirty boosts your health within weeks
Toamna vine oricum
Începe toamna, indiferent că vreau sau nu vreau eu, care vreau vară perpetuă, indiferent de încălzirea globală, care și-a spus din nou cuvântul și a stabilit un nou record de căldură în august:
View this post on Instagram
Dar, dacă vine toamna, vine şi vremea filmelor.
Până la fARAD, care e în octombrie și sigur va fi de neratat, e TIFF și la Timișoara. TIFF a ajuns și la Oradea, și la Sibiu; la Arad, nu. Vine la Timişoara, însă, cu câteva filme pentru care chiar merită să călătoriți 40 de kilometri.
Vor veni câteva filme și la Cinema Arta, uneori cu tot cu regizorii lor. Nu-l ratați pe cel de vineri, 19 septembrie, „Malul Vânăt”. S-a vorbit mult despre el în mediile culturale de la București. Este primul lungmetraj al regizoarei Andreea Cristina Borțun, care l-a convins pe Sebastian Stan, da – cel cu Fjord, cel cu Oscarul, să se implice în film.
Are o proiecție specială la Arad (vezi AICI), în prezența regizoarei. De câte alte argumente să mai fie nevoie ca să mergeţi vineri la cinema?
Până atunci, pun documentarul acesta despre Yemen, o țară despre care nu prea auzim și nu știm multe. E cules din alte newslettere și e de pe Arte, unde merită să mai intrați din când în când:
Yemen: At The Crossroads of Conflict
Tot din lumea filmului și tot despre lumi ajunse la capăt, pun și recordul acesta de la Veneția. Au fost 25 de minute de aplauze pentru un documentar despre victimele din Gaza. Cei doi regizori israelieni au deja luat un Oscarul pentru filmul realizat înaintea acestuia.
‘Gut-punch’ film sets new 25-minute record as longest standing ovation ever at Venice
Sfârșitul lumii, acum pe verticală
Și tot despre filme și sfârșitul lumii e și mai jos. Știu că aceia dintre voi care mă citesc nu așteaptă prea mult de la sfârșitul lumii. Nu știu cum vi l-ați imaginat de-a lungul anilor, dar eu, când vedeam „Terminator”, în urmă cu mai bine de 20 de ani, zâmbeam. Astăzi mă uit cu alți ochi la filmele SF.
Sfârșitul lumii este aici, ne spun unii dintre cei care au lucrat în mega industria AI. Poate că nu mai e loc nici de râsete, nici de zâmbete, exact acum, când avem nevoie de ele mai mult și suntem nițel mai liberi să râdem cu gura până la urechi:
Că le este și creatorilor AI greu cu AI-ul și cu tot ce crește pe lângă el o spune chiar raportul Anthropic. Nu o spune așa cum o spun foștii angajați, dar o spune suficient de limpede cât să ne temem de viitor:
Detecting and countering misuse of AI: September 2026
Până să ne ucidă, AI-ul pune mâna pe industria cinematografică. De ce ar scăpa tocmai ea?
A pus mâna, de fapt: sunt milioane de drame verticale pe piața de film și milioane de urmăritori. Noi, în România, ne credem mai feriți de toate, desigur. Nu pentru că toate cele n-au ajuns până la noi, ci pentru că informația că au ajuns ajunge mai greu. Când ajungem să recunoaștem ce și cum, fenomenul ne și explodează în față. Nu mai avem timp de apărare. Dar aceștia suntem noi, mai în toate.
Sunt însă sigură că și prin feedurile voastre au ajuns dramele acestea și v-ați întrebat ce e cu ele. Ștefan Baghiu ne spune (vezi AICI) mai multe despre industria care amenință să ia locul cinematografiei clasice, pornită, desigur, de unde altundeva decât din China.
Nu-i totul negru pe aici. Dacă am învăța să folosim AI-ul mai bine, poate ne-ar fi și de folos.
I-a fost de folos și lui Seinfeld, pe care l-a făcut din nou vedetă într-un clip devenit viral. Este un montaj-parodie realizat cu inteligență artificială, nu o scenă dintr-un episod real al serialului „Seinfeld”. Scena originală era din sezonul al treilea. Pe atunci, Trump era un om de afaceri din domeniul imobiliar din New York și chiar obișnuia să se plimbe prin Manhattan așa. A fost vizionat de milioane de ori deja într-o săptămână.
Replica „Vinzi clădiri. Cât de diferit ar putea fi?” face acum deliciul publicului.
View this post on Instagram
Puțin frumos din alte lumi
Pun puțin frumos din alte lumi.
Mai întâi, din arhitectură: noua Operă din Shanghai (AICI), anunțată să se deschidă pe 17 octombrie, fie că pupăm drapelul, fie că nu, fie că dă Domnul, fie că nu.
Apoi, când arhitectura nu mai stă în picioare, dar istoria nu-ți dă voie să o uiți, recreezi construcțiile din drone. A fost 11 septembrie și au fost aproape 3.000 de drone la New York:
View this post on Instagram
Apoi, cu zâmbete. Nu-i cu „Lacul lebedelor” de data aceasta și nici cu prea multe speranțe, dar e totuși cu câteva râsete. Și, pentru că mi-a plăcut influencerița data trecută, am decis să-i găsesc încă un loc aici, cu traducerile ei pentru câteva expresii rusești. Pentru zâmbete.
View this post on Instagram
Mai spre final, e cu dans. El nu lipsește. Sper să nu mai lipsească niciodată de aici:
View this post on Instagram
Ar fi trebuit să încep cu poezia
Ar fi trebuit să încep așa știrile mele aproape ratate de duminica aceasta: cu vestea bună că Noise Poetry s-a întors și că a pus poezie zi de zi, de când a decis să nu-și abandoneze cititorii și să redeschidă pagina.
Îmi cer scuze fiindcă am crezut că nu vă conving cu poezie. Uneori mă las influențată de oameni care vor știri, TikTok, cancan și vor să râdă la editoriale. Nu-i nimic rău în asta, doar că fiecare râde cum știe.
Prima poezie de la întoarcerea Noise Poetry pe Facebook a fost cea de mai jos, pentru că „La mulți ani!”. Răzvan Omotă a mai fost pe aici, tot datorită lor.
S-au deschis trei spații dedicate artei la Timișoara în acest weekend, așa că am avut motive măcar de zâmbit săptămâna aceasta.
Scârț, loc lejer, tot din Timișoara, a ajuns pe lista celor mai mișto baruri din Europa. Și topul acesta mi-a adus câteva zâmbete:
View this post on Instagram
În plus, sâmbătă seara, chiar înainte de închidere, am ajuns să văd „ENTER”, expoziția lui Sorin Bijan de la After 5 Gallery. Mi-am luat astfel doza de poezie din linii.
Nu ratați expoziția și omuleții ei preistorici: uneori lipsiți de gravitație și de oase, zburători, alteori chirciți de suferință și disperare, de multe ori extratereștri, multiplicați la infinit și păziți îndeaproape de chipurile supradimensionate ale artistului. Mergeți să-i vedeți dacă vreți să vă fie bine și ochilor, și inimii.
„Mono no aware”
Nu știu să închei mai frumos știrile aproape ratate de duminica aceasta, în care m-am despărțit pentru o vreme de Italia și de frumusețea ei, deși ea nu pleacă niciodată din noi, cum se vede:
Ferrero va deschide o fabrică de ultimă generație în vestul României
decât cu Japonia și cu poezia din cuvintele ei: „Mono no aware”, conștientizarea dulce-amăruie a faptului că lucrurile frumoase nu rămân cu noi pentru totdeauna.
Ferrero va deschide o fabrică de ultimă generație în vestul României
decât cu Japonia și cu poezia din cuvintele ei: „Mono no aware”: conștientizarea dulce-amăruie a faptului că lucrurile frumoase nu rămân cu noi pentru totdeauna.
View this post on Instagram
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Galerie foto
-
9
-
-
-
Pentru a vedea restul imaginilor din galerie, click pe o poză și folosește săgețile.
Comments are closed.
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)