S-a întors Ivănică! „Este un fotbalist foarte bun pentru UTA”





UTA BD încearcă să își întărească lotul de jucători pentru jocurile care o așteaptă în liga a treia în sezonul care urmează. Roland Nagy, antrenorul grupării arădene, a făcut puțină „curățenie” în vestiar, iar locul celor plecați va trebui luat de jucători care să corespundă în eșalonul al treilea.
Unul dintre cei care sunt în vederile Bătrânei Doamne este Dănuț Ivănică. Atacantul venit de la FC Olt, a mai fost la Arad și în urmă cu un an, dar atunci era în „grădina” lui Gio Catanzariti și Marțian. A plecat însă, speriat de problemele care s-au abătut asupra clubului FC UTA SA.
Acum, la un an distanță, s-a întors la Arad. Tot la UTA, dar o nouă UTA… Folosit în triunghiularul la care UTA BD a participat alături de Crișul și Păulișana, Roland Nagy pare mulțumit de prestația fostului fotbalist al lui FC Argeș. „Îl știam bine pe Ivănică, are în spate experiența ligii a doua de la Pitești, iar ultima dată a jucat la FC Olt. Îl doresc, e interesant, trebuie să facem un efort să vedem în ce măsură ajungem la un acord. Urmează să poarte discuții cu Codruț Grădinariu”, spune Roli.
O altă părere vine tocmai de la un fost coechipier al acestuia. Alin Gligor, fost căpitan al echipei UTA, a jucat cu Ivănică la Slatina: „dacă l-au adus pe Ivănică este foarte bine. Este un fotbalist foarte bun pentru UTA”, spune Gligor, aflat încă la Arad în acest weekend după ce a susținut examenul de licență.
Au câștigat triunghiularul
UTA BD a câștigat triunghiularul de la Chișineu Criș. Arădenii au trecut cu 3-0 de Păulișana Păuliș, iar apoi cu 1-0 de Crișul. Roli Nagy nu a mizat la aceste jocuri pe Varga, Botiș, Hlistei, Adi Popa, Suslak și Nădăban.
Ivănică este chiar autorul primului gol de la triunghiular. În meciul cu Păuliș, Ivănică a deschis scorul, iar Gheorghiță și Burlă l-au majorat la 3-0.
Echipa folosită contra Păulișanei a fost: Barabaș – Condrea, Wild, Cotoc, Filaret – Gheorghiță, Avrămuțiu, Dobrean, Burlă – Ivănică, Anagor.
În al doilea meci, cu Crișul, Bulza a marcat singurul gol al întâlnirii. UTA a jucat în următoarea componență: Barabaș – Condrea, Pantea, Cotoc, Vlad – Leucuța, Lazea, Chindriș, Copil – Steop, Bulza. Au mai intrat: Gheorghiță, Miron, Ghergar.
Portarul Barabaș nu este Sergiu Barabaș, cel care a fost rezerva lui Horvath și Lăzăreanu în turul campionatului trecut la FC UTA, ci este andrei Barabaș, fost portar la Hidișelul de Sud (Bihor), de unde a plecat la FC Universitatea Craiova.
Alături de ei, UTA mai încearcă legitimarea celor reveniți la echipă, Chindriș și Lazea, dar și a jucătorilor aflați în pregătiri de câteva zile la Arad: Steop, Anagor și Condrea.
Cu Muncitorul Reșița în Cupa României
UTA BD debutează miercuri în noul sezon. Miercuri seară, de la ora 18, pe arena din Sânicolaul Mic, echipa lui Nagy joacă contra celor de Muncitorul Reșița. „Stăm bine numeric și valoric, iar motivația va exista și ea atîta timp cât va exista miza unei competiții oficiale pe care vrem s-o onorăm conform numelui pe care îl purtăm. Poate spun lucruri mari la această dată, dar obiectivul nostru în Cupă este aducerea unei prim divizionare la Arad”, spune Nagy.
Comentariile portalului
L-ați auzit pe Simi Geo sau pe cineva din staful lui de campanie să protesteze sau sa ia poziție față de închiderea Astra vagoane marfă? Cam atât î (...)
In fine,se gaseste un politruc roman sa adopte,cel putin declarativ,masuri ce guvernul ungar le-a adoptat deja,cu un mediu succes,insa orientate spre o protectie sociala reala (...)
Vreau sa știu dacă sunt angajat