sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Sevil Shhaideh, trimisă în judecată de DNA

    de Special Arad | 27 iunie 2018, 5:39 PM | Naţional

    0

    Fostul vicepremier Sevil Shhaideh a fost trimisă în judecată, alături de alte patru persoane, în dosarul Belina. DNA o acuză pe Sevil Shhaideh de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

    Comunicatul DNA

    În dosarul mediatizat prin comunicatele nr. 716/VIII/3 din 13 iulie 2017, nr. 906/VIII/3 din 22 septembrie 2017 și 348/VIII/3 din 25 aprilie 2018, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

    SHHAIDEH SEVIL, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave. (…)

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

    În anul 2013, prin acțiunea concertată a unor persoane cu funcții publice, părți din Insula Belina și Brațul Pavel (cu suprafață de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziții legale.

    Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina și Brațul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii și al Constituției, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu județean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.

    Concret, în perioada 23 septembrie 2013 – decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, inculpata Shhaideh Sevil a inițiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare și a prezentat guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi H.G. 943/2013), precum și nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de inițiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părți din Insula Belina și Brațul Pavel către domeniul public al județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman. Aceasta, în condițiile în care inculpata cunoștea că în acest mod întocmește acte care încalcă o serie de dispoziții legale.

    Citește continuarea pe stirileprotv.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.