Balamucul continuă pe Tudor Vladimirescu: Noemi a forțat iar ușa vecinilor azi noapte, s-a ales cu spray în ochi, iar apoi a dormit la… Psihiatrie. Azi dimineață, surpriză, Noemi era acasă | Foto

    de Lucian Dănilă | 6 februarie 2018, 2:43 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    20

    Nimic nu anunța o seară de luni atât de agitată. Nu aduce ceasul ce aduce clipa… Era trecut de ora 22, acel moment în care alegi să te uiți la câteva meciuri de fotbal, cuminte, în patul tău călduț. Și uite așa, printre golurile încasate de Chelsea, printre fulgii de nea care îi vedeam căzând la Cluj, sună telefonul. Răspund și aud: „doamna cu pricina iar ne-a forțat ușa. Vino te rog aici, vine și poliția…” Era Flavius, tatăl a trei copii, care de câteva săptămâni nu mai poate dormi liniștit pentru că vecina lui încearcă mereu să-i intre în casă!

    Sari din pat, îți dai seama că telefonul este cam descărcat, și lași fotbalul, lași patul călduț, lași tot pentru că în momentul în care am ales meseria asta ne-am asumat niște riscuri de genul. Și ne-am dus doi, eu și Andrei Fuliaș, pentru că telefonul său era mai… viu.

    Da, noi ne-am asumat, dar familia despre care am scris și ieri nu are nicio vină. Ei, Flavius, soția lui, copiii lui, nu au obligația de a suporta toate ieșirile necontrolate ale vecinei care s-a mutat la ușa alăturată în urmă cu jumătate de an venind din Germania. Flavius, pentru că acum majoritatea știe despre cine este vorba, părea condamnat să suporte toate ieșirile vecinei sale, Noemi Sârbu, femeia de 46 de ani care la data de 1 februarie a spart ușa casei sale, amenințând bona și cei doi copii, gemeni, care nu au împlinit încă doi ani.

    „Nu cred că există sentiment mai îngrozitor decât acela că știi că cineva îți atacă copiii”, spune Flavius. Și are dreptate. Am ajuns pe strada Tudor Vladimirescu la imobilul unde se petrece acest balamuc, iar Flavius era încărcat de adrenalină. Tocmai s-a întâmplat din nou…

    Nu este frumos nici să râzi de boala unui om și nici să o comentezi. Știm acest lucru, dar știm și că nimeni nu este obligat să suporte ieșirile unor astfel de persoane. Înțelegem necazul lor, dar locul acestor persoane este în instituții în care pot fi tratate.

    Noemi Sârbu a forțat aseară în jurul orei 22:30 ușa apartamentului la care locuiește Flavius cu familia sa, totul sub tirul unor înjurături și amenințări, iar după ce a reușit să o deschidă s-a trezit cu jetul unui spray paralizant în ochi. Flavius aștepta după ușă și a ripostat cu sprayul. Poliția și salvarea erau pe drum. Noemi, vădit afectată după ce a fost dată cu spray în ochi, a încercat să fugă la ușa apartamentului la care locuiește, dar nu mai vedea. Și-a scăpat ochelarii și telefonul, iar în acel moment au apărut polițiștii. Femeia a fost ridicată și dusă la Oftalmologie având ochii iritați.

    Pe holul imobilului de pe strada Tudor Vladimirescu se vedeau urmele lăsate de aceasta. Afișe făcute bucățele, căruciorul celor doi gemeni ai lui Flavius împins pe scări, o pătură aruncată și ea pe jos, o mănușă, etc. Ușa apartamentului la care locuiește Flavius are încă urmele violențelor lui Noemi de la data de 1 februarie, având geamul spart.

    Plecată de la Oftalmologie, Noemi a fost dusă cu ambulanța la Secția Clinică Psihiatrie. După ea, un echipaj de patru polițiști, subsemnatul, Andrei Fuliaș și Flavius. Practic Noemi revenise acolo de unde a fost lăsată să plece la data de 1 februarie. Nici atunci și nici aseară, nu se afla într-o stare prea bună. Unul dintre polițiști a semnat o cerere de „internare involuntară”, fără de care – stupid – niciun doctor de la Psihiatrie nu și-ar fi asumat internarea femeii.

    Așteptând în fața spitalului, am aflat că de foarte multe ori, polițiștii duc tot felul de persoane la psihiatrie, dar de cele mai multe ori aceste persoane pleacă după o oră-două petrecute la spital.

    Trist, pentru că îți dai seama că integritatea multora dintre noi este pusă în pericol tocmai pentru că însuși statul nu are pârghiile necesare pentru a rezolva aceste situații. Polițiștii își fac treaba, duc aceste persoane la spital, dar de acolo pleacă pentru că doctorii fie nu își asumă, fie nu pot să își asume, internarea lor. Astfel, o serie de oameni cu probleme psihice se plimbă printre noi, pe străzi, și devin un caz doar atunci când se întâmplă ceva major. Din păcate, multe au fost cazurile în care astfel de persoane chiar au ajuns să ucidă, cel mai recent caz fiind cel de la metrou de la București, unde a murit o tânără de 24 de ani.

    Noemi Sârbu a fost internată azi noapte ala Psihiatrie. Este clar că are nevoie de tratament, dar aproape la fel de clar este și că odată plecată de acolo, riscurile ca balamucul să reînceapă la imobilul de pe strada Tudor Vladimirescu sunt foarte mari.

    Dimineață, însă, surpriză: Noemi s-a întors la apartamentul în care locuiește pe Tudor Vladimirescu! Vorbind cu Flavius, acesta era șocat de situație. Lucrurile aveau să se liniștească puțin după câteva zeci de minute. Noemi venise însoțită de tatăl său pentru a-și lua niște haine. Apoi a plecat la Psihiatrie, unde nu se știe cât timp va rămâne internată.

    Miroase a… va urma.

    CITEȘTE cu click pe titlul de mai jos și: 

    Poveste cu nebunii în centrul Aradului: Noemi a spart ușa, a intrat peste copiii altei familii în casă, i-a amenințat, a fost ridicată cu cătușe la mâini de polițiști, iar după două ore era înapoi!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Imi pare rau pentru cele intamplate cu atat mai mult cu cat sotia lui Flavius mi-a colega de facultate si la munca. E absurd tot ce se intampla si asta arata inca o data impotenta statului roman.
      Da-o naibii de treaba, ce trebuie sa se intample? Daca se intampla o tragedie pentru ca femeia aia nu mai are discernamant?

      Oricat as empatiza cu problema, totul se opreste cand siguranta copiilor este pusa in pericol. Totul pana la copii, acolo nu mai este cale de compromis.

      +12 voturi
      +1
      -1
    2. Cred că trebuie reformat din temelii întreg sistemul sanitar din Romania dar mai ales cadrul legislativ care reglementează îngrijirea bolnavilor psihiatrici, nu trebuie că rudele sa îi poată externa cu atâta ușurință, trebuie ajutați familiile cu asemenea bolnavi dar totodată și responsabilizați in a supraveghea acești bolnavi, a se asigura că bolnavii își iau regulat tratamentul, că se duc la controale regulate, că nu consuma alcool. Prea mulți părinți își externează copii bolnavi psihici pentru banii de îngrijire și acestora și ulterior nu îi supraveghează, nu le dau tratamentele regulat, nu îi duc la controale, nu se asigura că bolnavii nu consuma alcool, nu de puține ori alcoolul se consuma de către toți membrii familiei împreună!!!

      +7 voturi
      +1
      -1
    3. E penibilă și foarte hilara situația celor implicați dar ce fel de ușă are la intrare familia în cauză de împricinata o sparge cu atat de mare ușurință neoferind nici un fel de protecție? Cu toate ca persoana tulburată nu pare vreun Hercule nu ar fi mai indicat o ușă metalică anti efracție?

      +12 voturi
      +1
      -1
          • Aveti doar senzatia va apara. Ce veti face cand atacatorul va folosi un obiect mai penetrant decat obiectul cu care l-a dotat natura? Nu inteleg de ce ati deturnat subiectul de la dezaxata prezentata in articol?!

            A avea sau a nu avea copil este crucial in acest articol: cel care are copil/copii poate sa se puna in locul celui atacat si rezoneaza mai “bine” cu cele descrise in articol, pe cand cel ce nu are poate fi putin mai indiferent, v-am explicat asta in ideea in care nu sunteti rau intentionat si nu vreti sa intelegi cele evidente.

            --9 voturi
            +1
            -1
            • Daca dvs asta intelegeti ca denaturez subiectul e treaba dvs, prin montarea unei usi metalice doar am precizat o posibila metoda de protectie a proprietatii si familiei sale mai buna decat cea pe care o are acum, prin care cel putin teoretic e mai greu de patruns, de spart, de taiat, de crapat, de distrus…

              +12 voturi
              +1
              -1
    4. Pana la urma poate fi si in mecanism in mana Politiei de a te anihila… Te hartuiesc indirect si mai apoi te duc la clinica unde de altfel au si prieteni, tot prin interpusi si uite asa iti demonstreaza ce frumos isi modernizeaza tara si isi slujesc cetatenii!
      Asta in situatia in care nu te trimit direct, cu nerusinare, chiar in sediul la … prin recomandari verbale ale politistilor, direct la psiho! E in soi de consultative medicala, daca tot isi propun sa angajele 600 de medici…
      Salvarile sunt si ele dotate cu acoperiti multifunctionali, asta doar pentru siguranta noastra!
      asa ceva nu se poate indrepta prin lege, tine de personalitatea fiecaruia ce facem si ce nu! Cat de corecte sunt actiunile noastre!
      Totul pana la urma se reduca la EDUCATIE! si … BUN SIMT!

      0 voturi
      +1
      -1
    5. Am avut si noi un specimen de genul intr-unul din cartierele mult-prea-rezidentiale ale Falcaville-ului, ifose, besini de intelectual ale unui domn din Oradea, vecin de palier, capsunar inrait, care si-a lasat mama bolnava psihica sa terorizeze olfactiv, auditiv si in ultima perioada a “sederii” fizic locatarii.
      Politia a venit, a vorbit cu ea si cam atat, a dat din umeri, ca e proprietara si pana nu se intampla “ceva”, n-au cum sa ne ajute.

      Fiul ei ne-a acuzat ca am fi rautaciosi si ne-a dojenit si amenintat el pe noi sa nu il tot deranjam ca are mult de lucru in tarile calde si nu are timp de noi, asta pana in momentul in care si-a gasit muma autoservindu-se din pubela de gunoi, atunci “ne-a crezut”.
      De prezentat scuze, nici vorba ca deh, intelectuali, aere, bani si boli la mansarda.
      .

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.