Pola Zilei: Care este secretul Olimpiei, de care nu a auzit nimeni, de a ajuns subprefect?
Acuma, ce-i drept, cine trebuie a auzit.
Au auzit și colegii de la prefectură, unde a mai lucrat pe vremuri și de unde a fost îndepărtată tocmai la rugămințile lor.
Așa a ajuns la Consiliul Județean, unde, de asemenea, nu este în cea mai bună relație cu ceilalți, mai precis cu majoritatea, fiind însă cu atât mai apreciată de cine trebuie.
Că noi nu am auzit de ea până acum, problema noastră, ea, în cercurile unde s-a învârtit, aproape incognito, a făcut mai multe pentru Arad, având grijă de primar, decât tot partidul la un loc.
Numai așa se explică de ce este prietenă cu Doamna Ela, soția fostului primar și actualmente europarlamentar, de ce îi făcea aceasta semne cu mâna și zâmbește fericită numai de o vede.
Nici nu ar mai trebui poate să continuăm, însă noi suntem jurnaliști serioși, așa că vă întrebăm și pe Dumneavoastră, stimații noștri cititori, mult mai zâmbăreți decât ai lor, ce părere aveți despre Doamna Olimpia subprefect?


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)