duminicã, 13 octombrie, 2024

Special Arad Logo

    Poenaru, la primul examen după ultimatum: „Punctele sunt extrem de importante”

    de Lucian Dănilă | 30 octombrie 2022, 2:02 PM | Sport

    0

    UTA joacă din nou pe propria arenă după înfrângerea din urmă cu o săptămână în fața celor de la Universitatea Craiova. A fost meciul la care, în finalul partidei, întreg stadionul a scandat „Demisia!” la adresa antrenorului Ilie Poenaru.

    UTA este în suferință atât în ceea ce privește exprimarea în teren, cât și al punctelor, gruparea arădeană fiind pe loc de baraj. Conducerea administrativă a clubului a luat unele măsuri, prima fiind blocarea salariilor, inițial până când echipa se va clasa între primele 8, apoi a revenit și a anunțat că în cazul unei victorii cu FC Argeș, luni se vor plăti. O a doua măsură ar fi ultimatumul dat antrenorului Ilie Poenaru, obligat să câștige minim 7 puncte în următoarele trei confruntări, cu FC Argeș, Petrolul și Voluntari.

    Astfel, pe lângă presiunea pusă de public, de locul din clasament, Poenaru are acum și presiunea rezultatelor imediate. Tocmai de aceea nu înțelegem anumite declarații făcute de acesta vineri, la ultima conferință de presă de dinaintea partidei cu FC Argeș.

    Fără doar și poate, trebuie să câștigăm acest meci, avem nevoie de aceste trei puncte pentru încredere, pentru continuitate și pentru moralul jucătorilor. Bineînțeles că punctele sunt extrem de importante și în economia clasamentului”, a spus Ilie Poenaru.

    Noi ne întrebăm la ce fel de continuitate se referă în condițiile în care UTA a pierdut patru dintre ultimele cinci partide din Superliga, ultimul punct fiind obținut în urmă cu trei runde, la partida de acasă cu CFR. Este evident că fanii arădeni nu își doresc o continuitate în înfrângeri, UTA pierzând ultimele două partide din campionat, cele cu FCSB și Universitatea Craiova.

    Apoi, tot luat din context, Poenaru a spus despre FC Argeș că „jucăm împotriva unei echipe în suferință de puncte, ca și noi, o echipă bine organizată din punct de vedere defensiv. Sunt destul de agresivi, au și un contraatac foarte bun și jucători care știu să exploateze spațiile și au o finalizare foarte rapidă”.

    Nici aici nu putem fi de acord cu antrenorul echipei arădene. Doar CS Mioveni are o defensivă mai penetrabilă în acest campionat decât FC Argeș. Gruparea din Pitești a încasat 20 de goluri în cele 15 etape disputate, același număr pe care l-au mai încasat doar FC Botoșani și… UTA. Este evident că FC Argeș nu excelează în compartimentul defensiv, la fel cum nici UTA nu mai este acea echipă din sezoanele trecute în care defensiva a dus greul. Dar a devenit un clișeu al tuturor antrenorilor din Superliga să declare înainte de fiecare joc, cu oricine ar fi, că echipa adversă „are o bună organizare defensivă”.

    Mai degrabă am fi de acord că în campionatul autohton, nu apărările sunt bine organizate ci compartimentul ofensiv al majorității grupărilor românești este de o foarte slabă calitate, lucru care este valabil și pentru UTA.

    FC Argeș s-a făcut remarcată mai mult datorită atacului. Nu excelează, la fel ca UTA având mari probleme la finalizare, dar echipa din Pitești îl are în componență pe Garita, un atacant care într-o zi bună poate de unul singur să rezolve problema golurilor, așa cum l-am văzut la partidele cu FCSB sau Universitatea Craiova.

    Jucăm împotriva unei echipe în suferință de puncte, ca și noi, o echipă bine organizată din punct de vedere defensiv. Sunt destul de agresivi, au și un contraatac foarte bun și jucători care știu să exploateze spațiile și au o finalizare foarte rapidă. Sunt sigur că prin schimbarea de antrenor lucrurile se vor schimba și cerințele în ultimele zile au fost altele pentru acest meci. Cunoscându-l pe Marius Croitoru, știu că este adeptul jocului de posesie cu construcție elaborată.

    Probabil, vor fi schimbări și în echipă, dar mai important este cum suntem noi și cum ne vom prezenta la acest meci. Dacă suntem echilibrați și vom duce această presiune pe care o punem în începuturile de meci mai mult în timpul meciului și să creăm ocazii de gol, nu cred că vom avea probleme. Fără doar și poate, trebuie să câștigăm acest meci, avem nevoie de aceste trei puncte pentru încredere, pentru continuitate și pentru moralul jucătorilor. Bineînțeles că punctele sunt extrem de importante și în economia clasamentului”, a spus Ilie Poenaru.

    De fiecare dată la schimbările de antrenor, există o reacție. Însă, depinde doar de noi cum gestionăm această reacție, trebuie să fim calmi, echilibrați. E clar că toți vor dori să demonstreze că merită să joace și au jucători buni, care pot să decidă anumite meciuri.

    De exemplu, Garita a demonstrat că este un atacant bun, puternic, care dezechilibrează multe apărări și dă goluri și pe care și-l doresc multe echipe. Mai este Ișfan, jucător Under care a ajuns la o anumită maturitate. Este un jucător creativ, de ultimă pasă, care – însă – are și harul golului. Au un mijloc care poate să îmbine experiența și valoarea cu agresivitatea, sunt o echipă bine compartimentată, care poate să pună probleme, dacă îi permitem să o facă și nu ne facem noi jocul. Cu atât mai mult cu cât jucăm acasă, în fața minunaților noștri fani, care, sunt sigur, ne vor ajuta din nou”, a continuat Poenaru.

    UTA nu îi va putea folosi la jocul din această seară de la ora 18.15 pe suspendatul Paul Anton, pe accidentații Ademi, Isac și Vukcevic, dar nici pe Desley Ubbink, în continuare exclus din lot.

    Dobrescu a acvut mari probleme în a acoperi postul de fundaș dreapta în lipsa lui Vukcevic. Astfel, este de așteptat ca Poenaru să joace în acea poziție cu Chindriș, jucător care a mai evoluat pe acest post la Botoșani, fotbalistul revenind după suspendarea în urma eliminării sale de pe banca de rezerve la meciul din Cupa României cu FCSB. Locul lui Anton va fi luat de albanezul Batha, rezervă la ultimele partide din campionat.

    Este pentru a doua oară în acest campionat când UTA întâlnește pe teren propriu o echipă antrenată de Marius Croitoru. Noul tehnician al celor de la FC Argeș a mai fost la Arad cu FC U Craiova, în acel meci în care UTA a învins cu 2-1.

    UTA: Fl. Iacob – Chindriș, Erico, Benga, Abeid – Batha, Pop, Cascini – Stahl, Postolachi, Otele.

    FC Argeș: Straton – Tofan, Dobrosavlevici, M. Constantin, Latovlevici – Njiké, Mezza Colli – Isfan, I. Șerban, Calcan – Garita.

    Arbitri: George Găman (Craiova) – Adrian Popescu (Craiova) și Vladimir Urzică (Piatra Neamț). Rezervă: Szabolcs Kovacs (Carei).

    Camera VAR: Viorel Flueran (Craiova), Bogdan Dumitrache (București).

    Observator FRF: Marcel Savaniu (din Satu Mare)

    Observator LPF: Ion Craiu (București).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.