Prețuri extreme la cazarea în Apuseni: Un pachet cu trei nopți, inclusiv cea de Revelion, ajunge la peste 3.000 de euro!





Dacă nu ați decis încă ce faceți în noaptea dintre ani, aflați că mai sunt locuri libere de cazare la pensiunile din Munții Apuseni. Probabil, disponibilitatea camerelor are legătură și cu prețurile uriașe.
Potrivit Alba24.ro, care a făcut o analiză a locurilor de cazare disponibile în câteva sate din Apuseni, prețurile sunt aproape peste tot exorbitante.
De pildă, într-o pensiune aflată în Arieșeni, o familie cu un copil trebuie să plătească, pentru trei nopți de cazare (din 30 decembrie până pe 2 ianuarie) uriașa sumă de 17.100 lei! Banii includ o cameră cu pat dublu, care costă 9.000 de lei, și una single, pentru copil, la prețul de 8.100 lei.
„Camera care costă 9.000 de lei are, potrivit descrierii, 40 de metri pătrați, este dotată cu duș, toaletă, prosoape, lenjerie de pat, dulap, televizor, masă și hârtie igienică”, scrie Alba24.ro. Prețul nu include și vreo masă.
Într-o altă pensiune, tot din Arieșeni, cu un scor foarte ridicat pe Booking.com, același pachet costă 13.064 lei.
În Apuseni există însă și oferte mai accesibile, cu prețuri între 900 și 980 lei, pentru aceleași 3 nopți de cazare. Un hotel „all inclusive” din Vârtop cere pentru cazarea în mini-vacanța de Revelion a unei familii cu un copil prețul de 6.270 lei.
Comentariile portalului
Bravo,ca sau trezit romanii in ceasul al doisprezecelea!!!!!!!!!!!!!!!!
Trist. Știam că se confruntă cu probleme de sănătate. Felicitări pentru articol, iar analogia cu Pecsi e genială.
Înýeleg că opiniile mele nunsunt bune (corecte) pentru că nu coincid cu ale dvs. Retrogradările despre care vorbiți nu sunt urmarea prestației (absolut mediocre) doar a (...)