Lucian Valeriu: În România, statul e cel mai corupt dintre sistemele sociale de pe piață





În România ăstora – aproape niciodată a noastră – statul însuși face evaziune fiscală în formă continuat-agravantă, cu găști constituite în grup infracțional organizat – de la evazivul guvern care iți ia direct și personal, prin „instituțiile special abilitate”, banii, până la ăla de-o pus ultima bordură la trotuarul făcut a proasta ori ți-o tăiat copacul din fața geamului în două, pretinzând ca l-o tuns.
Pe tine te tund ăștia de te rup în două, fraiere român care ești tu… de le plătești drept de șmecher unor președinți de CJ, unor primari, unor șefi ANAF, unor autorități corupte împrejurul cărora stau alte autorități corupte, conservate parcă într-o magmă policromă ce se constituie într-un sistem a cărui omogenitate frizează nesfârșitul.
E taxă interlopă de protecție ce vă iau ăștia… stimați concetățeni. Banii pe care îi dați din veniturile și așa nesimțit de mici iau drumul trezoreriilor oficiale, într-adevăr, dar aproape imediat după aia se deturnează înspre firmele clientelare și, neoficial dar cât se poate de vizibil, intră în buzunarele aleșilor sorții… A sorții voastre de politicieni conjunctural distribuiți să conduceți țara asta fără niciun merit palpabil… probabil… verificabil imediat.
Iaca parte mică dar esențială din situația de la ora zero, la care ne aflăm (apropo: ora zero poate să fie la orice oră) – în acest scurt comentariu, fără referiri locale… doar aluzive. Președintele Camerei centrale de Comerț și Industrie plus trupa – la bulău pentru șpăgi provenite din evaziuni; presedintele CJ, seful Poliției și liderul PSD Orșova – arestați pentru practic toate actele de corupție prevăzute și pedepsite de Codul penal… Asta fiind doar o parte din recolta pușcăriabilă a ultimelor două săptămâni. Ăștia fiind cei mai de sus reprezentanți ai autorităților.
Fi-v-ar statu-al naibii!… cum înjura o bunică tupeistă mai alaltăieri un cârd de muncitori la drumuri ce frecau menta cu alcool pe marginea șanțului. „Să știți că belgienii, timp de un an și jumătate cât a durat criza politică și nu au avut guvern, au dus-o mai bine!” – cum s-o scăpat un dinozaur chiar pe Antena 3…
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)