Pola Zilei: Cine ar trebui să fie misterioasa femeie de lângă Gheorghe Falcă?

    de Special Arad | 17 iulie 2018, 12:04 PM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    2

    Arădenii au o problemă în acest început de săptămână.
    De fapt, mai multe, dar apariția unor fotografii într-un ziar de cioace din București a pus pe jar fantezia și imaginația arădeanului pierdut în așteptarea caniculei și a lebenițelor coapte pe bune.

    Fotografiile îl prezintă pe întâiul om al urbei în compania unei femei în noaptea bucureșteană.
    Este evident că între ei există mai mult decât o simplă legătură de muncă, altfel se explică greu de ce se cazează în aceeași cameră la Hilton – da, Domnilor, primarul nostru când se duce la Bucale, se respectă – nemaivorbind de tandrețurile evidente dintre cei doi chiar și în pozele făcute pe ascuns de paparraziul neaoș și bucureștean.

    Presa locală a prezentat pe larg evenimentul, subliniind, oarecum provincial și limitat, ideea că primarul se află într-o profundă contradicție la București atunci când la Arad vorbește de familie, Ela și frați, dar acolo se lăfăie cu o misterioasă, dar nu neapărat foarte spectaculoasă femeie neidentificată.

    Problema noastră, în schimb, este alta.
    Noi cam știm despre ce și cine este vorba, vă întrebăm de aceea nu cine este, ci cu cine l-ați vedea cu mai mare plăcere pe edilul numărul unu petrecându-și orele de intimitate și adâncă taină.

    Sondaj: Cine ar trebui să fie misterioasa femeie de lângă Gheorghe Falcă?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Chiar nu v-ați prins? Tipa-i Florentina Horgea, prefecta, cu perucă neagră. Se pune de-o alianță anti Fifor. Oficial, prefecta era pe Valea Mureșului, la inundații, dar a dat o fugă cu elicopterul SMURD peste munți, ca să-și consume amorul (propriu) în compania unui macho sadea.

      --1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.