joi, 17 septembrie, 2026

Special Arad Logo

    DNA a clasat dosarul privind plățile către Șoimii Lipova în care era vizat primarul Florin Pera

    de Special Arad | 17 septembrie 2026, 11:34 AM | Administraţie | Știri Arad | Topic special

    0

    Primarul orașului Lipova, Florin Pera, a anunțat că dosarul în care era vizat pentru abuz în serviciu și obținerea de foloase necuvenite a fost clasat de DNA – Serviciul Teritorial Timișoara, fapt confirmat printr-o adresă oficială primită pe 9 septembrie 2026.

    În mesajul public, edilul descrie momentul ca pe o „veste pe care am așteptat-o mult și care încheie una dintre cele mai dificile perioade din viața mea”.

    Edilul explică faptul că ancheta a pornit în urmă cu aproape un an, după o sesizare privind plățile către Clubul Sportiv „Șoimii” Lipova, iar perioada care a urmat a fost una „grea, cu o anchetă penală și cu toate consecințele” asupra lui și a familiei sale și subliniază că a susținut de la început că acuzațiile nu reflectă realitatea și că a avut încredere că instituțiile abilitate vor clarifica situația.

    Clasarea dosarului și ridicarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor sale reprezintă, spune el, „un moment de mare ușurare” pentru întreaga familie, care poate merge mai departe „cu liniștea pe care ne-o dă clarificarea acestei cauze”.

    În postarea sa de pe Facebook, primarul Lipovei transmite că își continuă activitatea cu „și mai multă determinare”, concentrat pe proiectele orașului.

    Citește și: Primăria Arad pregătește un contract uriaș pentru timișorenii de la Rogera. Vor semna un acord cadru de peste 54 de milioane de lei pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.