vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Protestatarii încep să fie „răsplătiți”! S-au dat amenzi în valoare de 16.700 lei și s-au întocmit zece dosare penale

    de - | 2 aprilie 2021, 12:25 PM | Știri Arad

    0

    Comunicat    În urma protestelor desfășurate în seara zilei de 01 aprilie, polițiștii arădeni au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 16.790 lei, după cum urmează :
    – 34 conform Legii 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei;
    – 9 conform OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice ;
    – 6 conform Legii 61/1991, privind respectarea ordinii și liniștii publice;

    Pentru infracțiunile de zădărnicirea combaterii bolilor și instigare la săvârșirea infracținii de zădărnicirea combaterii bolilor, au fost întocmite 10 dosare penale, pentru fapte săvârșite în perioada 28 martie – 1 aprilie a.c., în contextul manifestărilor neautorizate.

    Pe toată perioada sfârșitului de săptămână, efectivele de poliție, jandarmi și poliție locală, vor lua măsuri împotriva tuturor manifestanților care ar putea perturba climatul de ordine și siguranță publică.

    De asemenea, reiterăm faptul că, blocarea căilor de acces sau a segmentelor rutiere constituie INFRACȚIUNE, iar poliția arădeană va aplica legea cu fermitate, inclusiv prin impunerea unor măsuri privative de libertate persoanelor care încalcă cadrul legal, în situația în care se va impune acest lucru.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.