Pola Zilei: Ce să mai inaugurăm în Arad?





Este evident, evenimentul săptămânii în trecere a fost inaugurarea AFI.
Acum, noi n-avem treabă, asta este, comerțul este comerț, îl fac pe banii lor făcuți din banii noștri. Ce să mai zici când chiar și cu câteva zile după deschidere lumea stătea la coadă la promoții.
Asta este, e rău la noi în țară, a fost mai bine pe vremea lui Ceaușescu, acum nu mai ajungi la începutul cozii când vrei să cumperi ceva, eventual în ceea de-a doua zi de după. Depinde, de după ce.
Ceea ce ne interesează pe noi este prezența masivă la această inaugurare a elitei politice peneliste ale Aradului. În frunte cu soți și soții. Dar înțelegem și asta, în fond soția șefului cel mare a făcut planurile de fezabilitate și cine mai știe ce, iar cea a primarului a devenit directoare cu imaginea și alte cele. A meritat deci, chiar dacă astfel cei doi, chiar dacă au stat separat, s-au întâlnit la același eveniment, ceea ce nu s-a mai întâmplat de o bună vreme.
A fost un mare succes, atât de mare încât ne-am gândit noi ce bine ar fi să mai vină împreună și la alte inaugurări, poate-poate.
Poate așa se mai termină și în Arad lucrări începute încă înainte ca AFI să vină în oraș, dar care nu se vor termina poate nici după ce se va termina cu buluceala de la AFI.
Ia să le vedem.
Comentariile portalului
Un specialist în IT mai serios nu lucrează moca. Între timp, desigur, nimeni nu mai dă un ban pe un ziar, fie și online, dar pretențiile (deseori cu acuzaț (...)
Urmeaza scumpiri f. mari la materialele de constructii, cine va suporta noile costuri, poate aflam daca nu este "SS" cat au fost pusi la plata vinovatii acestui esec....anuntat, tot (...)
@alexandrion Stai liniștit că moderatorii umblă la comentariile care nu le sunt pe plac și nu le mai afișează, dar nu se consideră cenzură. În loc să-ș (...)