Rafila: Molnupiravir şi Paxlovid au fost autorizate. Spre finalul lunii, unul din cele două va fi adus în România





Au fost emise autorizaţiile pentru nevoi speciale în cazul celor două medicamente antivirale inovative pentru tratamentul bolnavilor de COVID: Molnupiravir şi Paxlovid. 250.000 de pacienți ar putea beneficia de aceste medicamente, spune ministrul Sănătații. Alexandru Rafila a declarat că spre sfârșitul lunii va fi adus în țara unul dintre aceste tratamente, mai repede decât era prevăzut în acordul cadru încheiat de Uniunea Europeană cu producătorul American.
Tratamentele nu se vor găsi în farmacii, ci ele vor fi distribuite gratuit pacienților după ce sunt consultați de medicii din cele 160 de centre de evaluare ce vor funcționa în toată țara.
„Este vorba despre Molnupiravir și Paxlovid. Sper că spre sfârșitul acestei luni să avem disponibile primele cantități din unul dintre cele două produse. Depinde foarte mușt, însă, și de producător. Ne pregătim cu medicația antivirală pentru circa 250.000 de pacienți. Nu se găsesc în farmacie, ele vor fi gratuite și furnizate țintit acelor pacienți pentru care beneficiul este maxim și pentru care riscul de a le utiliza este mic, după evaluare”, a explicat ministrul Sănătății miercuri, 5 ianuarie 2022.
Sursa: Europa FM
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)