Starea de Alertă a fost prelungită pentru încă 30 de zile. La incidența de 3 la mie, masca devine obligatorie peste tot





Ministrul Sănătății Nelu Tătaru și Secretarul de Stat Raed Arafat au anunțat în această seară că starea de alertă de pe teritoriul României se prelungește pentru încă 30 de zile și au anunțat și o serie de restricții care intră în aplicare de mâine:
În localitățile în care incidența e sub 3 la mie e obligatorie purtarea mășii în toate zonele aglomerate, inclusiv în cele pietonale, în zonele de așteptare (Aradul se situează, la ora actuală, la o rată de incidență de 1,5 la mie);
Dacă e depășită incidența de 3 la mie, masca e obligatorie în TOATE SPAȚIILE (inclusiv deschise);
Teatrele, cinematografele, restaurantele, cafenelele vor funcționa cu capacitatea de 50%, în localitățile unde incidența e sub 1,5 la mia de locuitori. În localitățile în care incidența e între 1,5 și 3 la mie, vor funcționa la capacitate de 30% și cu limitarea programului (La Arad, totuși, Comitetul pentru Situații de Urgență a luat chiar astăzi decizia ca localurile să rămână închise în interior, iar sălile de spectacol și cinematografele să se închidă timp de o săptămână, până la următoarea evaluare). Unde se depășește incidența de 3 la mie, activitatea rămâne sistată;
Evenimentele private (nunți, botezuri) sunt interzise pe plan național, pâna la reducerea cazurilor de coronavirus;
Regulile aplicabile pentru campania electorală vor permite adunările publice de până la 20 de persoane în interior și de până la 50 de persoane în exterior;
Tot personalul care lucrează în centrele pentru persoane în vârsta se va testa o dată pe săptămână prin DSP-uri.
Prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând cu 30 octombrie;
Revenirea din statele cu risc urmează aceleași reguli ca și până acum.
Raed Arafat a afirmat, potrivit biziday.ro: „Există un motiv pentru interzicerea totală a evenimentelor private (nunți, botezuri). Este foarte greu să se respecte regulile la aceste evenimente, în general. Se dansează, este contact direct. Pentru a evita toate explicațiile, soluția cea mai bună este sistarea, pentru că sunt cazuri în care s-a răspândit infecția în cadrul acestor evenimente. Aici vorbim de evenimentele care nu au nicio legătură cu lăcașurile de cult, ci de cele care au loc în localuri, unde se ia masa, se dansează”.
Subliniem încă o dată că măsurile amintite mai sus se aplică doar în localitățile care au depășit incidența de 3 cazuri Covid-19 la mia de locuitori. În ceea ce privește municipiul Arad, chiar în această zi a fost atins pragul de 1,5 la mia de locuitori, ceea ce înseamnă o serie de restricții, dar mai lejere, pe care le puteți consulta prin linkul de mai jos:
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.