Deocamdată, „telenovela” pare încheiată… Consilierul local PSD Ilie Cheșa și-a dat demisia din partid, subprefectul Aradului a semnat-o, locul în CLM devine vacant!

    de Mihai Todoca | 6 decembrie 2019, 10:25 AM | Administraţie | Politikos | Topic special

    1

    Cearta groaznică din sediul PSD Arad, mai ales „episodul Adrian Todor-Ilie Cheșa” (vezi articolul publicat de Special Arad sâmbătă), a culminat, așa cum spuneam, ciudat și neașteptat, cu demisia făcută la nervi a celui din urmă. Sperând, poate, că gestul lui îi va face pe Adrian Todor și Dorel Căprar să bată în retragere, Ilie Cheșa a mizat totul pe o singură carte, ca într-un joc de poker. Doar că Dorel Căprar și Adrian Todor nu au fost impresionați de amenințarea lui Ilie Cheșa, ba dimpotrivă, acum putem spune, le-a folosit. De ce? Pentru că demisia lui Ilie Cheșa le-a permis celor doi să renunțe la acesta, să înainteze demisia către Prefectura Arad pentru ca instituția Guvernului să demareze procedura legală.

    La Prefectura Arad, PSD a înaintat o cerere privind „constatarea încetării înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier în cadrul CLM Arad a domnului Ilie Cheșa”, având anexată demisia din partid a domnului Ilie Cheșa”. 

    Dorind să aflăm care este poziția lui Ilie Cheșa în legătură cu demersul, acum putem spune, foștilor săi colegi, l-am contactat. Însă răspunsul acestuia s-a rezumat doar la „Aștept decizia doamnei subprefect” și nimic mai mult.

    Însă, din informațiile pe care le deținem, subprefectul Olimpia Popa a și semnat actul oficial care-l privește pe Ilie Cheșa, emițând în acest sens ordinul Prefecturii Arad. Acesta „constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier local în cadrul CLM Arad a domnului Ilie Cheșa, ca urmare a pierderii calității de membru al Partidului Social Democrat, prin demisie. Se declară vacant locul deținut de domnul Ilie Cheșa în cadrul CLM Arad”.

    De menționat este că ordinul Prefecturii Arad poate fi atacat la instanța de contencios administrativ, în condițiile legii.

    Citește și: Consilierul local Ilie Cheșa rămâne fără funcție, prin demisie din partid, după ce s-a făcut „pitbull” și a sărit să-l „muște” pe deputatul Todor, în consecință pe liderul Căprar – detalii în amănunt din culisele „circului” de la PSD Arad

     

     

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    2 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.