Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Arad în 27 aprilie, în jurul orei 22:00, fiind adusă de reprezentanții Arhiepiscopiei și a Consiliului Județean și înmânată Înalt Preasfințitului Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, la Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime” de la Podgoria. Slujba de Înviere a adunat un număr mare de oameni, printre care s-au aflat și reprezentanți ai autorităților locale și Alteța Sa Regală Principesa Maria a României.

Lumina Sfântă a fost împărțită credincioșilor, conform tradiției, exact la miezul nopții, după care s-a pornit în convoi să se înconjoare de trei ori clădirea Catedralei, apoi s-a desfășurat slujba de Înviere, iar oamenii au cântat împreună „Hristos a înviat din morți”.

În următoarele rânduri vă reproducem o parte din Pastorala ÎPS Părinte Timotei Seviciu, la Învierea Domnului:

„Pastorala la Învierea Domnului – 2019: De pe pământ la cer.

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul Iisus Hristos în Duhul Sfânt

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cinstiţi credincioşi şi credincioase,

Trezirea făpturii din amorțeala iernii face să simțim suflarea primăverii, dar și aceea că ea înseamnă prezența Duhului Sfânt peste creația întreagă în culmea căreia se află ființa omenească. Dacă anotimpul toamnei se referă la creația lumii, iar cel al iernii la cel al îmbătrânirii, cel al primăverii aduce speranța plinătății vieții.[1] ”Anotimpul acesta – spune Sfântul Grigorie de Nyssa – este la hotarul dintre două anotimpuri, între tristețea iernii și împărtășirea de roduri în timpul verii. De aceea vestește limpede că au trecut relele, dar nu arată încă în chip desăvârșit roadele virtuții, ci le prevestește pentru timpul cuvenit, când va veni vara. Și știi, ce înțelege prin vară cuvântul Domnului, când zice ”Secerișul este sfârșitul veacului” iar acum arată speranțele înflorind prin virtuți, al căror rod, cum zice proorocul, se va arăta la vremea sa.”[2] În același context un mare ierarh adresa credincioșilor următoarele cuvinte: ”De răsuflul cald al cerului primăvăratec se topește zăpada și gheața; pământul se dezvelește și se îmbracă în haină verde; pe pomi se ivesc flori și frunze; flori de primăvară înfloresc, iar păsările își cântă cântecele. Când firea înconjurătoare intră în primăvară, atunci la noi în lumea ortodoxă sosește anotimpul bisericesc numit Păresimile, adică Postul Mare. Chiar Părinții și învățătorii veacurilor începătoare ale creștinătății au numit acest răstimp sfințit al Sfintelor Păresimi primăvara sufletului. Uitați-vă, cât de multă asemănare este între primăvara firii și primăvara sufletului nostru drept credincios. Primăvara firii este timpul deșteptării din somnul iernii, de înnoire și de împodobire cu frumusețe sclipitoare potrivită numai primăverii… Este vremea deșteptării din somnul păcatelor, a înnoirii sufletești și a împodobirii sufletului cu fapte bune… Revărsare de bucurie sfântă în noaptea de Sfintele Paști, necuprinsă de nici un cuvânt omenesc, este presimțământul acelei primăveri veșnice, a acelui Paști din Împărăția Cerească pe care-l vor sărbători cu Domnul toți fiii Lui cei credincioși” [3]. De la cele pământești, privind și timpul și spațiul, sărbătoarea poartă cugetul spre cele cerești, așa cum lămurește și cântarea bisericească de la începutul slujbei Sfintei Învieri: ”Ziua Învierii, popoare să ne luminăm! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos – Dumnezeu ne-a trecut pe noi…” și alta ”Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii…”[4] Armonia lumii dovedește prin părțile constitutive că întreaga lucrare dumnezeiască este într-o unitate ce duce la desăvârșire. Binele și frumosul, principii călăuzitoare pentru lume încă din vechime, trebuie să țintească scopul vieții însăși, adică deplina comuniune cu Dumnezeu și cu semenii. O abatere care și-ar avea pricina principală doar în libertatea omenească ar atinge toată buna rânduială. Parcurgerea celor dintâi pagini ale Sfintei Scripturi atrage luarea aminte asupra căderii omului din starea în care Creatorul său l-a așezat, că aduce și atingerea a tot ceea ce îl înconjoară. Raiul pierdut a făcut loc muncii trudnice a unui pământ presărat cu spini și pălămidă.[5] Astfel, atât omul cât și întreaga creație cere aducerea la starea de la început; iar aceasta cu putință doar prin jertfa Mântuitorului.”

Citește întreaga Pastorala AICI.

(surse foto: Consiliul Județean Arad, Călin Bibarț, Alexandru Dekany)