Precomandă de 10 milioane de doze de vaccin anti-coronavirus pentru România. Nelu Tătaru a explicat cine va avea prioritate la vaccin





Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat sâmbătă că a cerut oficialilor Uniunii Europene 10 milioane de vaccinuri anti Covid 19, în momentul în care vaccinul va intra pe piaţă, scrie Mediafax, citat de stiripesurse.ro.
„Am făcut o solicitare de 10 milioane. Am vrut să asigurăm măcar pentru 50% din populaţie. Să vedem cât vom primi de la nivelul Uniunii Europene din această cantitate cerută”, a declarat ministrul Sănătăţii în cadrul unei conferinţe de presă.
El a precizat că în primul rând vor fi vaccinaţi cei care fac parte din categoriile cele mai expuse. „Acei lucrători care sunt personal medical, cei cu vârste extreme (copii şi bătrâni – n.r), cei care au comorbidităţi trebuie să beneficieze de acest vaccin”, a spus Nelu Tătaru.
Aflat într-o vizită la Iaşi, ministrul Nelu Tătaru a spus că România poate avea acces la acest vaccin printr-un mecanism de cooperare pus la punct de Comisia Europeană.
Prin acelaşi mecanism şi premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat recent că a făcut deja o precomandă de 5 milioane de doze de vaccin anti Covid 19.
Sursa: stiripesurse.ro
Comentariile portalului
In sfârșit sa rezolvat aceasta anomalie. Toate primatele, cu mic cu mare pocneau de bucurie de revelion. Un lucru normal. Felicitări
Speram ca dupa 35 de ani sa putem admira doar jocurile de artificii organizate de profesionisti si autorizate! Un adevarat cosmar, din acest punct de vedere, in preajma revelionului in toate (...)
Este o idee buna exista si tramvaie in zona si ar putea fi introduse si curse de autobuz. Daca tot s-a facut o investitie ea trebuie exploatata! Speram sa nu (...)