Șeful Pfizer anunță că a treia doză de vaccin va fi probabil necesară după opt luni și că medicamentul oral e pe „căi bune”





Medicamentul oral experimental pentru tratarea COVID-19 al companiei Pfizer ar putea fi disponibil în curând, a declarat directorul general al producătorului american de medicamente, Albert Bourla, la Delphi Economic Forum VI din Atena.
„Ar trebui să fim precauţi până la încheierea studiilor clinice, dar dovezile de până acu, sunt încurajatoare”, a spus Bourla. Acesta a explicat că substanţa la care lucrează compania omoară virusul şi este foarte sigură, dar a adăugat că orice concluzii sigure legate de aceasta vor fi disponibile după această vară. În ceea ce priveşte vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat cu producătorul german de medicamente BioNTech, Bourla a spus că, în opinia sa, va fi necesară o a treia doză după 8-12 luni după administrarea celei de-a doua. Imunitatea oferită de vaccinul realizat de Pfizer/BioNTech este de cel puţin şase luni, a mai spus Bourla, adăugând că o doză de rapel va fi necesară în fiecare an. El a mai arătat că, până acum, vaccinul a fost capabil să trateze toate variantele apărute.
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte