joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update Șase unități școlare din Arad, pregătite pentru modernizare. Consilierii au aprobat depunerea cererii de finanțare prin PNRR

    de Raluca Medeleanu | 12 aprilie 2022, 12:30 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    0

    Update, 12 aprilie. Pe lângă cele trei licee pe care le anunțam luni că au pregătită documentația pentru ca Primăria să solicite sprijin financiar în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, au mai fost incluse pe ordinea de zi încă trei unități școlare, toate pentru același tip de reabilitare și modernizare, anume Colegiul Național „Vasile Goldiș” (14.239.892,32lei cu TVA inclus), Grădinița cu Program normal PN10 Mugurel” (739.281,24 lei cu TVA inclus) și Școala Gimnazială Caius Iacob” (11.177.791,76 lei cu TVA inclus).

    Toate aceste proiecte de hotărâre care prevăd reabilitarea și modernizarea prin sprijin financiar de la PNRR au fost aprobate în unanimitate de către consilierii locali. Astfel, Primăria Arad solicită în total, pentru aceste șase unități, circa 12, 5 milioane euro.


    Știre inițială, 11 aprilie. Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a României a fost aprobat de Consiliul Uniunii Europene în 28 octombrie 2021, acesta ridicându-se în total la 29,2 miliarde de euro, fiind împărțit pe finanțări pentru 15 componente specifice (turism, sănătate, valul renovării, energie etc.). Primăria Arad internționează să obțină în acest sens finanțare pentru trei proiecte, estimate în total la circa 7,33 milioane euro, pe componența „valul renovării”, proiecte ce prevăd reabilitarea și modernizarea a trei unități de învățământ din municipiu: Liceul cu Program Sportiv, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” și Liceul Național de Informatică.

    Pentru a obține această finanțare, în primul rând Primăria trebuie să obțină aprobarea în Consiliu Local, depunerea celor trei proiecte pe PNRR urmând să fie supuse la vot în ședința de marți, 12 aprilie. După obținearea aprobării locale, urmează ca proiectele să fie supuse analizei Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, care va verifica dacă documentațiile depuse împlinesc toate cerințele în vederea acordării finanțării propriu-zise.

    Astfel, aflăm din proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi a ședinței CLM următoarele specificații cu privire la reabilitările dorite:

    „Reabilitare termică și modernizare clădiri unități de învățământ secundar superior – Liceul cu Program Sportiv”, valoarea maximă eligibilă a proiectului fiind în sumă de 11.208.206,6 lei cu TVA inclus (circa 2,26 milioane euro). În proiect ar urma să fie incluse clădirile de învățământ primar și gimnazial (parter și un etaj) și clădirea destinată învățământului liceal (subsol, parter și două etaje, aici fiind inclusă și dotarea cu o centrală termică), respectiv sala de sport. Proiectul vizează izolarea termică a fațadelor, înlocuirea tâmplăriei de tip PVC, cu tâmplărie termorezistentă cu performanță ridicată, reabilitarea termică a sistemului de încălzire, modernizarea iluminatului cu LED, instalarea unor sisteme alternative de producere de energie și echiparea clădirii cu 2 stații de încărcare pentru mașini electrice (calculate la prețul de 25.000 euro per stație).

    „Reabilitare termică și modernizare clădiri unități de învățământ secundar superior –Liceul de Arte Sabin Dragoi”, valoarea maximă eligibilă a proiectului fiind în sumă de 15.701.349,40lei cu TVA inclus (circa 3,17 milioane euro). În proiect ar urma să fie reabilitată clădirea principală a școlii (subsol, parter și 3 etaje), respectiv clădirea secundară a școlii (subsol, parter și un etaj). Proiectul vizează reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirilor, reabilitarea termică a sistemului de încălzire a sistemului de furnizare a apei calde de consum, modernizarea instalaţiilor de iluminat în clădiri (tot cu LED), instalarea unor sisteme descentralizate de alimentare cu energie utilizând surse regenerabile de energie, panouri solare pentru acm. putere apă caldă 5kW montate pe acoperiş și, la fel ca în cazul celeilalte școli, echiparea clădirii, de data aceasta cu o singură staţie de încărcare pentru maşini electrice (evaluată tot la 25.000 euro).

    „Reabilitare termică și modernizare clădiri unități de învățământsecundar superiordin Municipiul Arad –Liceul Național de Informatică Arad”, valoarea maximă eligibilă a proiectului în sumă de 9.464.205,80lei cu TVA inclus (circa 1,9 milioane euro), valoarea maximă eligibilă a proiectului fiind în sumă de 7.953.114,12lei fără TVA (9.464.205,80lei cu TVA). În proiect ar urma să fie reabilitată atât clădirea propriu-zisă a școlii (parter plus două etaje), cât și clădirea cealaltă care ține tot de școală (care are parter, un etaj și mansardă). Ca în cazul celorlalte școli amintite mai sus, proiectul include reabilitarea termică a fațadelor și a tuturor elementelor de anvelopă a clădirilor, reabilitarea termică a sistemului de încălzire, respectiv a sistemului de furnizare a apei, modernizarea iluminatului cu LED, introducerea de sisteme alternative de încălzire (panouri solare) și instalarea unei stații de încărcare mașini electrice (25.000 euro).

    În toate cele trei cazuri, se specifică faptul că sumele reprezentând cheltuieli neeligibile care asigură implementarea proiectului, așa cum acestea vor rezulta din documentațiile tehnico–economice, se vor asigura din bugetul general al Municipiului Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.