Primul semn bun: trademark-ul Walt Disney nu apare la începutul filmului. Și-au dat și ei seama, ar fi arătat ca pixu’, ca Yoda înfipt în gaura cea mare a lui Jabba the Hutt. Gura! Literalmente gura, nu altceva. Dar apropo de „găuri”, cel mai nou film din saga Războiul Stelelor nu duce lipsă de gafe. În schimb, poate s-a „maturizat” Disney, poate actorii joacă mult mai bine, ori pur și simplu e amprenta regizorului J.J. Abrams, dar se observă o schimbare de stil (nu vă speriați, nu prea mare) față de celelalte șase episoade, asta trebuie spus… nu înainte de a vă liniști: o să încerc să-mi țin gura și să nu divulg mai mult decât au dezvăluit deja producătorii. Mă refer… înainte de lansare.

După ani de zile de speranțe și așteptări, după o lună întreagă în care am verificat zilnic calendarul și biletul cumpărat, a venit ziua – sau mai degrabă noaptea – cea mare: premiera pentru publicul larg a filmului Star Wars: The Force Awakens, probabil cea mai așteptată producție cinematografică a ultimului deceniu. Continuarea celor șase episoade care au creat o adevărată „isterie” mondială, un pop culture, o religie și un întreg univers imaginar cu care au crescut câteva generații, s-a aflat, ieri seară, peste tot în lume, în fața unei provocări masive. Dincolo de serialul de animație pentru copii, Star Wars: Rebels, sau jocurile pe calculator, această peliculă este șansa de a duce mai departe „moștenirea” lăsată omenirii de George Lucas… ori, poate fi și sicriul Forței, dacă dezamăgește. În încercarea de a stârni interesul fanilor vechi și, în același timp, de a atrage și un public mai tânăr, producătorii au fost extrem de precauți și au făcut tot posibilul ca istoria să se repete.

În primele zece sau douăzeci de minute am avut ciudata senzație că nu mă uit la un film Star Wars. Începutul, cu textul galben care se îndepărtează în bezna spațiului a fost în regulă, personajele noi sunt destul de OK, roboțelul BB-8, marea „inovație” care vrea să-l eclipseze pe R2-D2, chiar e simpatic… dar ceva nu era la locul lui. Știam că e „Războiul Stelelor”, dar nu se simțea că e „Războiul Stelelor”. Mai degrabă aducea aminte de „Stăpânul Inelelor” sau „Urzeala Tronurilor” decât de o poveste despre Jedi și Sith. Principalul motiv este numărul enervant de mare al noilor specii inventate special pentru acest film. Puteau să aleagă dintre sutele de extratereștri deja concepuți de-a lungul anilor (cu majoritatea „ne-am întâlnit”, unii dintre noi, doar în benzile desenate vechi) și era complet inutilă introducerea unui nou tip de Jabba (de data aceasta cu picioare) sau a unui nou tip de Yoda (de data aceasta o femelă și, ce-i drept, nu un maestru Jedi). Practic, cea mai mare greșeală a celor care au scris scenariul e că s-au inspirat, intenționat, exagerat de mult din prima trilogie. Aceeași Mărie, cu altă pălărie. Fetișcana numită Rey, care seamănă extrem de mult cu Padme Amidala, părăsește pentru prima dată planeta nisipoasă (nu Tatooine, ci Jakku), ajungând în miezul unui război interstelar și, bineînțeles, îi ajunge în mână o sabie laser, moment în care se trezește Forța în ea. În caz că v-ați întrebat de ce îi vedem doar brațul robotic al lui Luke în trailer… hai că atât pot să dezvălui: nici în film nu joacă un rol semnificativ, dar momentul în care apare este, cu adevărat, una dintre cele mai intense secvențe din film.

E acolo un detaliu, atât în cazul lui, cât și al cuplului Han și Leia Solo, care marchează cele mai emoționante scene din această peliculă. Acele priviri… acea sclipire care caută, obosit, dar neîncetat, speranța că mai există Lumină în Forță, în ciuda mai multor încercări, dezamăgiri și regrete… acele priviri sunt cele care dau, efectiv, gravitate filmului.

Experiența și vârsta își spun cuvântul, actorii care interpretează personajele vechi (Harrison Ford, Carrie Fisher și Marc Hamill) nu mai sunt tinereii de pe vremuri care nu prea înțelegeau în ce basmul pădurii s-au băgat, iar actorii cu care am făcut cunoștință abia acum nu sunt nici ei amatori, au jucat destul de convingător. Greu de spus dacă vor deveni figuri iconice, dar cu siguranță vor deveni, dacă nu sunt deja, personaje îndrăgite de fani.

Pentru unul care știe povestea originală din benzile desenate, șansa ca The Force Awakens să fie o decepție… era destul de mare. Asta pentru că, imediat după ce a cumpărat franciza, compania lu’ Mickey Mouse a aruncat la gunoi tot, în afară de cele șase lungmetraje (evident) și serialul Clone Wars, anunțând că sutele de benzi desenate și cărți – care au acoperit nu zeci, ci mii de ani din lumea Star Wars, inclusiv perioada în care se petrece acțiunea filmului – nu mai sunt altceva decât povești alternative, neoficiale.

Așadar, mă așteptam la ce e mai rău. Supriza a fost cu atât mai mare…
dar e păcat că, în ceea ce privește originalitatea, „Trezirea Forței” nu reușește să trezească altceva decât un puternic sentiment de déjà vu.