Pompele de la OMV ne fură din buzunar fără să alimenteze cu combustibil! Video cu dovada care ar trebui să pună pe jar inspectorii ANAF și de la Protecția Consumatorului

Știri Arad. Orice șofer are o „strângere de inimă” atunci când merge cu mașina să alimenteze. Cu atât mai mult când șoferul este român și vede că prețul carburantului este la fel ca în țările occidentale sau chiar mai mare, deși salariul din România este cu mult inferior celor din respectivele țări. Iar guvernanții măresc accizele ori de câte ori au nevoie de bani la buget, bani care să compenseze „pomenile” pe care ei le împrăștie electoratului. Nu mai vorbim despre faptul că, odată cu prețul benzinei și motorinei, se scumpesc absolut toate celelalte servicii sau alimente.
În urmă cu două zile însă, un arădean s-a simțit revoltat ( noi chemam Protectia Consumatorului si ANAF la fata locului) după ce a constatat cum efectiv îi sunt furați banii din buzunar într-o stație peco OMV. S.A., arădeanul în cauză a postat pe rețeaua de socializare Facebook două filmulețe în care demonstrează cum contorul de la pompa de motorină dintr-o stație OMV îi crește suma de plată, deși acesta pur și simplu ținea pompa în mână, fără să alimenteze autoturismul pe care îl conducea. Filmulețele au fost distribuite pe Facebook de peste 700 de persoane.
Totodată, pe materialul video pe care îl puteți viziona mai jos, puteți observa cum S.A. stă de vorbă și cu un angajat al OMV, angajat care se pare că tot ce a putut să facă a fost să-i spună arădeanului că nu are voie să filmeze în stația peco. Cuvintele noastre sunt de prisos, astfel că vă lăsăm pe dumneavoastră să trageți concluziile de rigoare.
***Notă: Astfel de reclamații au mai avut loc și în trecut, cu privire și la alte stații peco din Arad, nu neapărat OMV, dar până acum nu am avut și probe.
Comentariile portalului
Sase din zece romani au trait calvarul generat de masurile draconice ale lui Ceausecu luate in numele telului "nobil" de a achita datoria externa a Romaniei. Ma indoiesc ca acestia (...)
Sunt recunoscător pentru încrederea pe care mi-o acordați, însă încă odată: eu nu fac jurnalism militant, fac doar jurnalism. Spun adică ce consider că este real, confirmat, verificat, (...)
Îmi oare rău că insist,dar nici măcar în limbajul cotidian - într-o lume civilizată - nu poți numi pe cineva HOȚ fără a fi pregă (...)