Și de fapt doar pantalonii erau de pijama. Șlapii, da, erau mov iar tricoul destul de colorat. Sau decolorat, cine mai poate știi.

Ce poți să faci, așa e Nicușor Dan, nu le are cu autoritatea formală, chiar dacă mai nou asta se cere pe aici. Și din nou. Dacă ești președinte poartă-te ca un președinte chiar și în WC. Și chiar dacă în WC până și președinții fac ceea ce face tot omul treaz și sănătos.

Avem exemple, de altfel: nimeni nu l-a văzut pe cârmaciul Ceaușescu în chiloți. Poate nici măcar Elena. Să ne mai uităm, de exemplu, la Trump. Sau la Putin. Asta ca să nu mai zicem de Viktor Orbán. Cel care amu câteva zile a trecut prin România fără să îl băgăm în seamă. Nici măcar Nicușor nu s-a sesizat. Păi, avea treabă, trebuia să scoată fetița cu bițigla.

Asta în timp ce Viktoraș a venit într-o vizită privată la o înmormântare. La înmormântarea lui Előd Kincses, avocatul lui László Tőkés în 1989, dacă vă mai aduceți aminte. Mă rog, cei mai în vârstă, că tinerii n-au treabă cu astfel de amintiri. Asta este, până și liderii autoritari au momente private, nu doar al nostru Nicușor.

Foto: Ioan Chiorean / EVZ.ro

Toate ar fi bune și de viitor dacă cei care cred că autoritatea impusă este cheia succesului nu ar fi atât de mulți. Dar sunt. După ultimul sondaj, AUR are peste 40% din opțiunile electoratului românesc. Atât de mult încât următoarele trei partide abia dacă reușesc să facă egalul. Pe locul doi PNL, la nici 18. PSD-ul apropiindu-se de USR, amândouă cu un pic peste 13.

Foto: Facebook / Mihai Fifor

Număr cu ghinion, se știe, nu e de mirare că liderii pesediști fac tot posibilul să nu se piardă printre cifre, să nu se apropie prea tare de UDMR. Nu de alta, dar vedeți, pomenitul Orbán nu de mult îl susținea încă pe Simion. Chiar dacă, având în vedere situația dezastruoasă din Ungaria, mai nou a dat-o cotită.

Și cu asta am ajuns exact în miezul… problemei. Era să zic altceva, dar s-o lăsăm mai moale cu momentele private de care cu toții avem nevoie. Indiferent dacă suntem președinți de țară sau de bloc.

Problema este modul în care lumea percepe noțiunea de autoritate. În politică, mai ales. Pentru că altfel ea se referă la capacitatea cuiva de a fi la locul său. În toate ipostazele. Ca persoană particulară, de exemplu. Nicușor Dan în pijama a fost la locul său, având în vedere că era în curtea casei în care stă în chirie și se ocupa de fetița care dorea să meargă cu bicicleta. Asta așa, fără să mai amintim de autoritatea lui Nicușor Dan în matematică. Pentru că autoritatea se referă înainte de toate la asta: la pricepere, la faptul că excelezi în domeniul în care prestezi.

Iar de aici începe scandalul. Cum poți demonstra că excelezi în politică? Că ești bun, știi ce și cum trebuie făcut. Că nu doar dai din gură, încercând să-i amețești pe cei care nu știu că politica cea adevărată înseamnă administrarea pe bune, în folosul ei, a unei comunități. Că e vorba de un oraș sau o țară, treabă de nuanță.

Cum să îi convingi pe cei care confundă politicianul cu dictatorul – un politician ratat, de fapt – că te pricepi, că ai autoritate pe bune, nu una impusă prin șmecherii și forță. Sau ambele, așa cum se întâmplă mai nou chiar și în cele mai mari democrații, asta ca să nu pomenim de Rusia.

Cum să-i convingi, mai ales acum când lumea află tot și mai mult decât atâta din virtual. Adică de pe internet și site-urile online. Fără să realizeze că virtual tocmai asta înseamnă: ceva ce este sau nu este, poate fi, la o adică, dar niciodată nu se confundă cu realitatea. Mai ales acum când inteligența începe să fie înlocuită cu cea artificială. Când până și fotografiile au devenit picturi realizate cu IA, ocultând realitatea pe care o prezentau până acum.

Foto: deepfake realizat de xAI / Grok

Cei despre care vorbim aici cred doar într-o singură autoritate, de fapt semnul sigur al lipsei acesteia: forța. Mai precis, impunerea cu orice preț și fără alegerea mijloacelor a dorinței și voinței, indiferent dacă acestea sunt sau nu la locul lor, altfel spus legitime.

Așa s-au născut, se nasc și se vor naște în continuare regimurile autoritare, dictatoriale, indiferent cum se numesc pe moment. Asta explică alegerea acum masivă a partidului numit AUR. Și a oricăror partide autoritariste, suveraniste, cum se spune mai nou, partide, grupări care exploatează în folosul lor nemulțumirea care există întotdeauna într-o societate. Și fără să se gândească la mijloace. Și care confundă viclean autoritatea reală cu cea falsă a impunerii prin forță. Și indiferent de mijloace.

La ce se pricepe oare George Simion, omul numărul unu al acestui partid? În afară de a face scandal, normal. În ce domeniu excelează? În afară de fi șef de galerie de fotbal. Ce a demonstrat până acum în politică? În afară de scandalurile care au rostul de a acoperi lipsa de pricepere.

Și uite așa, ca să terminăm cu o autoritate reală, trebuie neapărat să-l pomenim pe Bolojan. Cel care încă nu a fost surprins în pijama, singurul reproș vestimentar împotriva sa constând în rucsacul sau ranița aia pe care o cară cu el indiferent unde se duce.

Și cel care, spre deosebire de cei care fac necontenit scandal – mai mult virtual decât real – a dovedit până acum cu vârf și îndesat că se pricepe la administrare. La politică, adică.

Este o autoritate, cum ar veni…