Ce mai trebuie făcut pentru ca Primăria să dea startul lucrărilor de reabilitare la Colegiul de Arte și cel de Informatică





Primăria Arad a obținut în martie finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru reabilitarea termică a două unități școlare din municipiu: Colegiul de Arte Sabin Drăgoi și Colegiul Național de Informatică, însă până la începerea propriu-zisă a lucrărilor mai este necesară întocmirea unor documente.
O măsură de acest fel a fost luată și astăzi, când consilierii locali au votat documentația de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici, documentație numită D.A.L.I pe scurt, prin care s-a stabilit suma exactă care va fi necesară pentru aceste investiții. După cum ne-a explicat secretarul Municipiului Arad, Lilioara Stepănescu, în primă fază, procedura a permis ca la momentul solicitării finanțării prin PNRR să se depună dosarul și fără documentația D.A.L.I, sumele fiind în acest sens „preconizate”, iar acum sunt stabilite exact.
Potrivit proiectelor de hotărâre aprobate astăzi de consilieri, investiția de la Colegiul Național de Informatică la 15.075.646,04 lei (cu TVA inclus), din care „valoare eligibilă de 6.686.404,96 lei și TVA aferentă cheltuielilor eligibile de 1.270.416,94 lei, din bugetul general al Municipiului Arad și alte surse atrase, în condițiile legii”. Pe de altă parte, investiția de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” este stabilită la 26.038.640,27 lei (cu TVA inclus), însă nu se menționează și cât din această sumă este valoarea eligibilă a proiectului.
După aprobarea de astăzi a D.A.L.I., urmează să se mai întocmească proiectele tehnice pentru cele două reabilitări și abia apoi caietele de sarcini în vederea pornirii unei licitații publice pentru desemnarea constructorului. Totuși, aceste următoare etape urmează să fie făcute tot în decursul acestui an, întrucât durata de realizare/execuție a investiției este într-un caz 16 luni, iar în altul 12 luni.
Citește și:
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!