miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Circulația din Arad, blocată! O înmormântare și un protest au reușit să enerveze șoferii

    de Andreea Daniela B. | 18 iunie 2021, 4:04 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    (foto: AradTraffic)

    Astăzi are loc un protest al șoferilor de TIR care se desfășoară pe Centura Aradului, acolo unde aceștia circulă cu 5km/h și blochează toată circulația. Aceștia au decis să protesteze pe toată lungimea Centurii, până la coborârea/intrarea pe aceasta, în zona Ceala.

    Șoferii protestează împotriva măsurilor luate de Guvern. Nemulţumirea lor se referă la faptul că diurnele şoferilor au fost reîncadrate în lege drept venituri de natură salarială, iar inspectorii ANAF au început să-și facă simțită prezența.

    Totuși, problema traficului nu se termină aici. Pe lângă șoferii care deja și-au anunțat protestul și chiar se țin de cuvânt, mai există un lucru care îngreunează circulația, însă într-un alt capăt al orașului.

    Mai exact, cozi infernale s-au format și la coborârea de pe autostradă în dreptul Aeroportului Arad din cauza unei înmormântări. Mai multe străzi care duc spre și dinspre aeroport au fost închise, circulația fiind dirijată de polițiști. La înmormântare pare că vor participa sute de persoane, foarte multe mașini fiind parcate pe o parte și cealaltă a drumului.

    Astfel, pentru moment, cele două zone sunt de evitat.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.