Olimpia Popa a depus jurământul pentru ocuparea funcției de subprefect al Aradului





Sala Ferdinand a Palatului Administrativ a fost arhiplină la ora 13:00, la ceremonia de depunere a jurământului Olimpiei Popa, aceasta fiind detașată temporar ca subprefect al județului, în locul lui Vasilică Damian.
Până acum, Olimpia Popa a ocupat funcția de șef serviciu corp control la Consiliul Județean Arad, iar înainte a mai lucrat la Prefectura Arad, în funcția de șef birou financiar / contabilitate.
La ceremonia de învestire au făcut parte din prezidiu Teodor Iulian Gheorghe – Directorul General al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului, Iustin Cionca – Președintele Consiliului Județean Arad, Călin Bibarț – primarul Aradului și ÎPS Timotei Seviciu – Arhiepiscopul Aradului. Fiecare dintre aceștia au luat cuvântul pentru a îi ura succes în carieră.
După depunerea jurământului, Olimpia Popa s-a adresat celor prezenți, asigurându-i că va da dovadă de profesionism și sinceritate pe întregul său mandat.
În ceea ce privește funcția de prefect, numirea unei alte persoane în locul Florentinei Horgea urmează să fie făcută la următoarea ședință de Guvern, funcția urmând cel mai probabil să fie ocupată de Gheorghe Stoian.
Mai jos puteți consulta ultima declarație de avere a noului subprefect, publicată pe site-ul Consiliului Județean Arad în mai 2019.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)